Sfântul Mucenic Halvard Norvegianul este cinstit până astăzi ca patron al celor nevinovați și al orașului Oslo – a cărui stemă îl înfățișează ținând în mâini trei săgeți și o piatră de moară.

Sfântul Halvard s-a născut în jurul anului 1020, în localitatea Husaby, în partea de sud-est a Norvegiei. Se trăgea dintr-o familie înstărită: tatăl lui, Vebjørn, era negustor pe mările nordului, iar mama sa, Torny, era rudă apropiată a Sfântului Rege Olav, creștinătorul Norvegiei. Părinții lui Halvard erau creștini și l-au crescut de mic în duhul învățăturii creștine și mai ales al jertfirii pentru ceilalți. Halvard a ajuns, asemenea tatălui său, negustor.

În primăvara anului 1043, tânărul Halvard se afla pe malul mării, pregătindu-și corabia pentru a trece fiordul Drammen. În acest timp a văzut o femeie tânără, însărcinată, alergând îngrozită spre el, cu hainele rupte și ochii plini de lacrimi. Prin­tre suspine, tânăra, care era o sclavă, i-a spus sfântului că trei bărbați o urmăreau, învinuind-o că furase ceva din cortul lor. Feme­ia a început să jure că este nevinovată, rugându-l pe Halvard să nu o lase în mâinile cruzilor urmăritori. Sfântul s-a umplut de milă și i-a spus femeii să urce în corabie și să nu se teamă de nimic. Cei doi au început să străbată fiordul Drammen, încercând să scape de vikingii care îi urmăreau. În cele din urmă, l-au ajuns pe Halvard și l-au somat ca să le-o predea pe femeie, însă le-a răspuns că nu le poate împlini cererea, pentru că aceasta jurase că nu furase nimic și le-a promis că va plăti el însuși tot ce le lipsea. Urmăritorii s-au înfuriat și mai mult și i-au spus sfântului că dacă nu le va preda femeia imediat, îl vor omorî și pe el.

Halvard s-a arătat neîndu­plecat, iar păgânii, luându-și arcurile, au început să tragă în cei doi. Trei săgeți au străpuns trupul lui Halvard, lăsându-l neînsuflețit în corabie, iar fe­meia însăși a murit sub ploaia de săgeți a barbarilor. După ce și-au văzut fapta mârșavă împlinită, bărbații au legat de gâtul lui Halvard o piatră de moară și l-au aruncat în mare. Potrivit tradiției, trupul tânărului mucenic, în loc să se scu­funde, plutea pe apă. În scurtă vreme, în jurul lui Hal­vard s-au adunat mulțime de oameni, înțelegând prin această minune că dobândiseră un nou sfânt în Cer. Au luat cu mare dragoste moaștele martirului viking și le-au așezat cu evla­vie într-o biserică din orașul Oslo, avându-l ca model și rugător pe mărturisitorul lui Hristos Halvard, cel care își dăduse viața pentru a împlini porunca Mântuitorului: „Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are: ca sufletul său să și-l pună pentru semenul său” (Ioan 15, 13). La moaștele sale au început să aibă loc minuni, iar lumea venea de pretutindeni pentru închinare și primenire sufletească. În anul 1130, pe locul unde odihneau moaștele sfântu­lui, a fost ridicată o biserică de piatră, iar Halvard a devenit ocrotitorul orașului Oslo. Din păcate, azi nu se mai păstrează decât ruinele acestei biserici, iar moaștele sfântului au dispărut.