Viața Sfintei Ermioni, una dintre fiicele Sfântului Apostol Filip

17 Octombrie 2018 Vieţile Sfinţilor
 

Sfânta Ermioni se ocupa cu meşteşugul doctoricesc şi, de aceea, mulţi veneau la ea şi erau vindecaţi prin chemarea numelui lui Hristos.

Ermioni, Sfânta fecioară şi Muceniţă a lui Hristos, a fost fiica Sfântului Apostol Filip, unul din cei şapte diaconi, cel care a botezat pe famenul Kandachiei, regina etiopienilor. Acesta avea patru fiice, despre care Evanghelistul Luca, în Faptele Apostolilor, mărturiseşte că erau fecioare şi proroceau (Faptele Apostolilor 21, 9). Dintre acestea, Ermioni şi Evtihia au plecat în Asia, în căutarea Sfântului loan Teologul. Dar, neaflându-l, fiindcă Dumnezeu l-a strămutat ca pe Enoh şi pe Ilie, au găsit pe ucenicul Apostolului Pavel, Petroniu, de care au şi fost învăţate, urmându-i virtuţile. Ermioni se ocupa cu meşteşugul doctoricesc şi, de aceea, mulţi veneau la ea şi erau vindecaţi prin chemarea numelui lui Hristos.

Când împăratul Traian a mers să lupte împotriva perşilor, în trecere fiind, i-a fost dată în vileag Sfânta Ermioni, ca fiind creştină. Pentru aceea, aducând-o înaintea lui, încerca să o amăgească cu linguşiri şi să o despartă de credinţa în Hristos, dar fiindcă n-a putut să o înduplece, a poruncit să fie lovită ceasuri întregi peste faţă. Muceniţa, văzându-L pe Domnul nostru lisus Hristos şezând la judecată în chipul lui Petroniu, vorbindu-i şi întărind-o, nesocotea loviturile şi de aceea împăratul, ruşinat de statornicia şi neschimbarea minţii ei, a lăsat-o în pace.

Plecând de acolo, Sfânta a deschis în Asia un han, unde, primind pe toţi străinii, îi alina sufleteşte şi trupeşte, şi putea vedea oricine că acolo era slăvit Domnul în toate zilele, de către fiecare om. Dar aceasta s-a petrecut doar câtă vreme a trăit Traian.

Când a venit la împărăţie Hadrian, cumnatul lui Traian, din anul 117, şi a aflat cele despre Sfânta Ermioni, a trimis îndată să fie adusă şi i-a zis: „Spune-mi, bătrâno, câţi ani ai şi din ce neam eşti?”. Sfânta i-a răspuns: „Hristosul meu ştie câţi ani am şi din ce neam sunt”. Atunci tiranul a poruncit: „Scoateţi-i haina şi bateţi-o fără milă, spunându-i: La orice te întreabă împăratul, răspunde cuviincios”. Câtă vreme a fost bătută Sfânta, psalmii nu-i lipseau din gură, şi după ce călăii au obosit bătând-o, împăratul a dat poruncă să-i fie bătute şi piroane în tălpi. Dar fiindcă Sfânta, primind aceste cazne, mai mult mulţumea lui Dumnezeu, Hadrian s-a aprins de mânie şi a poruncit să fie pus pe foc un cazan plin cu smoală, sulf şi plumb, în care să o arunce. Dar Muceniţa, căutând la cer şi aşteptând întărire de la Dumnezeu, s-a pecetluit cu semnul Crucii şi aşa a intrat în cazanul încins. Şi – o, minune! – s-a stins focul chiar atunci, s-au vărsat plumbul şi celelalte, iar Muceniţă a rămas nevătămată. Împăratul, văzând asemenea minune, s-a înfuriat şi mai tare şi a poruncit să fie încins cazanul a doua oară, dar atât de mult, încât să se mistuie până şi oasele Sfintei.

Împlinindu-se porunca, o vedeau pe Sfânta că stă în mijlocul cazanului, de parcă ar fi stat în răcoare. Şi i-a zis tiranului: „Împărate, viu este Domnul Dumnezeu! Dacă tu, stând departe de foc, nu simţi arşiţa cazanului, să ştii că nici eu n-o simt”. Împăratul, minunându-se de acest lucru, s-a sculat de pe tron şi apropiindu-se şi atingând cazanul cu mâna, i s-au desprins pielea şi unghiile. Atunci Sfânta Ermioni a strigat din cazan: „Mare este Dumnezeul creştinilor!”. Nesăbuitul, auzindu-i cuvintele, s-a mâniat peste măsură şi a poruncit să fie aprinsă o tigaie mare, până ce va scoate scântei, şi să o întindă pe Sfânta dezbrăcată acolo. Când Ermioni a fost pusă pe tigaia înroşită, îngerul Domnului a împrăştiat focul de-o parte şi de alta, iar pe cei aflaţi acolo i-a ars. Pe Sfânta însă a ţinut-o în tigaie ca într-un loc cu verdeaţă, cântând şi slăvind cu mulţumire pe Domnul.

Hadrian, văzând această minune, s-a înfricoşat şi a dat poruncă să fie scoasă Muceniţa din tigaie, ca nu cumva să fie şi el ars de foc. Când a ieşit de acolo, Sfânta i-a zis: „Împărate, cunoaşte că Domnul meu mi-a dat somn pe când eram în tigaie şi am visat că mă închinam marelui zeu Heracle”. Auzind nebunul, s-a bucurat şi a chemat-o să intre în templul idolesc. Intrând Sfânta şi rugându-se adevăratului şi iubitorului de oameni Dumnezeu, a tunat deodată din cer şi împreună cu tunetul au căzut toţi idolii din templu, încât, zdrobindu-se, s-au făcut pulbere. Atunci Sfânta a ieşit din templu şi a zis împăratului: „Intră, o, împărate, în templu şi ajută-ţi dumnezeii, căci au căzut şi nu se mai pot scula”. Acela, intrând şi văzând zdrobirea şi sfărâmarea idolilor, a poruncit să-i fie tăiat capul Sfintei afară din cetate. Luând-o aşadar doi dintre călăi, Teodul şi Teotim, au ieşit din cetate. Însă grăbindu-se ei să împlinească porunca şi nelăsând-o să-şi facă măcar o rugăciune, li s-au uscat mâinile. De aceea, căzând înaintea ei, au crezut din tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos şi pe dată s-au făcut sănătoşi. Rugând-o pe Sfântă să facă rugăciune şi pentru ei, ca să-şi dea sufletele în mâinile Domnului chiar acolo, au adormit somnul cel de veci şi au primit fericitul sfârşit. Apoi a adormit întru Domnul şi Sfânta, în acelaşi loc. Câţiva creştini evlavioşi, luându-le cinstitele moaşte, le-au înmormântat în cetatea Efesului, la loc cuviincios şi de cinste, întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

(Sinaxarul mare al lunii septembrie, Traducere de Sorina Munteanu și Constantin Fădur, Editura Doxologia, pp. 191-193)

Citește alte articole despre: viețile sfinților, sinaxar, Sfânta Ermioni, sfânt, mucenic

Ultimele din categorie