Familia Romanovilor datează ca dinastie domnitoare în Rusia din anul 1613. Nicolae al II-lea, fiul cel mare al Țarului Aleksandru al III-lea, s-a născut la Țarskoe Selo, astăzi orașul Pușkin, pe 6/18 mai 1868, de sărbătoarea Sfântului și Dreptului Iov, anticipându-se parcă răbdarea îndelungă, credința nestrămutată a acestui țar, care a sfârșit dramatic fiind răpus de gloanțe.

Nicolae era un om foarte credincios. Deși considerat o fire visătoare, prea pașnică pentru un viitor țar, istoria prin meandrele ei l-a așezat pe tronul plin de glorie al înaintașilor. La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a ajuns țarevici (moștenitor al tronului), iar tatăl său, țarul Alexandru al III-lea a devenit suveranul „sfintei Rusii”. Moartea prematură a acestuia a lipsit pe moștenitorul tronului de o pregătire temeinică în vederea conducerii marelui imperiu.

Amintim faptul că Alexandru al III-lea, tatăl lui Nicolae, a murit pe brațele iscusitului său duhovnic, Sfântul Ioan de Kronstadt la Livadia. Abia împlinise 47 de ani.

În anul 1894, Alix Victoria Melena Louise Beatrice, fiica marelui Duce de Messen și Darmstadt, Ludovic al IV-lea, devine soția țarului Nicolae al II-lea. În urma botezului ortodox, Alix s-a numit Alexandra. Familia nou formată a avut cinci copii, crescuți cu multă evlavie față de valorile Ortodoxiei.

Domnia lui Nicolae al II-lea s-a desfășurat pe fundalul intensificării mișcărilor revoluționare, naționaliste și fanatice, cărora li s-au opus acțiunile represive ale statului rus. Înfrângerea din războiul ruso-japonez (1904-1905) și revoluția din 1905-1907 au șubrezit mult Rusia țaristă. Alături de puterile Antantei, Rusia, cea mai întinsă țară din lume, intră în Primul Război Mondial. Înfrângerile și pierderile de pe front, dezastrul economic și moral al țării au dus la scăderea drastică a autorității Țarului și a popularității dinastiei, atât în rândul maselor, cât și în acela al marii aristocrații ruse. Revoluția burghezo-democratică din februarie 1917 îl silește pe Nicolae al II-lea să abdice pe 2/15 martie 1917. Cu actul său de renunțare la tron se încheie o istorie glorioasă a unei dinastii de peste trei secole care a marcat istoria, cultura, dar mai ales credința poporului rus.

Pe 8/21 martie, țarul Nicolae este arestat împreună cu familia, impunându-i-se domiciliu forțat la Țarskoe Selo, reședința de vară a țarilor. De aici membrii familiei imperiale sunt trimiși cu forța la Tobolsk, o localitate foarte izolată din Siberia, unde locuiesc într-o clădire în care nu se puteau respecta regulile de igienă. După revoluția din octombrie 1917, au fost duși la Ekaterinburg, aceasta fiind ultima lor reședință, înainte de a fi împușcați, lucru întâmplat în noaptea de 16-17 iulie 1918.

Bolșevicii, conduși de Lenin, au alcătuit un plan mișelesc de asasinare a țarului și a întregii sale familii. Plutonul de execuție era condus de Iacov Iurovski. La semnalul stabilit intră echipa călăilor. Față în față cu împăratul stă Iurovski care citește sentința. Rostind ultimul cuvânt, înșfacă arma din buzunar și trage drept în fața neajutoratului țar. Se aud țipetele femeilor. Țarina Alexandra și prințesa Olga își fac semnul Crucii, după care și ele cad secerate de necruțătoarele gloanțe. Se continuă acțiunea sângeroasă, se mai trag câteva focuri, chiar și atunci când toți sunt căzuți la podea. Alexei, cel care trebuia să asigure continuitatea dinastiei, zăcea ciuruit de gloanțe. Ca să fie sigur că nu mai trăiește, Iurovski se apropie și trage încă trei cartușe care-i sfredelesc pieptul. La finalul acestui masacru s-a auzit rostindu-se: „Acum sunt morți cu toții!”.

O noapte dramatică și neuitată, căci fiorul morții a lovit înspăimântător. Au fost uciși: țarul Nicolae al II-lea, țarina Alexandra Feodorovna și copiii: cele patru prințese – Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) și țareviciul Alexei (14 ani), iar împreună cu dânșii au mai fost nimiciți patru dintre însoțitorii familiei regale.

După ce i-au omorât, ucigașii au încărcat victimele în mașină și le-au scos din oraș. Ajungând în mijlocul pădurii unde se afla o mină în formă de fântână, numită „groapa Ganina”, au ars trupurile, iar ceea ce focul nu a putut distruge a fost stropit cu acid sulfuric și apoi îngropat. Au pus pământ în groapă după care au așternut câteva vreascuri și cu o mașină militară au tasat pământul pentru a nu se mai cunoaște locul care a primit în măruntaiele sale atâtea trupuri nevinovate, prin venele cărora curgea sânge împărătesc.

Este interesant de amintit faptul că, tocmai în acel an, Biserica Ortodoxă Rusă a instituit Sărbătoarea Sfinților Ruși, pe care țarul o acceptase cu multă recunoștință și evlavie. Nu avea de unde să știe că el însuși, alături de cei dragi ai familiei sale, vor fi cinstiți odată cu mulțimea sfinților lui Dumnezeu plămădiți pe pământ rusesc.

Rămășițele familiei împărătești au zăcut în uitare și ignoranță până în iulie 1991, când s-a aprobat exhumarea lor pentru începerea procesului de identificare a sfintelor moaște, care a durat până în 1994. La 17 iulie 1998, la 80 de ani de la masacru, rămășițele pământești ale Romanovilor au fost înmormântate în cadrul unei impresionante ceremonii religioase la Catedrala Petro-Pavlovsk din Sankt Petersburg, în cripta casei regale rusești, la care participaseră: arhierei, preoți, călugări și o mulțime de credincioși. Cu prilejul ceremoniei a fost purtată în chip solemn o icoană pictată a familiei Romanovilor care au suferit moarte martirică. Potrivit unui ziar central, Русский Вестник, Mesagerul rus, în timpul procesiunii, pe chipurile martirilor înfățișați pe icoană au apărut pete sângerii. Sub privirile miilor de pelerini, culorile deveneau mai pronunțate, iar icoana împrăștia miros de bună mireasmă.

La data de 4 august 2000, țarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind trecuți în calendar drept cuvioși supuși pătimirii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne, mântuiește-ne și ne luminează pe noi! Amin.