La sfârșitul întunecatei nopți a închinării idolești, care acoperea pământul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credințe în Hristos - Soarele dreptății. Ea era de neam vestit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel slăvit, care a stăpânit în marele Novgorod mai înainte de cnejii Rusiei și cu al cărui sfat a fost chemat Ruric cu frații săi de la nemți, ca să ia marea domnie a Rusiei.

Olga s-a născut în satul Vibuțca, care și acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care în acel timp încă nu era. Deci Olga, deși că a fost crescută în păgânătatea închinării la idoli, însă a fost deprinsă întru bună învățătură de părinții cinstiți, pentru că era foarte înțeleaptă și întreagă la minte, precum se va arăta din cuvântul ce ne stă înainte.

Ruric, marele domn al Rusiei, murind, a lăsat după dânsul pe fiul său, Igor, pe care, fiind încă mic cu anii, l-a încredințat cu domnia lui Oleg, ruda sa, până când va veni în vârstă. Iar Oleg, adunând oaste multă, s-a dus în Kiev, având cu dânsul și pe micul Igor, moștenitorul domniei. Acolo, omorând pe Oscold și pe Dira, a luat Kievul în stăpânirea sa și s-a făcut singur stăpânitor al tuturor părților Rusiei, păzind acea mare domnie pentru nepotul său, Igor Ruricovici. Și, de la început, Oleg stătea uneori în Kiev, alteori în marele Novgorod, ocârmuindu-și stăpânirea sa.

Iar tânărul Igor, ajungând la vârsta tinerească, se îndeletnicea cu vânatul. Deci i s-a întâmplat lui odată că, umblând prin cetățile și satele de prin jur ale stăpânirii sale și alergând după vânat, a ajuns până în acea parte, unde acum sunt hotarele cetății Pscovului, aproape de satul Vibuțca, ce s-a zis mai sus. Și vânând, a văzut de cealaltă parte a râului un vânat dorit de el, dar nu putea să treacă râul, deoarece nu avea luntre. Iar după puțin timp a văzut pe un tânăr venind pe râu într-o luntre și, chemându-l pe acela la mal, i-a poruncit să-l treacă râul.

Deci, pornind ei, Igor s-a uitat la fața acelui vâslaș și a cunoscut că nu este tânăr, ci fecioară foarte frumoasă la față, căci era fericita Olga, despre care ne este nouă vorba. Iar Igor, la vederea ei, îndată s-a rănit cu inima și aprinzându-se cu poftă spre dânsa, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare și înșelătoare. Iar ea, înțelegând tulburarea gândului său și aprinderea spre poftă, a început a grăi către dânsul, nu cu judecată tinerească, ci bătrânească, tăindu-i vorba, și zicând astfel: „Pentru ce te tulburi, domnule, și gândești la deșertăciuni? Pentru că din cuvintele tale se arată necuviincioasa ta poftă, căci voiești să mă batjocorești, dar să nu fie așa, căci eu nu voiesc nici să aud de aceasta. De aceea, te rog, stăpâne, ascultă-mă și leapădă-te de aceste gânduri necuviincioase și rușinoase, de care ar trebui să te rușinezi. Adu-ți aminte și gândește-te în tine, că ești domn, iar domnului i se cade să fie luminător tuturor spre lucruri bune, ca un ocârmuitor și judecător al legilor omenești. Iar tu în ce fel de fărădelege voiești să cazi acum? De vei face tu însuți răutăți, biruindu-te de pofta cea necurată, apoi cum vei putea să oprești pe alții de la fapte rele și să judeci cu dreptate stăpânirea ta? Deci lasă-ți pofta ta de rușine, de care oamenii cei cinstiți se îngrețoșează și pentru care pot să te urască pe tine, chiar dacă ești domn, și să râdă de fapta ta cea de rușine. Și să știi și aceasta că, deși mă vezi singură aici și neputincioasă împotriva puterii tale, însă nu mă vei putea înfrânge; iar de voi fi și biruită de silirea ta, atunci îndată adâncul râului acesta îmi va fi scăpare. Căci mai bine este să mor în curăție și apa aceasta să-mi fie mormânt, decât să-mi fie batjocorită fecioria”.

Unele cuvinte ca acestea și altele multe despre curăție le-a grăit fericita Olga către Igor, iar el și-a venit în fire și s-a rușinat de a sa nebunie, și, neputând să răspundă nimic împotrivă, tăcea. Și așa trecând râul, s-au despărțit. Și se mira domnul Igor de buna înțelegere și de curăția acelei tinere fecioare. Iată un început bun și vrednic de mirare al fericitei Olga. Căci ea încă neștiind pe Dumnezeu și nici auzind de poruncile Lui, a arătat o nevoință ca aceea pentru întreaga înțelepciune, păzindu-și curăția sa feciorească cu dinadinsul, și a îmblânzit pofta cea sălbatecă a tânărului domn, aducându-l pe el în simțire cu cuvinte înțelepte, grăite din priceperea cea cu minte bărbătească.

Apoi, nu după multă vreme, domnul Igor s-a dus iarăși la Kiev cu rudenia sa, Oleg, voind să așeze acolo scaunul domniei a toată Rusia. Și a făcut astfel pentru că ședea cu domnia în Kiev, iar în marele Novgorod, precum și în celelalte cetăți mari ale Rusiei, punea înlocuitori de ai săi. Deci, venind vremea marelui cneaz Igor să se însoțească cu nunta și alegându-se dintre multe fecioare frumoase, care ar fi fost vrednică de cămara împărătească, voievodul n-a iubit pe nimeni, ci, aducându-și aminte de înțeleapta și frumoasa Olga, a trimis îndată pe Oleg, rudenia sa, și, aducând-o cu mare cinste în Kiev, s-a însoțit cu ea prin nuntă legiuită.

După aceea a murit Oleg, ruda și învățătorul voievodului, iar Igor a început a fi singur stăpânitor în tot pământul Rusiei și a avut de la început războaie mari cu popoarele dimprejur. Incă a mers și până la Constantinopol, unde, robind multe părți grecești și punând dajdie, s-a întors cu dobândă și cu slavă și după aceea a viețuit în liniște, având pace cu toate țările, cu care se învecina. Și a avut de la Olga un fiu, numit Sviatoslav, care mai în urmă a fost tatăl marelui domn Vladimir. Deci Igor stăpânea singur în domnia cea mare cu bună sporire, având scaunul în Kiev; iar bogăția îi curgea de pretutindeni cu îndestulare, că și țările cele îndepărtate îi dădeau lui dajdii și multe daruri.

Apoi l-a ajuns pe el sfârșitul în acest chip: deoarece acum se ușurase de multe războaie și avea petrecere pașnică, a voit să-și vadă stăpânirea sa și a început a umbla prin cetăți și prin țările pământului Rusiei, luând de la dânșii obișnuitele dajdii. Și venind la drevleni, și-a adus aminte de răutatea lor cea de mai înainte, că la începutul domniei sale ei se depărtaseră de el și abia prin război i s-au supus. Pentru aceea, a îndoit dajdia asupra lor și i-a împovărat. Iar ei, mâhnindu-se, s-au sfătuit cu voievodul lor Maldit, care se numea și Nizchin, și au zis: „Dacă lupul se obișnuiește la oi, atunci scoțând una câte una, va mânca toată turma, dacă nu se va ucide. Tot astfel și noi, dacă nu-l vom ucide pe Igor, apoi el ne va pierde pe toți”. Astfel sfâtuindu-se ei, căutau vreme prielnică să-l omoare pe Igor. Deci când domnul Igor a trimis la Kiev dajdia luată de la drevleni, iar el rămăsese încă la dânșii cu puțini tovarăși, atunci ei găsind vreme potrivită, au năvălit fără de veste asupra lui și i-au tăiat pe toți tovarășii săi, iar pe el l-au ucis sub cetatea lor, Corestina, îngropându-l acolo.

Astfel a fost sfârșitul marelui domn Igor Ruricovici, bunul stăpânitor al pământului Rusiei și înfricoșătorul popoarelor dimprejur. El a petrecut singur la domnie treizeci și doi de ani, după moartea povățuitorului său, Oleg. Și auzind marea doamnă Olga în Kiev despre uciderea bărbatului său, a plâns după dânsul foarte mult împreună cu fiul său Sviatoslav. Asemenea au plâns și toți locuitorii Kievului. Iar drevlenii, după uciderea marelui domn, au luat mare îndrăzneală și s-au sfătuit să ia pe doamna Olga de soție voievodului lor Maldit Nizchin, iar pe Sviatoslav, moștenitorul lui Igor, fiind copil mic, să-l omoare în taină, ca astfel voievodul lor să fie stăpânitor în toată Rusia. Deci îndată au trimis în Kiev la Olga douăzeci de bărbați vestiți cu luntrile, pe de o parte ca s-o roage să se însoțească cu voievodul lor, iar pe de alta ca s-o amenințe, dacă nu ar voi, ca și de nevoie să fie femeia stăpânului lor. Și mergând pe calea apei bărbații trimiși, au ajuns la Kiev și au stat la mal.

Iar doamna Olga, auzind de venirea lor, i-a chemat la dânsa și a zis către ei: „Bine ați venit, cinstiți oaspeți?”. Ei au răspuns: „Bine am venit”. Doamna a zis: „Spuneți, pentru ce ați venit la noi?”. Bărbații au răspuns: „Locuitorii drevleni, ne-au trimis la tine, zicând astfel: «Să nu te mânii că am ucis pe bărbatul tău, căci era ca un lup care răpea și jefuia, iar domnii noștri sunt buni. Ei au lărgit pământul drevlenilor, iar domnul nostru de acum este mai bun decât Igor. El este blând, iubitor și milostiv spre toți, tânăr de ani și frumos la față. Deci să mergi după voievodul nostru, ca să ne fii nouă stăpână, și nu numai peste pământul Rusiei, dar și peste cel al drevlenilor să fii stăpânitoare»”.

Iar Olga, ascunzându-și jalea sa și durerea inimii după bărbat, s-a prefăcut veselă și a zis către ei: „Cuvintele voastre îmi sunt plăcute, căci eu acum nu-l voi mai învia pe bărbatul meu, iar a petrece în văduvie nu este fără primejdie, nici nu pot - fiind femeie -a ocârmui precum se cade o domnie atât de mare, iar fiul meu este încă copil mic. Deci voi merge de bună voie după voievodul vostru, fiind tânăr, căci nici eu nu sunt încă bătrână. Iar acum să vă duceți să vă odihniți în luntrile voastre, și mâine dimineață vă voi chema la ospăț cinstit, pe care îl voi face vouă, ca toți să știe pricina venirii voastre și învoirea mea. După aceea voi merge la voievodul vostru. Insă voi, când trimișii noștri vor veni să vă cheme dimineață la ospăț, să știți cum să păziți cinstea voievodului care v-a trimis și pe a voastră, ca în ce chip ați venit la Kiev, așa să mergeți și la palatele ospățului. Kievenii să vă aducă în luntrii purtate pe capete, ca toți să vadă cinstea voastră și să cunoască dragostea mea către voievodul vostru, pentru care vă cinstesc cu mare cinste înaintea oamenilor mei”. Iar ei s-au bucurat și s-au dus la luntrile lor.

Însă Doamna Olga se gândea cu ce fel de moarte să-i piardă, ca să se răzbune pentru uciderea bărbatului său. Deci a poruncit ca întru acea noapte să se sape o groapă adâncă în curtea domnească, care era afară de cetate, unde erau și palate foarte frumoase, pregătite pentru ospățul făgăduit. Și făcându-se dimineață, doamna a trimis bărbați ca să cheme pe pețitori la ospăț. Iar ei, șezând în luntrii ca nebunii, ziceau: „Noi nu vom merge pe jos, nici călări, nici în carete, ci precum suntem trimiși în luntrii de marele nostru voievod, tot așa să ne duceți pe capetele voastre la doamna voastră”. Iar kievenii, râzând de nebunia lor, le-au zis: „Voievodul nostru este ucis, iar doamna noastră merge după voievodul vostru și acum suntem ca neputincioși; deci facem ceea ce ni se poruncește”. Și punându-i pe ei câte unul în luntrișoare mici, îi duceau astfel, umflându-se ei și mândrindu-se. Și dacă i-au dus în curtea domnească, despre care s-a zis mai înainte, doamna Olga, privind din palate spre ei, a poruncit să-i arunce în groapa cea adâncă, care era gătită pentru dânșii. Apoi ducându-se singură la groapă și uitându-se într-însa, a strigat, zicând: „Vă este plăcută cinstea aceasta?”. Ei au răspuns: „O, amar nouă, că am ucis pe Igor și bine n-am aflat, ci încă am câștigat rele”. Și a poruncit Olga să-i astupe pe ei de vii cu pământ, în groapa aceea.

Aceasta făcând marea doamnă Olga, a trimis degrabă sol la drevleni, zicând: „Dacă voiți cu adevărat să mă luați pentru voievodul vostru, apoi să trimiteți la mine oameni mai mulți și mai vestiți decât cei dintâi, ca să mă ducă cu cinste la voievodul vostru. Insă să-i trimiteți fără de întârziere, mai înainte de a mă opri poporul din Kiev”. Iar drevlenii au trimis la dânsa, cu mare bucurie și cu sârguință, cincizeci de bărbați aleși, care după voievod erau bătrâni mai de frunte în pământul drevlenilor. Și când au sosit ei în Kiev, doamna Olga a poruncit să gătească pentru dânșii o baie mare. După aceea a trimis la ei să-i poftească, ca mai întâi după osteneala dramului, să se spele în baie și să se odihnească, apoi să vină la dânsa. Iar ei, bucurându-se, au intrat în baie. Și când au început a se spăla, îndată slujitorii au întărit ușile, închizându-le bine, și împresurând baia cu paie și cu vreascuri, i-au dat foc după porunca doamnei. Astfel au ars toți boierii drevlenilor cu slugile lor, în acea baie.

După aceea, Olga a trimis iar veste la drevleni, înștiințându-i de grabnica sa venire spre însoțire cu voievodul lor și le-a poruncit să pregătească din toate băuturile și mâncărurile la acel loc, unde ei au ucis pe bărbatul său, pentru ca, venind la ei, mai înainte de nunta a doua, să facă pomenire și ospăț bărbatului său cel dintâi, după obiceiul păgânesc, și după aceea să facă nunta. Iar drevlenii s-au bucurat mult de aceasta și îndată au pregătit toate cu îndestulare. Iar marea doamnă Olga, după făgăduința sa, a mers la drevleni cu mulți oameni pregătiți nu atât pentru nuntă, cât pentru război. Și când se apropiau de cetatea de scaun a drevlenilor, Corestina, aceia au ieșit în întâmpinarea ei, împodobiți în haine luminoase, unii călări, alții pe jos; și au primit-o cu bucurie și veselie mare. Iar ea a mers mai întâi la mormântul bărbatului său și l-a plâns. Apoi, săvârșind pomenirea lui, a poruncit ca deasupra mormântului să se grămădească o movilă mare, după vechiul obicei păgânesc. Și au zis drevlenii către ea: „Stăpână doamnă, am ucis pe bărbatul tău că era nemilostiv spre noi, ca un lup răpitor, iar tu ești milostivă, ca și domnul nostru, și de acum vom petrece întru tot binele”. Răspuns-a Olga: „Nu sunt mâhnită acum pentru bărbatul cel dintâi, pentru că am săvârșit deasupra lui cele ce se cădea a le săvârși. Iar acum este timpul ca să merg la a doua nuntă, veselindu-mă cu voievodul vostru”. Atunci au întrebat-o drevlenii de solii lor cei dinainte. Răspuns-a doamna: „Vin după noi pe altă cale cu toată bogăția mea”.

După aceea Olga, lepădând hainele cele de plângere, s-a îmbrăcat cu haine luminoase de nuntă, precum se cuvine cinstei domnești, arătându-se că este bucuroasă și veselă. Deci a poruncit drevlenilor să mănânce, să bea și să se veselească. Iar oamenilor săi le-a poruncit să slujească drevlenilor și să mănânce cu ei, dar să nu se îmbete. Iar după ce s-au îmbătat toți drevlenii, doamna a poruncit fără de veste oamenilor săi, ca cu armele pregătite pentru aceasta, adică cu săbiile, cu cuțitele și cu sulițele să ucidă pe drevleni, încât mai mult de 5000 au căzut uciși. Astfel marea doamnă Olga a amestecat veselia drevlenilor cu sânge și, răzbunând uciderea bărbatului ei, s-a întors la Kiev.

Iar în al doilea an, adunând Olga putere de oaste, s-a dus la drevleni cu fiul său Sviatoslav Igorovici, povățuindu-l spre răzbunarea morții tatălui său. Deci au ieșit și drevlenii împotriva lor cu putere mare. Și luptându-se cu putere amândouă părțile și kievenii biruind pe drevleni și tăindu-i, i-au gonit până la Corestina, cetatea lor cea de scaun, și drevlenii s-au închis în ea. Iar Olga a bătut asupra lor un an întreg, stând nedepărtată de cetate. Și văzând că nu este cu înlesnire a lua cetatea cu bătălie, înțeleapta doamnă s-a dat la purtarea de grijă cea cu meșteșug și a trimis la cei din cetate, zicându-le: „Nebunilor, pentru ce voiți să muriți de foame, nevrând să vă plecați mie? Iată, toate celelalte cetăți mi s-au supus și îmi dau dajdii, petrecând acum fără frică prin cetăți și prin sate, lucrându-și țarinile lor”. Iar ei au zis: „Am voi și noi să ne supunem ție, dar ne temem ca să nu te răzbuni asupra noastră pentru bărbatul tău”.

Deci Olga a trimis iarăși la ei, zicând: „M-am răzbunat de mai multe ori pe mai marii voștri și pe ceilalți, iar acum nu-mi trebuie răzbunare, ci supunere și dajdie din partea voastră”. Și au voit drevlenii să-i dea dajdie, precum va voi ea singură, iar Olga a zis către ei: „Știu că acum ați sărăcit de războaie și nu puteți să-mi dați dajdie de miere, de ceară, de pielicele sau de alte lucruri oarecare alese. Deci nici eu nu voiesc să vă îngreunez cu dajdii mai mari, ci să-mi dați o dajdie mică, ca semn de supunere. Să-mi dați câte trei porumbei și câte trei vrăbii de la casa fiecăruia și îmi este destul, văzând supunerea voastră”. Iar drevlenii socotind această dajdie întru nimic și batjocorind încă și înțelegerea ei cea femeiască, îndată au adunat cu sârguință mare fiecare câte trei porumbei și vrăbii, trimițându-i la ea cu plecăciune. Și a zis Olga bărbaților care veniseră din cetate la ea: „Iată, acum v-ați supus mie și fiului meu, deci să locuiți cu pace. Iar eu de dimineață mă voi depărta de cetatea voastră și mă voi duce la locul meu”. Așa a slobozit pe acei bărbați și auzind cei din cetate de aceste cuvinte ale doamnei, s-au bucurat.

Iar Olga a împărțit păsările pe la ostașii ei, poruncindu-le ca seara târziu, să lege la fiecare porumbel și vrabie peticuțe mici, întocmite cu pucioasă aprinsă, și la toate împreună să le dea drumul în văzduh. Făcându-se aceasta, păsările au zburat în cetate de unde erau luate și fiecare porumb a intrat în cuibul lui și fiecare vrabie în locul ei și îndată s-a aprins cetatea în mai multe locuri. In vremea aceea, Olga a poruncit puterilor sale ostășești să se apropie de cetate din toate părțile și să atace, iar oamenii cetății, neputând suferi focul, au fugit din cetate și au căzut în mâinile potrivnicilor lor. Astfel a fost luată cetatea și a fost ucisă o mulțime nenumărată din poporul drevlenilor; unii au pierit de sabie, alții au ars în foc împreună cu femeile și copiii lor, iar alții s-au înecat în râul de sub cetate. In vremea aceea a pierit și voievodul drevlenilor, iar din cei ce au rămas vii, mulți au fost duși în robie; doar cei mai de pe urmă au fost lăsați să petreacă la locurile lor, punându-se dajdie grea asupra lor. Astfel a răsplătit Olga drevlenilor moartea bărbatului său, iar pământul lor l-a supus ei.

Întorcându-se ea la Kiev cu biruință, cârmuia toate părțile stăpânirii rusești, nu ca o femeie, ci ca un bărbat puternic și înțelept, stăpânind și ostășindu-se cu tărie împotriva vrăjmașilor. Și era înfricoșată dușmanilor, iar popoarelor ei iubită, fiind milostivă și bună la obicei, nefăcând nimănui strâmbătate, făcând judecăți drepte, pedepsind cu milostivire, celor buni răsplătindu-le cu daruri, celor răi cu frică, fiecăruia măsurându-le după lucruri și după vrednicie. Ea era înțeleaptă și cumpătată în toate lucrurile, miluind pe cei săraci, scăpătați și lipsiți, fiind plecată spre cei ce cer milă, auzind iute rugămințile și împlinind cererile cele drepte.

Și toate lucrurile ei, deși se făceau în necredința păgânească, erau plăcute lui Dumnezeu și vrednice darului creștinesc, căci pe lângă acestea ea avea viață înfrânată și curată, fiindcă n-a voit să se mărite după alt bărbat, ci petrecea în văduvie curată, păzind sceptrul monarhiei rusești fiului său, până la vârsta lui. Iar după ce fiul ei a crescut și s-a îmbărbătat, i-a încredințat lui toată ocârmuirea domniei celei mari. Iar ea, ușurându-se de toate grijile și gâlcevile, petrecea fără de grijă, neîncetând cu facerile de bine.

Iar când s-a apropiat vremea cea bine primită, în care Preabunul Dumnezeu a voit să lumineze cu lumina sfintei credințe pe rușii cei orbiți cu necredința, să-i aducă la cunoștința adevărului și să-i povățuiască la calea mântuirii, a binevoit ca începătura acestei luminări s-o facă prin neputinciosul vas femeiesc, prin fericita Olga, spre rușinarea bărbaților celor împietriți la inimă. Căci precum mai înainte a propovăduit învierea Sa prin mironosițe și prin împărăteasa Elena a arătat la toată lumea cinstita Cruce pe care S-a răstignit, scoasă din sânul pământului, tot astfel și după aceea a voit a sădi sfânta credință pe pământul Rusiei, prin minunata femeie, Elena cea nouă, doamna Olga, căci pe ea a aflat-o vas ales al Preasfântului Său nume, ca să-l poarte în țările Rusiei.

Deci a răsărit în inima ei raza darului Său cel nevăzut, deschizând ochii minții ei spre cunoștința adevăratului Dumnezeu pe care nu-L știa. Căci ea acum înțelesese înșelăciunea și rătăcirea necurăției păganești și știa arătat că idolii pe care oamenii cei fără de minte îi cinsteau, nu sunt zei, ci lucru neînsuflețit, făcut de mâini omenești. De aceea, nu numai că nu-i cinstea, ci se și îngrețoșa de ei, iar pe dreapta și buna credință o căuta cu tot sufletul, ca un bun negustor pe mărgăritarul cel de mult preț, pe care l-a și aflat, căci povățuită fiind prin dumnezeiasca purtare de grijă, a auzit de la cineva că Unul este adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului și a toată făptura, în care cred grecii și că afară de Acela nu este alt Dumnezeu. Deci fiind îndemnată de dorința adevăratei cunoștințe a lui Dumnezeu și fiind din fire nelenevoasă, a voit ca ea însăși să meargă la greci și să vadă cu ochii ei rânduiala slujbei creștinești, ca să știe desăvârșit cele despre adevăratul Dumnezeu.

Deci luând cu sine pe unii din boierii și curtenii vestiți ai Rusiei, au mers la Constantinopol în corăbii, având cu ea avere multă. Acolo a fost primită cu mare cinste de împărat și de patriarh, cărora le-a adus și daruri multe, vrednice de unele fețe ca acelea. Și a învățat acolo credința creștinească, ascultând cu osârdie în toate zilele dumnezeieștile cuvinte, luând aminte la podoabele bisericești, la cântare și la toată rânduiala dreptei credințe creștinești. Și se aprindea cu inima de dragostea lui Dumnezeu, crezând în El cu neîndoire, și dorea să primească Sfântul Botez.

Iar împăratul grecesc, fiind văduv într-acea vreme, voia să se însoțească cu dânsa, căci pe de o parte se biruia de frumusețea feței ei, iar pe de alta, era îndemnat de buna ei înțelegere, de slava, de vitejia și de mărimea țărilor Rusiei. Deci a zis către dânsa: „O, doamnă Olga, tu ești vrednică să fii împărăteasă creștină și să locuiești împreună cu noi în această cetate a împărăției noastre”. Astfel îi vorbea el despre însoțire. Iar ea se arăta ca și cum nu se lepăda de însoțirea împăratului, însă mai întâi cerea Botezul, zicând: „Pentru Sfântul Botez am venit aici, iar nu pentru nuntă. Iar dacă mă veți boteza, atunci veți vorbi și despre însoțire. Căci nu se cade ca femeia cea nebotezată și necreștină să meargă după bărbat creștin”. Atunci împăratul s-a sârguit ca s-o boteze degrabă, iar patriarhul, după ce a învățat-o din destul despre dreapta credință, a pregătit-o de Botez.

Și când s-a pregătit scăldătoarea Sfântului Botez, Olga s-a rugat ca însuși împăratul să fie primitorul ei din sfânta scăldătoare, căci zicea: „Intr-alt fel nu voiesc să mă botez, dacă nu-mi va fi însuși împăratul tată din botez. Și mă voi duce fără a mă boteza și voi veți da lui Dumnezeu răspuns pentru sufletul meu!”. Deci împăratul s-a învoit la dorința ei și fericita Olga a fost botezată de preasfințitul patriarh. Și însuși împăratul s-a făcut ei tată de botez, primind-o din sfânta scăldătoare și i-a pus numele ei Elena, ca și cea dintâi împărăteasă între creștini, Elena, maica marelui Constantin.

Iar după botez, slujind preasfințitul patriarh, a împărtășit-o cu Preacuratele Taine ale lui Hristos și a binecuvântat-o, zicându-i: „Binecuvântată ești tu între femeile Rusiei, că ai lăsat întunericul și ai căutat lumina cea adevărată. Tu ai urât pe zeii idolești cei mulți și ai iubit pe Unul adevăratul Dumnezeu. De moartea cea veșnică ai fugit și te-ai logodit cu viața cea fără de moarte. De acum vor începe a te ferici pe tine toți fiii Rusiei”. Astfel a binecuvântat-o patriarhul. Tot atunci s-au botezat și mulți din cei ce veniseră cu dânsa, bărbați și femei, și s-a făcut bucurie în Constantinopol pentru botezul marii doamne a Rusiei, iar împăratul a făcut ospăț mare într-acea zi și s-a veselit, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

După aceasta, împăratul iarăși a vorbit despre nuntă fericitei Olga, care s-a numit la botez Elena, însă dânsa i-a răspuns: „Cum ai putea să iei de soție pe fiica ta cea din Botez? Acesta este lucru spurcat și lepădat nu numai în legea creștinească, dar și în cea păgânească, ca tatăl să aibă de soție pe fiica sa”. Și a zis către dânsa împăratul: „O, Olga, m-ai întrecut cu meșteșugul”. Fericita Olga a zis către împărat: „Ți-am spus de mai înainte că nu pentru aceea am venit aici, ca să împărătesc cu tine - căci mi-e destulă mie și monarhia Rusiei cu fiul meu - ci ca să mă fac mireasa Impăratului Ceresc celui fără de moarte, Hristos Dumnezeu, pe Care L-am iubit cu tot sufletul meu, și ca să mă învrednicesc împărăției Lui celei veșnice”. Atunci împăratul, părăsind dorința sa deșartă și dragostea trupească, a iubit-o cu dragoste duhovnicească, ca pe fiica sa, și dându-i daruri mari, a trimis-o cu pace.

Iar ea, ducându-se din Constantinopol, a mers la preasfințitul patriarh, ca să ia binecuvântare de cale, și a zis către dânsul: „Părinte preasfinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, care mă întorc în țara mea, unde fiul meu petrece în rătăcirea păgânească și toți oamenii cei întăriți în necurăția cea veche sunt împietriți, ca Domnul să mă izbăvească acolo de toate răutățile, cu sfintele tale rugăciuni”. Iar Patriarhul a zis către dânsa: „Fiica mea cea în Sfântul Duh credincioasă și binecuvântată, Hristos, întru Care te-ai îmbrăcat prin Sfântul Botez, Insuși Acela să te păzească de tot răul, precum a păzit pe Noe de potop, pe Lot din Sodoma, pe Moise cu poporul Israel de Faraon, pe David de Saul, pe Daniil din gurile leilor și pe cei trei tineri în cuptor. Tot așa și pe tine să te izbăvească de toată ispita, că binecuvântată ești în neamul tău, iar nepoții și strănepoții tăi te vor ferici în anii cei de pe urmă”. O binecuvântare ca aceasta, luată de la preasfințitul patriarh, fericita Elena a primit-o ca mai de preț decât toate darurile. Ea a mai luat și învățătură pentru curăție și rugăciune, pentru post și înfrânare și pentru toate lucrurile cele bune, care se cuvin vieții creștine celei plăcute lui Dumnezeu. A mai luat de la dânsul și cinstita cruce, sfinte icoane, preoți, cărți și celelalte lucruri sfințite și s-a dus întru ale sale.

Se mai povestește încă și aceasta, că cinstita cruce pe care ea a luat-o din mâinile preasfințitului patriarh, avea deasupra această scriere: „Pământul Rusiei s-a înnoit pentru viața întru Dumnezeu prin Sfântul Botez, pe care l-a primit fericita Olga”. Această cruce, după fericitul sfârșit al Sfintei Olga, a fost păzită de credincioșii ce rămăseseră după dânsa, până în timpul marelui domn al Kievului, Iaroslav Vladimirovici, care, zidind biserica cea mare și prea frumoasă a Sfintei Sofia, a pus într-însa crucea aceea în partea dreaptă a altarului. Dar acum ea nu se mai află, căci prin risipirile cele multe, Kievul cu sfintele biserici dintr-însul s-a pustiit. Dar să ne întoarcem iarăși la povestirea despre Sfânta Olga.

Venind în Kiev Elena cea nouă, marea doamnă Olga, a început ca un soare a izgoni, prin lumina credinței, întunericul păgânătății idolești, și a lumina pe cei întunecați. Și a zidit prima biserică pentru sine, în numele Sfântului Nicolae, la movila Oscoldova și pe mulți din kieveni i-a întors la Hristos. Insă pe fiul său Sviatoslav n-a putut nicidecum să-l aducă la înțelegerea cea adevărată și la cunoștința lui Dumnezeu, pentru că nu lua aminte la cuvintele ei, de vreme ce îndeletnicirea lui era în lucrurile oștilor, fiind bărbat viteaz și iubitor de războaie, și toată viața sa și-a petrecut-o mai mult la oaste și în războaie decât în casă. Iar către maica sa, care îl învăța credința creștinească, zicea: „De voi primi botezul și credința creștină, apoi boierii mei, voievozii și toate popoarele se vor depărta de mine și nu voi mai avea cu cine să mă lupt împotriva vrăjmașilor, ca să apăr moștenirea noastră”. Astfel a răspuns voievodul Sviatoslav, iar pe cei ce voiau să se boteze nu-i oprea, dar nu mulți din boieri primeau Sfântul Botez, iar pe cei ce se botezau îi batjocoreau, pentru că la cei necredincioși, credința creștină este o nebunie; însă, din poporul cel simplu, mulți se adăugau la Sfânta Biserică.

Iar Sfânta Olga se ducea în marele Novgorod și în celelalte cetăți ale stăpânirii sale și, pe cât putea, pretutindeni aducea pe oameni la credința lui Hristos, iar idolii îi sfărâma și în locurile lor punea cinstitele cruci, de la care, după aceea, multe semne și minuni se săvârșeau spre încredințarea necredincioșilor.

După aceea s-a dus în patria sa, în satul Vibuțca, în care s-a născut, și acolo a învățat pe oameni și pe rudeniile sale cunoștința de Dumnezeu. Iar când s-a dus la malul râului care se chema Mare, care curgea de la miazăzi spre miazănoapte, și a ajuns în dreptul locului acela în care un alt râu numit Pscova, care curgea de la răsărit, se vărsa în râul cel mare, unde era atunci o pădure mare și dumbrăvi multe, a văzut de cealaltă parte a râului trei raze prealuminoase, coborându-se din cer spre acele locuri și luminându-le. Și nu numai sfânta singură a văzut acea lumină minunată, ci și toți cei care erau cu dânsa. Și s-a bucurat fericita foarte și a mulțumit lui Dumnezeu pentru acea preaslăvită vedenie, care înainte îi însemna ei luminarea părților acelora prin darul lui Dumnezeu. Deci, întorcându-se la însoțitorii săi, a proorocit, zicând: „Să vă fie în știință că, prin voia lui Dumnezeu, în acest loc luminat de trei raze strălucitoare, are să fie biserica Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi și se va zidi cetate mare, slăvită și întru toate îndestulată”. Aceasta zicând, s-a rugat mult lui Dumnezeu și a pus o cruce într-acel loc, unde este încă și astăzi un loc de rugăciune.

Deci înconjurând multe cetăți ale Rusiei, propovăduitoarea lui Hristos s-a întors în Kiev, unde făcea multe fapte bune. Căci dacă întru necredință fiind, era plină de lucruri bune, cu cât mai ales luminându-se prin sfânta credință, se împodobea cu toate faptele bune, sârguindu-se să placă lui Dumnezeu, Ziditorul și Luminătorul său. Apoi, aducându-și aminte de vedenia care a văzut-o la râul Pscova, a trimis acolo mult aur și argint spre zidirea bisericii Sfintei Treimi, poruncind ca oamenii să se sălășluiască lângă dânsa. Deci, în scurt timp s-a făcut cetatea cea mare Pscovul, care se numea așa de la râul Pscov și se preamărea într-însa numele Preasfintei Treimi.

Într-acel timp, marele domn Sviatoslav, lăsând pe maica sa, Sfânta Olga, în Kiev și cu dânsa și pe fiii săi, Iaropolc, Oleg și Vladimir, a plecat împotriva bulgarilor. Și luptându-se el în pământul lor, le-a luat optzeci de cetăți și i-a plăcut a petrece în cetatea lor cea de scaun, Pereiaslaveț. Iar fericita Olga, rămânând în Kiev, învăța pe nepoții săi - fiii lui Sviatoslav - credința creștinească, pe cât puteau copiii să înțeleagă. Insă n-a îndrăznit a-i boteza, ca să nu facă vreun rău fiul ei cel nesupus, ci i-a lăsat pe ei la voia Domnului. Și zăbovind Sviatoslav la bulgari, pecenegii au venit fără de veste asupra hotarelor Kievului și, înconjurând cetatea, se luptau asupra ei. Iar Sfânta Olga cu nepoții săi s-au închis în cetate și pecenegii n-au putut să ia cetatea pentru că Domnul, păzind pe Olga, credincioasa roaba sa, a apărat cetatea de vrăjmași cu rugăciunile ei.

Și înștiințându-se și Sviatoslav despre năvălirea pecenegilor asupra Kievului, s-a sârguit degrabă a veni cu puterea sa și fără de veste a năvălit în ostile pecenegilor, pe care, bătându-i, i-a izgonit departe. Deci, intrând în Kiev, s-a închinat maicii sale, care era bolnavă; dar iarăși voia să o lase și să se ducă la bulgari. Iar fericita Olga, plângând, a zis către dânsul: „Pentru ce mă lași, fiul meu, și unde te duci? Căutând cele străine, pe ale tale cui le încredințezi? Căci fiii tăi sunt încă mici, iar eu bătrână și bolnavă și de acum aștept sfârșitul meu și ducerea mea la doritul meu Hristos, întru Care cred. Și acum nu mă îngrijesc de nimic, decât numai de tine, că mult te-am rugat și te-am învățat ca să lași păgânătatea idolească și să cunoști pe dreptul Dumnezeu pe Care eu L-am cunoscut. Iar tu n-ai băgat de seamă rugămintea mea și știu că, pentru neascultarea ta către mine, pe pământ te așteaptă sfârșit rău, iar după moarte muncile veșnice, care sunt pregătite necredincioșilor. Insă acum, măcar această rugăminte de pe urmă a mea să o împlinești: Nu te duce nicăieri, până ce nu mă voi duce din viața aceasta. Iar după ce mă vei îngropa, atunci te vei duce unde vei voi. După moartea mea însă, să nu-mi faceți nimic deasupra mormântului, după obiceiul vostru păgânesc, ci preoții mei să-mi îngroape păcătosul meu trup, precum este obiceiul creștinilor. Să nu îndrăzniți a grămădi movilă deasupra mea, nici să faceți priveliște. Ci să trimiteți aur preasfințitului patriarh din Constantinopol, ca acela să săvârșească rugăciuni și prinos către Dumnezeu pentru sufletul meu și să ospăteze cu milostenie pe săraci”.

Acestea auzindu-le Sviatoslav, a plâns și a făgăduit că va face toate cele poruncite de dânsa, afară numai că nu primește sfânta credință. Iar după trei zile, fericita Olga, venind la slăbiciunea cea de pe urmă, s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine ale Preacuratului Trup și de viață făcătorului Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, și s-a făcut cu totul întru rugăciunea cea cu dinadinsul către Dumnezeu și către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, pe care ea o avea totdeauna ajutătoare, după Dumnezeu. De asemenea, chema într-ajutor pe toți sfinții și mai ales făcea rugăciune pentru luminarea pământului Rusiei, pentru că vedea înainte cele ce aveau să fie și, de multe ori, în zilele vieții sale, spunea înainte, proorocește, că Dumnezeu va lumina poporul Rusiei și mulți dintr-înșii vor fi sfinți mari, pe care lucru ea îl cerea de la Dumnezeu ca să se împlinească degrabă, când era aproape de sfârșitul său. Și fiind încă rugăciunea în gura ei, cinstitul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupești și a intrat în mâinile lui Dumnezeu ca un drept. Astfel s-a mutat ea de la cele pământești la cele cerești și s-a învrednicit a intra în cămara nemuritorului Impărat, Iisus Hristos Dumnezeu, și s-a numărat întâia sfântă din ceata sfinților din pământul Rusiei.

Fericita Olga, numită Elena din Sfântul Botez, s-a săvârșit la 11 Iulie. Ea a petrecut în însoțire 42 de ani de la fecioria sa; iar mai înainte de însoțire era în putere desăvârșită, având 20 de ani. După moartea bărbatului său, în anul al zecelea, s-a învrednicit de Sfântul Botez, iar după Botez a viețuit cu dumnezeiască plăcere 15 ani; astfel că toți anii vieții ei erau aproape nouăzeci. Și au plâns după dânsa fiul ei Sviatoslav, marele domn, și nepoții, boierii, dregătorii și tot poporul, și au îngropat-o cu cinste după obiceiul creștinesc.

Iar după săvârșirea Sfintei Olga, s-au împlinit proorociile ei despre răul sfârșit al fiului său și despre buna luminare a pământului Rusiei, căci fiul ei Sviatoslav, după câțiva ani, precum scrie Cuviosul Nestor al Pecerscăi, a fost ucis în război de voievodul pecenegilor, care se chema Curia. Acela, tăindu-i capul, a făcut pahar de băut din țeasta lui Sviatoslav, ferecând-o în aur și scriind pe dânsa cuvintele acestea: „Cel ce caută cele străine, pierde pe ale sale!”. Și bea cu paharul acela când benchetuia cu boierii săi. Astfel, pe marele domn al Kievului, Sviatoslav Igorovici, care era viteaz și nebiruit în războaie, l-a ajuns sfârșit rău, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Și s-a împlinit și proorocia ei despre pământul Rusiei, pentru că, trecând douăzeci de ani după pristăvirea Sfintei Olga, Vladimir, nepotul ei, a primit Sfântul Botez și a luminat toate părțile Rusiei cu sfânta credință. Și zidind o biserică de piatră în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a numit-o „Deseatnițe”, căci dădea pentru dânsa a zecea parte din averea sa.

Apoi, sfătuindu-se cu Preasfințitul Leontie, Mitropolitul Kievului, care venise după Mihail, a scos din pământ cinstitele moaște, întregi și nevătămate, ale bunicii sale, Sfânta Olga, care erau pline de plăcută mirosire, și le-a mutat cu mare cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Și nu le-a ținut ascunse, ci le-a pus la vedere, pentru cei ce alergau la dânsele cu credință și își câștigau împlinirea rugăciunilor lor. Căci de la acele cinstite moaște se dădeau multe tămăduiri la toate neputințele.

Nu se cuvine a trece cu vederea nici aceasta: în peretele bisericii, deasupra mormântului ei, era o ferestruie. Și atunci când cineva se apropia de sfintele ei moaște cu credință neîndoită, ferestruia aceea se deschidea singură și era arătat celui ce stătea afară, ca să vadă înăuntru cinstitele ei moaște făcătoare de minuni, de la care cei vrednici de o vedere ca aceea, vedeau ieșind o minunată strălucire și, de orice boală era cuprins cineva din cei ce aveau credință, îndată câștigau sănătate. Însă celui ce se apropia cu puțină credință, nu i se deschidea ferestruia, nici nu putea să vadă cinstitele moaște, chiar de-ar fi intrat și în biserică, ci vedea numai mormântul. Unul ca acela nu putea să câștige nici tămăduire. Iar cei ce credeau, câștigau toate cele spre folosul sufletelor și trupurilor, cu rugăciunile Sfintei și dreptei Olga, care din botez s-a numit Elena, și cu ajutorul darului Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.