Cuviosul Chiriac și Muntele Chiriacu

Cuviosul Chiriac a fost monah mai întâi în obștea Mănăstirii Neamț, unde s-a născut duhovnicește, devenind mai apoi el însuși un duhovnic luminat. Împreună cu alți nevoitori era lucrător al Rugăciunii lui Iisus, tradiție isihastă preluată din Muntele Athos de la Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul. Această lucrare duhovnicească a fost adusă la Neamț de ucenicii Sfântului Grigorie, iar în timp a rodit într-atât, încât s-au umplut toți munții de rugători.

Privind către muntele care străjuiește Schitul Pocrov ai simțământul că undeva, acolo, încă mai sunt pustnici care se roagă. Muntele Chiriacu poartă liniștea taborică dăruită de șirul nenumărat de sihaștri care se odihnesc sub cetina care de-a lungul timpului le-a împodobit frumos mormintele. Nu de puține ori am străbătut pădurea, încercând să le surprind o șoaptă din liturghia lor care se mai aude până astăzi. Oamenii locului știu din bătrâni că undeva sus, după munte, se află „Pocrovul vechi”. Am purces astfel pe cărarea ce desparte Chiriacu de Vârful Pocrovului, călăuzit de unii dintre săteni, până ce am ajuns într-o poieniță, unde spuneau ei că demult se zăreau pietrele ce alcătuiseră talpa unei mici biserici. Era să descopăr că ceea ce a mai rezistat până astăzi este un izvor îngrădit cu pietre. „Aici e Pocrovu vechi”, mi-a spus călăuza. Puțini, însă, știu că locul acesta și muntele sunt legate de numele sihastrului Chiriac, pe care tradiția nemțeană îl reține că a viețuit aici în secolul al-XV-lea.[1] În fapt, Vechiul Procov este Sihăstria lui Chiriac.

Cuviosul Chiriac a fost monah mai întâi în obștea Mănăstirii Neamț, unde s-a născut duhovnicește, devenind mai apoi el însuși un duhovnic luminat. Împreună cu alți nevoitori era lucrător al Rugăciunii lui Iisus, tradiție isihastă preluată din Muntele Athos de la Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul. Această lucrare duhovnicească a fost adusă la Neamț de ucenicii Sfântului Grigorie, iar în timp a rodit într-atât, încât s-au umplut toți munții de rugători. Asemenea multor monahi iubitori de liniște, și rugăciune părintele Chiriac s-a retras nu departe de mănăstire, unde a întemeiat o sihăstrie, zidind o bisericuță din lemn. Un clopot așezat pe munte chema pustnicii de prin chiliile ascunse la liturghia din duminici și sărbători[2].

Pustnicul Chiriac s-a nevoit aici peste 30 de ani într-o colibă de lemn şi pământ, în singurătate, în post şi rugăciune, în frig şi osteneală, suferind multe ispite de la diavoli. Pentru viața sa curată, Dumnezeu i-a dăruit harisma facerii de minuni, iar la bătrâneţe a adunat în jurul său mulţi fii duhovnicești. La începutul secolului al-XVI-lea, Cuviosul Chiriac Sihastrul – topit de asceză și de trecerea anilor – şi-a dat sufletul în mâna Domnului şi a fost îngropat de către ucenici pe munte. [3]

Mai târziu, Sfântul Pahomie, ctitorul Pocrovului, atras de liniștea muntelui, își va căuta loc de rugăciune la poalele Muntelui Chiriacu, fiind numit pentru aceasta schimnicul sau liniștitorul de supt Muntele Chiriacu.[4]

Însă Muntele Chiriacu a rămas peste veacuri un martor tăcut care nu încetează să-l pomenească pe Sfântul Chiriac Sihastrul, cuvios din ceata sfinților de la Mănăstirea Neamț. Astăzi clopotul de pe munte răsună în clopotnița Schitului Pocrov, pomenind în taină pe toți sihaștrii de prin partea locului.

Ierom. Ambrozie Ghinescu

[1] Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ed. M-rii Sihastria, 2005, pg. 133.

[2] Ierom. Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Ed. I. B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982, pg. 89.

[3] Arhim. Ioanichie Bălan, op.cit.

[4] Constantin Voicescu, Schitul Pocrov și importanța lui pentru viața și cultura bisericească  din Moldova în sec. al-XVIII-lea, în Revista B.O.R., 1972 XC, nr. 7-8, pg. 16-17.

De la același autor

Ultimele din categorie