Pe vremea când împărații romani porunciseră persecuția creștinilor, Sfântul Alban, locuind în Verulamul Britaniei, a adăpostit un preot. Văzându-l cum se roagă Domnului, a simțit cum harul pătrunde și în inima lui și s-a convertit la credința în Hristos. Mai mult, aflând că prigonitorii îl caută pe preotul care era ascuns în casa lui, a luat veșmintele acestuia și, îmbrăcându-se cu ele, a ieșit înaintea ostașilor, ca să își mărturisească fapta și credința.

Și refuzând să aducă jertfă dracilor, a fost biciuit și îndelung torturat, dar el le răbda pe toate cu bucurie. Atunci, judecătorul a poruncit să îi fie tăiat capul, dar în drum spre locul de tăiere aveau de trecut un râu. Voind să ia mai repede cununa biruinței, Sfântul Alban s-a rugat, încât râul a secat, cât să poată trece, iar călăul său, văzând o asemenea minune, a refuzat să îl ucidă, crezând și el în Dumnezeu.

Un alt păgân i-a omorât pe amândoi, iar prigoana a încetat din acel moment, căci până și judecătorul se minunase de cele auzite. Pe locul acela a fost ridicată o biserică (Catedrala „Saint Albans” de astăzi), unde sunt așezate moaștele Sfântului Mucenic Alban, iar oamenii de pretutindeni care ajung acolo primesc tămăduire trupească și sufletească, rugându-se celui care L-a iubit pe Dumnezeu mai presus decât a iubit lumea aceasta.