Dar pe când se apropia de Damasc, o lumină din cer puternică şi strălucitoare, ca de fulger, l-a învăluit deodată, astfel încât a căzut la pământ.

Acum, şi ostaşii care erau cu Saul s-au înspăimântat şi s-au minunat de lumina care îi orbise. Glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Urmând porunca Domnului, Saul s-a ridicat de la pământ. Deschizându-şi ochii săi, n-a văzut pe nimeni, pentru că orbiseră ochii cei trupeşti, începând însă să vadă cu ochii cei duhovniceşti. Însoţitorii şi ajutoarele sale l-au luat de mână şi l-au dus în Damasc. Aici a petrecut trei zile, fiind complet lipsit de vedere. În pocăinţa sa nu a băut şi nu a mâncat nimic[1]. El s-a rugat neîncetat pentru ca Domnul să-i arate voia Sa.

Sfântul Beda tâlcuieşte despre cum această orbire a sa l-a dus la viziune: „Sub nici un chip nu ar mai fi putut Saul să mai vadă vreodată, dacă nu ar fi fost mai întâi orbit complet. De asemenea, după ce şi-a respins propria sa înţelepciune care îl ducea în confuzie, el s-a putut dărui pe sine credinţei”[2]. Sfântul Efrem arată cum vătămarea i-a fost spre bine: „Neputinţa lui Saul nu a fost cauzată de Domnul nostru Cel milostiv, Care îi vorbeşte cu smerenie. Ci a fost urmarea luminii orbitoare care i-a strălucit în faţă. Această lumină nu a fost o pedeapsă care a căzut asupra lui Saul pentru cele pe care le făcuse. L-a rănit cu tăria razelor sale, după cum el însuşi a spus... Mai mult, dacă soarele de acum, de aceeaşi fire cu ochii noştri de acum, poate să-i vatăme cu tăria sa, oare cu cât mai mult poate o lumină de sus, de aceeaşi fire ca cele de sus, să vatăme cu tăria sa pe cel de jos, care nu este de aceeaşi fire şi care o zăreşte dintr-o dată? Cât de puternică trebuie să fie strălucirea acelei lumini pentru cei ai căror ochi nu sunt obişnuiţi cu ea... ”[3]. Sfântul Beda adaugă: „De vreme ce Saul nu crezuse că Domnul a biruit moartea prin Înălţarea Sa în cea de-a treia zi, a fost învăţat acum, prin propria-i experienţă a celor trei zile petrecute în întuneric, urmate de întoarcerea luminii fireşti”[4].

În Damasc trăia Sfântul Apostol Anania. Domnul i S-a arătat şi i-a zis în vedenie: „Anania!”. Iar el a zis: „Iată-mă, Doamne”. Iar Domnul a zis către el: „Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă[5] şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă” (Fapte 9,10-11). Apoi, Domnul a zis că Saul l-a văzut pe Anania într-o vedenie. El a văzut cum Anania a venit şi şi-a pus mâna pe el şi astfel şi-a recăpătat vederea[6]. Aşadar, Hristos l-a îndrumat pe Anania să lumineze ochii trupeşti ai lui Saul, dar şi pe cei ai sufletului, prin Sfântul Botez. „şi a răspuns Anania: «Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău». şi a zis Domnul către el: «Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu»” (Fapte 9,13-16).

Anania a mers şi a intrat în casă, unde şi-a pus mâinile peste el şi a zis: „Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt” (Fapte 9,18). Imediat au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat. De asemenea, luând mâncare, s-a întărit. Apoi, Saul a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile. Pe urmă a început să propovăduiască în sinagogi pe Iisus, spunând: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Și se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: „Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la arhierei?” (Fapte 9,21).

Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că ochii lui Saul erau deschişi, dar el nu putea să vadă. A fost orb până la venirea lui Anania. Pentru ca el să nu creadă că orbirea sa e ceva închipuit, i-au fost puşi solzi pe ochi[7]. Sfântul Beda adaugă următoarele despre prezenţa solzilor: „Se spune că trupul fiecărui balaur este acoperit de solzi. Aşadar, fiindcă iudeii erau numiţi «şerpi şi pui de vipere» (Matei 23,33), acest om, care fusese un adept râvnitor al necredinţei lor, avea ochii inimii acoperiţi cu o piele de şarpe. Însă odată cu căderea solzilor de pe ochii săi prin Anania, chipul său a mărturisit că a primit lumina cea adevărată în cugetul său”[8].

(Extras din Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie, în curs de apariţie la Editura Doxologia)