Întemeietorul și părintele monahismului în Rusia. S-a născut în orășelul Liupeți din eparhia Cernigovului în 983. De tânăr și-a lăsat patria lui și a venit în Sfântul Munte, unde a devenit monah. Egumenul Teoctist care l-a tuns monah și care l-a povățuit și l-a inițiat în viața ascetică, în urma unei descoperiri dumnezeiești i-a zis: „Este voia lui Dumnezeu, fiule, să pleci în Rusia ca sa transmiți binecuvântarea muntelui Athos și să aduci lui Dumnezeu mulțime de mântuiți să se înmulțească și acolo sămânța duhovnicească, si degrabă vei ridica în părțile acelea o școală a virtuții”.

Râvnitor în ascultare, a plecat în Rusia și după o vreme, vânat de răutatea omenească, s-a întors în Athos. Potrivit tradiției, s-a liniștit într-o peșteră, aproape de mănăstirea Esfigmenou care se păstrează până astăzi și unde este și o biserică în cinstea lui. Gheronda lui însa văzând binele pe care îl va aduce prezența lui acolo, îl trimite din nou în patria lui, zicându-i: „Du-te iarăși în Rusia și acolo va fi asupra ta binecuvântarea Sfântului Munte, fiindcă de la tine vor ieși mulți monahi”. Ducându-se, nu întâlnește nici într-o mănăstire nevoința aspră a aghioriților. A cutreierat destul până ce a sfârșit într-o peșteră lângă Kiev. Rugăciunea lui a fost ascultată: „Doamne, întărește-mă pe mine în locul acesta, ca să rămână asupra lui binecuvântarea Sfântului Munte și a egumenului care m-a tuns pe mine”.

În curând au început să se apropie de el mulțimile celor ce căutau harul binecuvântării lui. Printre aceștia unii au dorit viață monahală și au rămas alături de el și a fost ales ca egumen monahul Varlaam, în timp ce el însuși s-a retras în ascuns. Mai târziu monahii lui s-au înmulțit destul de mult sub Teodosie și au căutat binecuvântarea lui, ca să întemeieze mănăstire. Hotărârea lor a ascultat-o cu bucurie și i-a binecuvântat cu cuvintele: „Binecuvântat este Dumnezeu în toate, fie dar cu voi rugăciunea Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor Sfinților din Sfântul Munte. Cu binecuvântare dumnezeiască mănăstirea, afierosită Maicii Domnului, s-a mărit și a devenit maica monahismului rus după tipic atonit.

Cuviosul Antonie avea darul înainte vederii și al tămăduirii bolnavilor. Și-a biruit definitiv trupul, lumea și pe demoni, vechii dușmani ai monahilor. Si-a cunoscut mai dinainte sfârșitul, a adormit la vârstă înaintată în peștera nevoințelor lui ascetice. Sămânța duhovnicească pe care a semănat-o încă din Lavra athonită cu lacrimi și postiri, s-a împrăștiat în nesfârșita țară a Rusiei, a adus multe și depline roade ale harului la poporul ortodox rus. Viața lui a fost scrisă de ucenicul lui, Nestor. Un canon de mângâiere a fost compus de ieromonahul Nikon. Pomenirea lui se cinstește pe 10 iulie.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, pp. 185-188)