Cneazul Petru a trăit în ținutul Murom, ajungând domnitorul său în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău. Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusința de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă și smerită.

Îngrijit de ea, tânărul cneaz și-a recăpătat sănătatea. Ajungând a o cunoaște în tot acest răstimp, el s-a îndrăgostit de fermecătoarea și înțeleapta Fevronia. Deși nu era cneaghină, ci o fată de rând, cneazul a dorit să se însoare cu ea, ceea ce s-a și întâmplat.

Dar boierii nu se împacau cu gândul ca o femeie de rând să ajungă cneaghină; simțeau că cneazul trebuia să se fi însurat cu cineva din rândurile lor. Au ajuns chiar să-i ceară cneazului să o lase. Când cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tânăra pereche a pornit la drum într-o barcă. Cneazul era foarte mâhnit de cele întâmplate, dar soția îl îmbărbăta și îl mângăia. Curând, multe nenorociri au căzut asupra cetății Muromului, iar norodul socotea că ele se datorau relei lor purtări față de cneaz și soția lui. Deci pocăindu-se, au cerut cneazului Petru și cneaghinei Fevronia să vină înapoi.

Sfânta pereche s-a întors la Murom, dăruindu-se facerilor de bine și milosteniei, lucrând mai ales întru folosul săracilor, lucru pentru care au fost foarte îndrăgiți. La apropierea morții, ei s-au tuns în cinul monahicesc, fiind cunoscuți și sub numele lor de călugări: David și Evfrosinia.

Ei s-au rugat să moară în aceeași zi și au cerut să fie înmormântați în același sicriu, doar cu o despărțitură între trupuri. Au murit în aceeași zi: 25 iunie 1228 și au fost proslăviți de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiți ocrotitorii tinerilor căsătoriți, căci au suferit pentru sfințenia și inviolabilitatea căsătoriei.