Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr și își petrecea viața pustnicește. El, fugind de gâlcevile și tulburările lumești, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie și nevoindu-se într-o peșteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie și i-a zis: „Amfilohie, să mergi în cetate și să paști oile cele dumnezeiești!”. Dar el n-a vrut.

A doua noapte i s-a arătat iarăși îngerul Domnului și i-a zis: „Amfilohie, mergi în cetate și paște oile pe care ți le încredințează Dumnezeu!”. Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea a fi înșelăciune ceea ce i se arăta și zicea în sine: „Știe și satana a se închipui câteodată în îngerul luminii!”. Iar a treia noapte, venind îngerul către dânsul, l-a strigat: „Amfilohie, scoală din patul tău!”. Iar el, degrabă sculându-se, s-a înfricoșat și a zis: „Dacă ești îngerul lui Dumnezeu să stăm amândoi la rugăciune!”. Și plecându-și Amfilohie capul, a început a cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul și pământul de slava Lui! Și cântă și îngerul Domnului cu dânsul.

Apoi l-a luat îngerul de mâna dreaptă și l-a dus într-o biserică care era acolo aproape și ale cărei uși s-au deschis singure. Intrând Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare și mulțime de bărbați îmbrăcați în veșminte albe, care luându-l pe dânsul l-au dus către altar și i-au dat în mânăSfânta Evanghelie, zicând: „Domnul este cu tine!”. Iar unul dintre dânșii, care era mai cinstit și mai luminat a zis cu mare glas: „Să ne rugăm toți!”. Apoi a început a zice: „Darul Sfântului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetății Iconiei; să ne rugăm cu toții pentru dânsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!”.

După rugăciune, dându-i lui pace, s-au făcut nevăzuți. Iar Amfilohie stătea minunându-se de acea preaslăvită vedenie și de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredințându-se voii Lui celei sfinte și, începând a se lumina de ziuă, a ieșit din biserică, mergând către peștera sa. Atunci l-au întâmpinat pe cale șapte episcopi care se adunaseră de prin cetățile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetății. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.

Deci ieșind, căutau pe acest fericit părinte, și întâmpinându-l pe cale, îl întrebară: „Tu ești Amfilohie? Spune nouă adevărat, pentru că toată minciuna este de la cel viclean!”. Iar el a răspuns cu smerenie: „Eu sunt Amfilohie păcătosul!”. Iar ei, luându-l cu cinste, l-au dus la biserică, vrând ca să-l hirotonească. El a început a zice către dânșii: „De vreme ce astfel a binevoit Dumnezeu ca eu nevrednicul și păcătosul să fiu arătat vouă spre orânduiala episcopiei, apoi nu se cuvine mai mult a tăinui lucrurile cele minunate ale Lui, ci desăvârșit suntem datori a le propovădui și a preamări pe Dumnezeu pentru toate”.

Astfel, a început sfântul a le spune cum în acea noapte a fost hirotonisit de îngeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte și proslăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonisire minunată și n-au îndrăznit să mai hirotonească a doua oară pe Sfântul Amfilohie. Ci cu frică plecându-se lui și cu dragoste sărutându-l, l-au pus pe el în scaun, în vremea împărăției lui Valentinian și Valens.

Deci, Sfântul Amfilohie a păscut turma lui Hristos ani îndelungați, căci a trăit până în vremea împăratului Teodosie cel Mare și a fiilor lui. Și fiind învățător drept credincioșilor, se împotrivea eresului lui Arie. Pentru aceasta multe prigoniri și necazuri a răbdat de la cei necredincioși, fiind împreună nevoitor cu fericiții părinți împotriva eresului lui Evnomie, iar la al doilea Sinod iarăși mult s-a nevoit asupra lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh și asupra celor ce țineau de eresul lui Arie.

Pentru o râvnă ca aceasta după bună credință și pentru viața lui plină de fapte bune, pretutindeni era vestit și iubit de Sfinții Părinți. Dar mai ales era iubit de Sfântul Vasile cel Mare și de Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu, care totdeauna l-au avut prieten și-i trimiteau scrisori.

Împărățind atunci binecredinciosul Teodosie, a venit la dânsul Sfântul Amfilohie, rugându-l să poruncească și să izgonească pe arieni de prin toate cetățile. Iar împăratul n-a vrut să facă aceasta ca să nu răzvrătească poporul și a trecut cu vederea cererea sfântului, iar el a plecat atunci trist. După câteva zile iarăși a venit la palat la împărat și ca un preaînțelept a făcut un lucru vrednic de pomenit. S-a plecat împăratului care ședea pe scaun, dându-i cinstea cea cuviincioasă, și i-a făcut urări pline de cuvinte frumoase.

Iar pe fiul său, Arcadie, care era de curînd la împărăție și ședea aproape de tatăl său, l-a trecut cu vederea și nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea. De acest lucru s-a mâniat foarte împăratul. Și, neputând să rabde necinstea fiului său, a poruncit să-l scoată din palat cu ocară pe fericitul Amfilohie. Iar sfântul a zis către împăratul: „Vezi, împărate, cum nu rabzi tu ocara fiului tău și te mânii asupra mea? Așa și Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce și urăște pe cei ce-L hulesc pe El, și se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”.

Atunci, cunoscând împăratul pentru ce Sfântul Amfilohie n-a dat cinste fiului său, ca prin pilda aceea să arate cum că Fiului lui Dumnezeu I se cuvine cinste deopotrivă cu Tatăl, s-a minunat de lucrul lui plin de înțelepciune și de cuvintele lui cele cu pricepere. Apoi, sculându-se de pe scaun, s-a plecat lui și își cerea iertare. Și îndată a trimis scrisoare prin toată împărăția ca să fie izgoniți cu sila arienii de prin toate cetățile.

Astfel a curățit Sfântul Amfilohie Biserica lui Hristos de eretici. Și multe cuvinte alcătuind pentru dreapta credință și scriind cărți, a ajuns la adânci bătrâneți și s-a odihnit în Domnul cu pace.