Sfântul Ioan Valahul și-a serbat majoratul

Cuvinte duhovnicești

Sfântul Ioan Valahul și-a serbat majoratul

    • Sfântul Ioan Valahul și-a serbat majoratul
      Sfântul Ioan Valahul și-a serbat majoratul

      Sfântul Ioan Valahul și-a serbat majoratul

Tânărul Ioan Valahul trebuie să fie pildă pentru tinereţea acestei lumi. El nu alunecă! Târât trei ani prin cumplite ispitiri şi chinuri, promiţându-i-se, în schimbul lepădării de Hristos, aur, argint, pietre nestemate, cercei în urechi şi în buric, mătăsuri, el nu alunecă. Aruncat în temniţă, înseninat de cumplite chinuri, el nu alunecă! Şi astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, împlinind 18 ani, Sfântul Ioan Valahul a fost spânzurat, dincolo de hotarele zărilor, serbându-şi majoratul.

Limba îngerilor este glăsuirea mai presus de orice glăsuire. Greu îţi poţi imagina cum ar arăta îngerii dacă ar deveni oameni; este mai uşor să înţelegi cum arată oamenii deveniţi îngeri. De fapt, totdeauna calea de la nevăzut la văzut a fost mai grea şi paradoxal, mai scurtă (deseori măsurată într-o clipită de inspiraţie); calea de la văzut la nevăzut este mai uşoară, şi, curios, mai lungă. Doar trăind în lumină suntem însoţiţi de propria umbră.

Sfântul Ioan Valahul este o umbră de înger, care a răcorit plaiurile Valahiei Mici prin scurta lui viaţă (a fost scrisă de învăţatul grec Ioan Cariofil şi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul. La 15 ani este luat rob şi cumpărat, apoi, de către un turc. Frumos la chip, luminos în privire şi bine legat în trup, tânărul Ioan Valahul aprinde în turc patimile, izvorâte, odinioară, din blestemata cetate a Sodomei. Păcat împotriva curăţiei fireşti, sodomia, numit astăzi homosexualitate, vine de la locuitorii acelor cetăți care cultivau cumplita perversiune. Sodoma şi Gomora au dispărut de pe faţa pământului, prin foc și pucioasă, în locul lor răsărind - atentie! - Marea Moartă!

Acuzat de turc pentru semeţia lui, deşi îi era rob, tânărul Ioan răspunde: Doar lui Hristos Îi sunt rob, deoarece mă simt liber înlăuntrul dumnezeieştii mele robii. Avem aici două mentalităţi: cea păgână, robitoare a trupului, şi cea creştină, eliberatoare a Duhului. Dialogul continuă dincolo de concluzia unică şi generală: în împărăţia trupului fac ce vreau, în împărăţia Duhului fac ce trebuie.

Păgânul din OM vrea, Sfântul din el - trebuie! Săgeata ispitei atinge libertatea umanităţii şi prevesteşte starea firească, de aici nemaiputând fi vorba de înălţare, ci doar de alunecare. Tânărul Ioan Valahul trebuie să fie pildă pentru tinereţea acestei lumi. El nu alunecă! Târât trei ani prin cumplite ispitiri şi chinuri, promiţându-i-se, în schimbul lepădării de Hristos, aur, argint, pietre nestemate, cercei în urechi şi în buric, mătăsuri, el nu alunecă.

Aruncat în temniţă, înseninat de cumplite chinuri, el nu alunecă! Şi astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, împlinind 18 ani, Sfântul Ioan Valahul a fost spânzurat, dincolo de hotarele zărilor, serbându-şi majoratul.

(Preot Sever Negrescu, Prolog din Proloage, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 103-104)