În vremea împărăției rău-credinciosului împărat Deciu, era la răsărit un voievod cu numele Achilin, care prigonea foarte mult pe creștini. Acesta a adunat odată în temniță un număr de trei sute șaptezeci de creștini și, vrând a merge la via sa din Valsatin, a poruncit să ducă pe mucenici împreună cu sine, pentru că urma să treacă pe lângă capiștea lui Poseidon, vrând să-i silească pe dânșii ca să aducă acolo jertfă idolilor.

Ajungând la capiște, îi silea pe sfinți să aducă jertfă necuratului lor zeu, Poseidon. Dar n-a putut să-i înduplece pe dânșii către voia lui cea necurată, nici cu îmbunări, nici cu amenințări. S-a întâmplat a trece pe acolo un bărbat cinstit cu numele Paramon, de credință creștină. Acesta, văzând atâta mulțime de sfinți mucenici pregătiți pentru pătimire, a stat înaintea capiștei idolești și a strigat cu glas mare: „O, cât de mulți drepți sunt înjunghiați fără vină, de necuratul voievod, pentru că nu se închină idolilor lui celor fără de suflet și muți”.

Acestea zicându-le în auzul tuturor, a pornit în calea sa. Iar voievodul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mânie și a poruncit slugilor ca îndată să-l ajungă și să-l omoare pe acesta. Iar fericitul Paramon, neștiind acea poruncă a voievodului, mergând pe calea sa, iată l-au ajuns slugile păgâne ale necuratului voievod și l-au prins pe el. Și mai întâi, trăgându-i limba din gură, care mustrase și ocărise pe chinuitorul voievod, au străpuns-o cu trestii ascuțite. Apoi i-au înfipt, în toate mădularele lui alte trestii, după care l-au săgetat cu sulițele.

Și așa Sfântul Mucenic Paramon și-a dat cinstitul suflet în mâinile lui Dumnezeu. În același timp și sfinții mucenici, cei mai înainte pomeniți, trei sute șaptezeci, munciți fiind lingă capiștea lui Poseidon, au fost tăiați pentru mărturisirea lui Hristos.