Viața Sfântului Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului

În vremea eresului luptătorilor de icoane de pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, Sfântul Ierarh Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, de vreme ce s-a nevoit mult împotriva credinței celei rele, mustrând și lepădând dogmele cele necredincioase, apoi, învățând și sfătuind cu dreaptă credință a se închina icoanei lui Hristos, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și a tuturor sfinților.

Cuviosul părintele nostru Nichita iubea din tinerețe pe Hristos. El s-a lepădat de lume și de toate cele din lume și, plăcând lui Dumnezeu prin viața îmbunătățită, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului. Ca arhiepiscop, stătea ca o făclie în sfeșnic, cu care a luminat lumea și a împodobit Biserica lui Hristos. Și era foarte milostiv spre săraci, că hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi, primea și odihnea pe cei străini. El era tatăl sărmanilor, apărătorul văduvelor și izbăvitorul năpăstuiților.

În vremea eresului luptătorilor de icoane de pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, Sfântul Ierarh Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, de vreme ce s-a nevoit mult împotriva credinței celei rele, mustrând și lepădând dogmele cele necredincioase, apoi, învățând și sfătuind cu dreaptă credință a se închina icoanei lui Hristos, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și a tuturor sfinților. El a pătimit mult pentru dreapta credință de la împăratul cel răucredincios și de la cei de un gând cu el, și astfel a suferit izgoniri, defăimări și chinuri.

După mulți ani și după multe osteneli de mărturisitor, a trecut cu pace la Dumnezeu, de la cele de aici. Dumnezeu l-a preamărit în cer înaintea îngerilor Săi, iar pe pământ înaintea oamenilor, de vreme ce la cinstitele lui moaște s-au făcut minuni care dau tămăduiri de toate bolile ca să se slăvească întru el Dumnezeu, Cel preamărit întru sfinții Săi. Amin.

Citește despre: