Sfânta Muceniță Suzana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân și mama evreică. Sfânta însă a fugit de necredința celor doi; a alergat la Hristos și a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea părinților ei, a împărțit toată averea la săraci și a slobozit din jugul robiei pe robii și roabele sale. S-a îmbrăcat în haine bărbătești, și-a tuns părul și a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-și numele în Ioan. După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a fost clevetită. Venise la mănăstire o schimnică. Socotind că e bărbat, a îndemnat-o la desfrânare. Suzana n-a vrut, așa că schimnica a pârât-o că a încercat să o necinstească. Sfânta s-a plecat bârfelii și a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mănăstire și a mustrat pe stareț. Starețul atunci a vrut s-o descălugărească. Fericita, găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vina la ea două fecioare și două diaconițe. Și lor le-a destăinuit toată taina ei. Când s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire; a hirotesit-o diaconiță și a poruncit să fie stareță.

Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole și a adus jertfe idolilor, sfânta, de bunăvoie, s-a dus acolo și numai prin rugăciunea ei a dărâmat la pământ idolii. Pârâtă ighemonului, a fost dusă înaintea lui și a fost supusă la felurite chinuri și la sfârșit a fost aruncată în foc. Acolo și-a dat lui Dumnezeu duhul.