Părintele Lavrentie este de loc din București. A lăsat Capitala cu toate provocările și perspectivele ei și s-a dus să caute altceva. E în mănăstire de la 20 de ani, rugându-se cu timp și fără de timp pentru mântuirea lui, a fraților și a întregii lumi. A simțit că muzica îl atrage încă de când era copil.  Anii au trecut, iar astăzi, Părintele Lavrentie știe să interpreteze o mapă întreagă de compoziții. Și vesele, ca pentru primirea unui ierarh, și domoale, ca pentru vecernie. Altele mai „pompoase”, pentru procesiune și, în fine, altele care îmbie la tânguire – pentru momentele acelea în care unul dintre frații din obște pleacă din această lume. La un altfel de pian. Unul cu funii și clape, așezat în clopotnița mănăstirii.