Sfântul Cuvios Antonie, începătorul vieții monahale în Lavra Peșterilor este prăznuit pe 10 iulie și pe 28 septembrie (Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska cu moaște în „Peșterile de Aproape").

Sfântul Antonie al Peșterilor Kievului s-a născut în anul 983 în Liubeci, nu departe de orașul Cernigov, și a primit la Sfântul Botez numele Antipa. Având încă din tinerețea sa, o teamă de a nu-L supăra pe Dumnezeu, el a dorit să îmbrace schima monahală. Dumnezeu l-a călăuzit pe tânărul Antipa până a ajuns la Muntele Athos, unde a început prin a imita nevoințele monahilor din acele locuri. Aici, el a primit tunderea în monahism, primind totodată și numele de Antonie.

Tânărul călugăr Antonie și-a continuat nevoințele duhovnicești, crescând în smerenie și ascultare, astfel încât toți călugării s-au bucurat văzând viața lui sfântă.

Egumenul mănăstirii a văzut în Cuviosul Antonie un mare nevoitor, și inspirat de Dumnezeu, la trimis înapoi în țara sa natală, spunându-i: „Antonie, a sosit vremea când tu trebuie să-i călăuzești pe alții în sfințenie. Întoarce-te în țara patria ta și fii exemplu și întărire pentru alții. Binecuvântarea Sfântului Munte să fie cu tine!” Aceasta se întâmpla pe la 1013.

Revenind pe tărâmul rusesc, Antonie a început să viziteze mănăstirile din Kiev și împrejurimi, dar nu a descoperit niciun loc în care să se ducă o viață ascetică așa cum a practicat-o în Sfântul Munte Athos.

Prin Providența lui Dumnezeu, Antonie a venit pe dealurile de lângă Kiev, undeva către malurile râului Nipru. Acea zonă împădurită de lângă satul Berestovo îi amintea de Muntele Athos. Aici, Cuviosul Antonie a găsit peștera pe care o săpase călugărul Ilarion - care mai târziu a devenit Mitropolit al Kievului (prăznuit pe 21 octombrie).

Văzând că locul acela este retras și liniștit, Cuviosul a început să se roage cu lacrimi: „Doamne, dăruiește acestui loc binecuvântarea Ta ca în Muntele Athos, și întărește-mă să rămân aici.”

În acest loc, el a început să pustnicească, trăind în rugăciune neîncetată, privegheri, post și nevoințe, mâncând doar pâine uscată și consumând puțină apă. Uneori, când priveghea neîncetat, Cuviosul Antonie nu mânca chiar și o săptămână.

Oamenii au început să vină la el pentru binecuvântare și povățuire, iar unii dintre ei au decis să rămână cu sfântul.

Printre primii ucenici ai Sfântului Antonie a fost Sfântul Nicon, ieromonahul (prăznuit pe 23 martie), Sfântul Varlaam, egumenul (prăznuit pe 19 noiembrie) și Sfântul Cuvios Teodosie, întemeietorul Lavrei Peșterilor (prăznuit pe 3 mai, 14 august, 2 septembrie și 28 august - Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska ale căror Sfinte Moaște se odihnesc în „Peșterile de Departe”).

Văzând viața virtuoasă pe care o ducea Cuviosul Antonie, luminând pământul rus cu frumusețea monahismului au început să vină din ce în ce mai mulți ucenici. Sfântul Antonie i-a primit cu dragoste pe toți cei ce tânjeau după viața monahală. După ce îi povățuia cum să-L urmeze pe Hristos, împreună cu Nicon îi tundea în monahism.

Astfel, atunci când în jurul Cuviosului s-au adunat doisprezece ucenici, au săpat o peșteră mai mare, au zidit în ea o biserică si au împărțit-o în chilii pentru călugări. Astăzi acest ansamblu de peșteri este cunoscut sub numele „Peșterile de Aproape".

După ce l-a numit pe Varlaam egumen al mănăstirii, Sfântul Cuvios Antonie s-a retras și a săpat o nouă peșteră. Și aici au început să vină să se așeze călugării în jurul lui. Astăzi acest ansamblu de peșteri este cunoscut sub numele „Peșterile de Departe”.

Odată cu trecerea timpului a crescut și obștea mănăstirii. Atunci Egumenul Varlaam a mers la Cuviosul Antonie și l-a rugat să-i binecuvânteze ca să ridice o biserică deasupra peșterilor. Sfântul a binecuvântat ridicarea lăcașului, iar călugării au ridicat o bisericuță de lemn în cinstea Adormirii Maicii Domnului.

În urma rugăminților Cneazului Iziaslav, Egumenul Varlaam a mers la Mănăstirea Dimitriev, pentru a organiza acolo o obște. Rămași fără egumen, călugării au mers la Sfântul Antonie să aleagă pe unul dintre ei. Cuviosul a spus: „Cel care dintre voi este ascultător, blând și smerit, acela să vă fie egumen". Toți s-au uitat spre Teodosie.

După alegerea ca egumen, Teodosie a început să se nevoiască și mai cu osârdie, petrecându-și zilele în posturi și rugăciuni însoțite de lacrimi fierbinți, fiind ajutat și povățuit de Cuviosul Antonie.

În acea vreme, numărul fraților ajunsese deja la o sută de oameni. Marele Cneaz Iziaslav al Kievului a dat călugărilor dealul și a oferit ajutor financiar pentru construirea unei biserici mari, a chiliilor și a unui zid în jurul mănăstirii. Astfel, monahii au trecut din peșteră în mănăstire, iar mănăstirea s-a numit Pecerska (a peșterilor).

Descriind acestea, cronicarul vremii spune: „Multe mănăstiri sunt ridicate de cneji și boieri, dar ele nu se pot asemăna cu cele întemeiate prin lacrimi, prin post, prin rugăciuni și prin priveghere.”

Deși Sfântul Cuvios Antonie nu a avut bogății pământești, el a reușit să ridice o mănăstire care a devenit primul centru spiritual al Rusiei.

Pentru sfințenia vieții lui, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Antonie cu darul înainte-vederii și cu săvârșirea de minuni. Un exemplu în acest sens a avut loc în vremea construirii bisericii mari a Peșterilor. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat înaintea lui și a Sfântului Teodosie în Biserica Vlaherne din Constantinopol, unde au fost în mod minunat, fără a părăsi propria lor mănăstire.

După ce au primit aur de la Maica Domnului, Sfinții Cuvioși Antonie și Teodosie au tocmit arhitecți, care au venit de la Constantinopol pe tărâmurile Rusiei pentru a construi biserica de la Lavra Peșterilor. În timpul acestei arătări minunate, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a prezis moartea Sfântului Cuvios Antonie, care a avut loc pe 10 iulie 1073.