Unii zic faptul că Sfântul acesta Petru Damaschinul a trăit în veacul al VIII-lea, iar alții, că în al XII-lea. Această nelămurire vine din aceea că au fost doi Damaschini, adică sfinți locuitori în Damasc - oraș în Siria de astăzi,ambii cu numele de Petru.

Cel despre care vorbim acuma fost un mare nevoitor. El era preamilostiv. Pentru aceasta Damaschinul nu avea nici măcar o carte; ci mai curând împrumuta cărti ca să le citească. El citea cu râvnă, strângând înțelepciunea precum albina mierea. Un timp el a fost episcop în Damasc, dar când a stat împotriva credinței islamice și a ereziei manihee, arabii i-au tăiat limba și l-au aruncat în surghiun (exil) în Arabia cea mai dinăuntru. Dar cu toate acestea Dumnezeu i-a dat darul grăirii, astfel încât și în surghiun el predica Sfânta Evanghelie și îi întorcea pe mulți la credința în Hristos.

Petru Damaschin a fost un monah, cel mai probabil isihast, pe care Nicodim Aghioritul, orientându-se după apelativul „Damaschin”, îl identifică cu Petru, episcop în Damasc în cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea.

Petru Damaschinul este autorul unei scrieri în două cărți, o veritabilă sinteză a spiritualității creștine de până la el. Aceasta poate fi considerată prima metodă, sau primul itinerar al vieții duhovnicești apărut în Răsăritul creștin. Față de autorii mai vechi, el evidențiază legătura organică dintre virtuți și pune accentul pe caracterul practic al vieții duhovnicești.

A murit mărturisitor și mucenic și s-a mutat la locașurile cele cerești ale Împărăției lui Hristos.