Sfinții Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan ‒ drumul spre sfințenie

Aşezarea monahală de la Sihăstria Putnei este atestată documentar în a doua jumătate a secolului al XV-lea, iar secolul al XVIII-lea reprezintă perioada cea mai înfloritoare din istoria ei, datorită sihaştrilor îmbunătăţiţi care s-au nevoit aici. Trei dintre aceştia s-au remarcat duhovniceşte în chip cu totul deosebit: Cuvioşii Sila (†1783), Paisie (†1784) şi Natan (†1784).

Cuviosul Sila

Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697, din părinți binecredincioși Ion și Ioana, şi a intrat ca frate începător la Schitul Orăşeni (com. Cristești, jud. Botoşani). După ce a murit satețul său Ghedeon, în jurul anului 1714 Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei, unde este călugărit de către egumenul Teodosie. După ce acesta trece la cele veşnice, noul stareț Dosoftei rânduieşte să fie hirotonit diacon şi apoi preot, iar după aceea să fie tuns în schima cea mare. În octombrie 1731, mitropolitul Antonie al Moldovei îi dă binecuvântare Cuviosului Sila să fie de ajutor („econom”) bătrânului stareţ Dosoftei de la Sihăstria Putnei, iar la sfârșitul anului 1753 este numit stareț al schitului de către mitropolitul Iacov Putneanul.

Cuviosul Sila a fost un iubitor al Casei Domnului și al slujbelor dumnezeiești. Îndată după preluarea stăreţiei, el a dorit să zidească o biserică de piatră în locul celei din lemn, foarte mică. Cu binecuvântarea şi la sfatul mitropolitul Iacov, mai întâi a mutat biserica de lemn în livada cu meri, rânduind ca împrejurul ei să fie îngropaţi părinţii schitului. După aceea, pe acelaşi loc, a făcut o biserică de piatră pe care a împodobit-o cu catapeteasmă, icoane şi alte podoabe. Lucrările au durat 4 ani (1754-1758), biserica primind hramul Buna Vestire și fiind sfințită de episcopul Dosoftei Herescu. A făcut apoi diverse anexe necesare gospodăririi schitului, o fântână şi o cişmea de piatră, a lărgit incinta şi a împrejmuit-o din nou, o nouă trapeză și chilii noi.

Cuviosul Sila a fost dăruit de Dumnezeu cu darul propovăduirii, cuvântul său pătrunzând în inimile oamenilor şi lucrând acolo iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Ca un alt Gură de Aur, Cuviosul Sila a fost un dascăl al milosteniei, învăţând pe cei bogaţi să sporească duhovniceşte prin dăruirea celor materiale. Stareţul Dosoftei îl trimite la boierii și domnii din Moldova, pentru a obţine obiecte necesare bunei rânduieli a slujbelor, iar mai târziu Mitropolitul Iacov îl va trimite în Ţara Românească pentru a strânge fonduri necesare refacerii Mănăstirii Putna. Astfel, știm de daniile sau întăririle vechilor privileghii făcute de Constantin Mihail Racoviţă Voievod, de Scarlat Ghica, Ioan Teodor Calimachi şi Grigorie Ioan Calimachi, astfel încât putem spune că, în timpul egumenului Sila, Sihăstria Putnei a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă nu numai din punct de vedere duhovnicesc, ci şi din perspectiva administrativ-gospodărească. El a cultivat darul recunoștinței față de cei care au ajutat schitul, alcătuind un pomelnic și îndatorându-i pe urmași a-i pomeni la Sfântul Jertfelnic.

La Sihăstria Putnei s-a desfăşurat şi o activitate cărturărească, deloc neglijabilă. Spre deosebire de majoritatea mănăstirilor şi schiturilor, Sihăstria Putnei nu a posedat pământ arabil care să necesite un volum de muncă fizică mai mare şi o implicare deosebită în administrare, sihaştrii de aici respectând cu multă stricteţe regulile schimei monahale. Viaţa duhovnicească se afla, deci, pe primul plan; sihaştrii, prin rugăciunile lor, s-au sfinţit pe ei înşişi şi au ajutat şi pe oamenii care le cereau să se roage pentru ei, aceştia îndatorându-se – drept recunoştinţă – să le asigure cele necesare pentru trai. În răgazul dintre rugăciune şi fugara odihnă, monahii se ocupau cu traducerea, copierea, înfrumuseţarea cărţilor folositoare de suflet, mărturie a ostenelii lor cărturăreşti fiind exemplarele care s-au păstrat la Mănăstirea Putna, altele pierzându-se datorită vremilor neprielnice. Sub starețul Sila s-a alcătuit un Pomelnic al Sihăstriei Putnei, de către ieroschimonahul Natan din acest schit, în 1768. În anul 1770 sunt atestate două lucrări redactate la Sihăstria: ieroschimonahul Natan tălmăceşte din slavonă o lucrare numită „Călugăria”, şi este redactată aici o Leastviţă. Se vede de aici grija duhovnicească a stareţului Sila pentru creşterea ucenicilor săi, ştiut fiind că Scara Sfântului Ioan a reprezentat un adevărat manual pentru monahi, fie ei vieţuitori în mănăstiri, schituri sau retraşi în pustie. Stareţul Sila însuşi ne-a lăsat un preţios document privind istoria Sihăstria Putnei de la întemeiere până în timpul său.

Ultimii opt ani de viaţă ai stareţului Sila au fost deosebit de grei, trebuind să îndure multe lipsuri din cauza schimbărilor de ordin politic. După răpirea Bucovinei de către Imperiul Austro-Ungar (7 mai 1775), Sihăstriei i s-au pus multe interdicţii. Daniile obişnuite ale domnilor moldoveni au încetat, aşa încât, în 1776, stareţul Sila redactează o scrisoare adresată împăratului Frantz Iosif, prin care îi cere câteva favoruri. Cererea n-a ajuns însă la destinaţie. Bătrânii sihaștri au fost, însă, ajutați de fostul mitropolit Iacov Putneanul, aflat acum la mănăstirea sa de metanie, de episcopul Dosoftei al Rădăuților, ca și de bunii creștini.

Cu multe eforturi, stareţul Sila – ajutat de ieroschimonahii Natan şi Paisie şi de ceilalţi vieţuitori, care au dat dovadă de multă bărbăţie – a reuşit să mai prelungească viaţa mănăstirească de aici în ciuda lipsurilor materiale şi a asupririi habsburgice care se înteţea.

În 1781, după 27 de ani de egumenie, bătrânul cuvios Sila se retrage de la conducerea schitului, lăsându-l ca urmaş pe ieroschimonahul Natan. După un obicei sihăstresc care se practica atunci, episcopul Dosoftei Herescu îi scrie o „carte de dezlegare”, aprobând totodată alegerea de către obşte a succesorului în egumenat.

Cuviosul Sila a mai trăit doi ani în schit, iar la 23 aprilie 1783 a trecut la cele veşnice, în vârstă de 86 de ani, dintre care 70 i-a petrecut în nevoinţă la Sihăstria Putnei, lăsând în urma lui imaginea călugărului iubitor de Dumnezeu, de viaţă duhovnicească autentică, de osârdnic lucrător pentru împodobirea Casei lui Dumnezeu, de propovăduitor al milosteniei, în timpul peregrinărilor după ajutoare, de lucrător conştiincios pentru bunul mers al schitului în general. În drum spre Sihăstria Putnei, se găseşte pe partea stângă aproape de intrarea în mănăstire, izvorul Stareţului Sila, de unde, cu evlavie, credincioşii, unii chiar cu regularitate, în mod programat şi organizat, iau apă pe care o consideră binecuvântată.

Cuviosul Paisie

Cuviosul Paisie s-a născut în anul 1701, fiind de vârstă apropiată cu egumenul Sila, pe care l-a avut ca părinte duhovnicesc la Sihăstria Putnei, aşa cum l-a avut timp de trei ani (1781-1784) şi pe cuviosul Natan, noul stareţ.

Dintre puținele date păstrate, se știe că a fost egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie în vremea domniei lui Constantin Cehan Racoviţă (undeva între 1750-1757), după care a fost trimis la Mănăstirea Râşca. Dornic de mai multă rugăciune și însingurare, se retrage la Sihăstria Putnei (înainte de 1765), unde a viețuit două decenii în rânduiala de viață sihăstrească. A trecut la cele veșnice la data de 16 decembrie 1784, în vârstă de 83 de ani.

În 1990, în exteriorul bisericii Sihăstriei Putnei, aflate acum în ruină, pe latura de sud a naosului, s-a găsit piatra de mormânt a „robului lui Dumnezeu, Paisie ieroschimonahul” și, sub piatră, osemintele frumos mirositoare ale cuviosului.

Contemporan cu stareţii Sila şi Natan, împreună lucrător cu ei la viaţa Sihăstriei de la Putna, martor al greutăţilor din ultimii ani de existenţă ai ei (la un an de la trecerea sa la Domnul se va desfiinţa şi Sihăstria Putnei), cuviosul Paisie este cinstit împreună cu dânşii încă de la descoperirea sfintelor sale moaşte, asemănătoare ca înfăţişare, dar cu mireasmă deosebită, prin închinarea de către părinţi şi credincioşii care trec pragul Mănăstirii Sihăstria Putnei.

Cuviosul Natan

Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Paşcanilor, poate şi vieţuitor în schitul Brăteşti din codrii Paşcanilor, el şi numindu-se pe sine mai târziu „duhovnicul de la Paşcani”.

A venit la Mănăstirea Putna, unde a fost rasoforit cu numele de Nathanail şi hirotonit apoi ieromonah. Între 1760 şi 1762 va fi tuns în monahism cu numele de Narchis, de către mitropolitul Iacov (retras la Putna, şi căruia i-a fost un colaborator apropiat şi înainte), având ascultarea de eclesiarh al bisericii voievodale. Dornic de mai multă rugăciune şi de liniştie, undeva între 1762 şi 1768, se va retrage la Sihăstria Putnei, unde va primi schima mare cu numele de Natan, numindu-se de acum pe sine „smeritul ieroshimonah Nathan, fiiu al aceştii Sf(i)nte Săhăstrii”.

Activitatea sa culturală, mai ales înainte de primirea schimei mari, a fost deosebit de prolifică. A scris pomelnice pentru Mitropolia Moldovei (1754), Mănăstirea Putna (1756), schitul Doljeşti din ţinutul Neamţ (1758-1763), biserica Sfântul Dumitru din Suceava (1762), Mănăstirea Bisericani (1762). Înainte de a veni la Sihăstria a tradus din slavonă un Pavecernic (1754) şi Canoanele Maicii Domnului (1760). Două lucrări au fost redactate chiar la Sihăstria Punei: Pomelnicul Sihăstriei Putnei (1768) şi o traducere din slavonă: Rânduiala călugăririi (1770).

Cuviosul Natan, pentru viețuirea lui înaltă, a fost ales de mitropolitul Iacov să-i fie părinte duhovnicesc și din mâinile cuviosului ieroschimonah Natan, la Sihăstria Putnei, va primi mitropolitul şi schima mare, cu numele de Eftimie.  Două, aşadar, au fost coordonatele principale care au marcat viaţa cuviosului Natan de la Sihăstria Putnei: a fost părinte duhovnicesc în mai multe locuri, povăţuind și persoane cu mari responsabilităţi în Biserică, şi, înzestrat cu o scriere caligrafică inconfundabilă, a întocmit pomelnice şi a copiat mai multe manuscrise, ambele putând fi considerate daruri primite de la Dumnezeu, pe care le-a cultivat cu smerenie, şi în ascultare de stareţii săi, ori de episcopii vremii, dovedindu-se a aduce multă rodire.

După retragerea cuviosului Sila din stăreţie, la preluarea conducerii schitului (10 martie 1781), cuviosul ieroschimonah Natan era deja în vârstă (64 de ani), dar cu multă râvnă şi jertfelnicie va continua lucrarea cuviosului Sila, călăuzind obştea (mică) încredinţată spre păstorire timp de trei ani şi jumătate.

Lipsurile şi greutăţile datorate condiţiilor vitrege determinate de regimul străin se înmulţeau tot mai mult. Ajutoarele bunilor creştini rămaşi în ţara Moldovei nu mai puteau ajunge la schit, iar vechile înlesniri şi danii ale domnilor şi-au pierdut puterea.

 O scrisoare din 20 ianuarie 1782, prin care se solicita ajutor material sau pâine şi legume – de remarcat că sunt solicitate doar produse vegetale – conţine amănunte care ne arată vieţuirea deosebită în acest schit, el având, nu doar o vechime considerabilă, ci şi o rânduială specială: „osebit de alte mânăstiri, cu cinul şi orânduiala ei, ca să fie deapururea rugătoare şi jertfitoare şi mijlocitoare cătră D(u)mnezău, pentru toţi creştinii”. De aceea, aici „moşii şi ţigani robi şi loc de arat şi de semânat, nu s-au dat, şi măcar de au şi vrut cândva cineva dintre creştini pentru ctitoriia şi pomenirea sa, să dea vreo moşie la această Sf(ă)ntă Săhăstrie, iară părinţii nicidecum n-au priimit, ştiind că cu moşii şi cu robi şi cu lucrarea pământului şi cu dobitoace, fără de griji şi supărări gâlcevi, nu vor putea să-ş(i) săvârşească rugile, slujbele şi jertvele după datoriia şi orânduiala cinului său”.

Situaţia înrăutăţindu-se, în mai 1783 egumenul Natan, dimpreună „cu toţi bătrânii şi smeriţii sihaştri”, se adresează cu „o carte de milostenie” tuturor „fiilor bisericii Răsăritului” cerând ajutor pentru sprijinirea schitului care ajunsese într-o stare jalnică: la lipsa hranei se mai adaugă şi mâhnirea că acoperământul bisericii, ca și chiliile, s-au deteriorat.

Conştiinţa apartenenţei la credinţa cea adevărată pe care o avea stareţul Natan rezultă şi din felul cum semnează Pomelnicul Mitropoliei Moldovei (1754): „Şi s-au scris de mine, smeritul şi nevrednicul întru călugări, însă adevăratul fiiu şi credincios slujitoriu sfintei Beserici a Răsăritului, Nathanail ieromonah Grigorievici”. Cuviosul Natan a fost şi un apărător al limbii române, contestând obligativitatea predării, în şcolile primare din Bucovina, ocupată de austrieci, a limbii germane.

La sfârşitul anului 1784, cu durerea în suflet văzând schitul în ruină şi monahismul ortodox asuprit, stareţul Natan şi-a scris testamentul, care dezvăluie lepădarea sa de lume, şi de lucruri, căci „nu avea prea multe de lăsat”.

La sfârşitul unei vieţi închinate lui Dumnezeu, după o suferinţă trupească cu care a fost „curăţat” ca aurul în topitoare, cuviosul Natan se mută la Domnul a doua zi după sărbătoarea Naşterii Domnului, la 26 decembrie 1784.

Peste exact un an, la sfârșitul lui decembrie 1785, porunca a fost ca Sihăstria să-și închidă biserica, să risipească chiliile, să se aducă la Mănăstirea Putna toate lucrurile bisericeşti şi gospodăreşti de acolo, împreună cu cei patru vieţuitori care mai rămăseseră. Amintirea cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan a rămas în memoria părinţilor de la Putna, care i-au pomenit, dar şi în conştiinţa creştinilor din zonă pentru care Sihăstria, deşi numai ruine după trecerea timpului, a rămas un simbol al unei vieţuiri deosebite.

Descoperirea şi cinstirea sfintelor moaşte ale Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan

După ce timp de peste două secole, viaţa de sihăstrie de aici s-a întrerupt, la 24 aprilie 1990, s-au început lucrări de refacere a schitului prin osteneala unor părinţi din Mănăstirea Putna, în frunte cu monahul Sebastian Şcheuleac († 2009), stareţ al Mănăstirii Putna fiind atunci Preacuviosul Arhimandrit Iachint Unciuleac († 1998).

Între ruinele bisericii, mai precis în exteriorul ei, lângă naos şi pronas, au fost descoperite pietrele de mormânt ale stareţilor Sila şi Paisie, precum şi osemintele lor ca şi cele ale stareţului Natan, toate galbene şi frumoase.. Mai înainte de începerea reconstrucţiei schitului, un monah din Mănăstirea Putna, Natanael, retras aici pentru liniştire în prima săptămână a Postului Mare a anului 1990, a văzut o lumină care a venit dinspre sud, de la fosta cişmea a stareţului Sila; ea s-a lăsat pe morminte, a înconjurat biserica şi s-a dus spre nord.

Astăzi, moaştele sfinţilor sunt aşezate spre închinare într-o raclă de lemn sculptat în pridvorul bisericii cu hramul Buna Vestire de la Sihăstria Putnei (refăcută între 1990-1996); deasupra raclei arde neîncetat o candelă, fiecare dintre cele trei sfinte moaşte având o mireasmă deosebită. Multe persoane au adus mărturii că au primit mult ajutor închinându-se acestor moaşte şi rugându-se sfinţilor Sila, Paisie şi Natan. Deşi în duminici şi în sărbători slujbele la Mănăstirea Sihăstria Putnei nu se mai ţin în biserica cu hramul Bunei Vestiri, ci în biserica nouă, mai încăpătoare, cu hramul Izvorul Tămăduirii, s-a creat deja un obicei ca, fie înainte, fie după slujba din biserica mare, credincioşii să meargă să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi, aşezate în pronaosul bisericii vechi.

Cultul local al Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan

Bătrânii sihaştri de la Sihăstria Putnei s-au bucurat încă din timpul vieţii de preţuirea atât a monahilor şi a stareţilor din Mănăstirea Putna, cât şi de respectul din partea episcopilor vremii, precum şi de veneraţia domnilor Moldovei. Aceştia, recunoscând chemarea lor deosebită la o viaţă de rugăciune mai înaltă, din dorinţa de a le facilita activitatea duhovnicească şi culturală de aici, le-au acordat înlesniri materiale deosebite. Domnitorul Grigore Calimachi, de pildă, la 20 noiembrie 1761, întărește vechile înlesniri datorită cinstirii pe care o purta egumenului Sila („schimnicul” cum este numit în hrisov) şi călugărilor împreună-nevoitori la Sihăstria: „după evlaviia ce am avutu către acişti cuvioşi părinţi”. Cu câţiva ani înainte, Grigore II Ghica, înnoind câteva danii anterioare, spune că a face aceasta „pentru multă evlavie ce-am avut asupra acestor pre(a)cuvioşi părinţi călugăraşi ce se află petrecători acolo la acea sf(â)ntă săhăstrie”.

De „protecţia” sihaştrilor pentru a nu-şi uita menirea de rugători (sihaştri-isihaşti) s-au îngrijit şi episcopii vremii. Doi monahi, vrând să dăruiască Sihăstriei unele construcţii din Suceava, recent renovate, nu au primit acceptul ierarhiei: „... care clădiri după ce le-am adus în (bună) stare am vrut să le dăruim Sihăstriei Putna. Episcopii nu au vrut să îngăduie ca sihaştrii să stăpânească prăvălie în Suceava”. Aceasta confirmă dedicarea totală a părinţilor de la Sihăstria, sub povăţuirea egumenilor şi duhovnicilor Sila, Paisie şi Natan, pentru viaţa cea după Dumnezeu.

Arhierei ai vremii (Iacov Putneanul, Dosoftei Herescu) îi cinsteau și îi prețuiau pe sihaștrii de la Putna, acordându-le ajutoare materiale și îndatorându-i să se roage pentru ei.

Astăzi, sfintele moaşte ale Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan sunt cinstite de către părinți și credincioși la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Chipurile cuvioșilor au fost zugrăvite în mai multe locaşuri: în pronaosul bisericii cu hramul Buna Vestire şi în cel cu hramul Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Sihăstria Putnei; în naosul bisericii Buna Vestire, în scena închinării bisericii de către ctitori, Maicii Domnului, înconjurată de cuvioşii părinţi; în pronaosul Mănăstirii Putna; în biserica şi în casa de oaspeţi a bisericii din satul Schit Orăşeni (jud. Botoșani), în biserica Mănăstirii Hadâmbu (jud. Iași), în mozaicul exterior al Catedralei „Înălţarea Domnului” din Slobozia.

Vieţile cuvioşilor părinţi au fost puse în circulaţie mai largă de către Arhimandritul Ioanichie Bălan, în Patericul românesc, apoi Mănăstirea Putna (în 1997) a editat o lucrare conţinând viaţa lor, şi sunt cuprinse şi în istoricul noii mănăstiri de la Sihăstria Putnei (2006, şi reeditările ulterioare), precum şi în mai multe articole. Chipurile şi rezumate din viaţa lor sunt prezente şi pe internet, pe mai multe situri care conţin vieţi ale sfinţilor români.

Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan sunt amintiţi, de 20 de ani (din 1996, de la terminarea lucrărilor şi sfinţirea bisericii Sihăstriei Putnei), în fiecare otpust al slujbelor săvârşite în mănăstirea unde s-au nevoit ultima parte a vieţii. Troparul şi condacul lor fac parte din lecturile curente, de la slujba ceasurilor, a Pavecerniţei şi a Sfintei Liturghii, din Mănăstirea Sihăstria Putnei. Sunt pomeniţi apoi şi la rugăciunile de la Litie, ori în slujba Aghezmei, şi nu numai în Sihăstria Putnei, ci şi de către mulţi preoţi care au aflat de viaţa lor şi s-au închinat sfintelor lor moaşte şi le poartă o evlavie deosebită, mai ales în zona Putna-Rădăuţi-Suceava, dar şi în jurul satului Schit Orăşeni, judeţul Botoşani, precum şi în alte locuri.

Fapte minunate săvârșite de Cuvioșii Sila, Paisie și Natan

Prima reprezentare iconografică a cuvioşilor s-a făcut la Sihăstria Putnei, pe peretele de sud al pronaosului bisericii cu hramul Buna Vestire, în urma unui fapt minunat. O femeie posedată de un duh necurat, a venit la Sihăstria Putnei, dorind să se închine la sfintele moaşte ale Cuvioșilor Sila, Paisie şi Natan. La 100 de metri înainte de schit, i s-au arătat trei bătrâni cu toiege în mâini, cu care aceştia au început să izgonească duhurile necurate din acea femeie, care s-a simţit eliberată şi s-a vindecat complet. Pictorul bisericii, dorind să picteze chipurile celor trei cuvioşi, nu putea să o facă, deoarece nu avea nici un fel de mărturie privind înfăţişarea lor. Descriind femeia respectivă înfăţişarea celor trei bătrâni, cuvioșii părinți au fost pictați cu bărbi albe mari, şi având fiecare câte un toiag în mână.

În anii 2001-2002, mai multe persoane care sufereau de atacuri din partea demonilor, venind și închinându-se la Schitul Sihăstria Putnei, cereau să le fie citite rugăciuni de exorcizare și să se închine la moaștele celor trei cuvioși. Părintele rânduit pentru aceasta a observat că persoanele respective se linișteau, îndeosebi după atingerea de moaștele cuviosului Paisie.

Sfântul Cuvios Sila de la Sihăstria Putnei este foarte venerat în satul Schit Orăşeni, judeţul Botoşani, locul celor dintâi osteneli pustniceşti ale sale. Aici a fost ridicată o casă de oaspeți pusă sub ocrotirea cuviosului. Mai mulți oameni ai locului mărturisesc despre ajutorul pe care l-au primit în urma rugăciunilor adresate Cuviosului Sila, fapt care a dus la încetățenirea expresiei „sfântul nostru” în rândul credincioșilor din zonă.

O tămăduire minunată săvârșită de Cuviosul Sila merită a fi menționată. O credincioasă din Roman (Doina Chelaru) a primit vindecare de cancer, în urma rugăciunilor pe care doamna A. din Suceava i-a adus-o Sfântului Sila în timpul unei vizite pe care a făcut-o la Sihăstria Putnei, în toamna anului 2012:

„În drum către Sihăstria Putnei, vorbeam între noi (cu preotul paroh Ioan Ungureanu) să cerem fiecare Sfântului Sila, când vom ajunge lângă racla cinstitelor sale moaşte, câte ceva care să ne fie cu adevărat spre folos, ca de la un părinte şi ocrotitor al celor ce veneam din ţinutul său natal. Fără ca eu să cunosc detalii despre ce ar fi cerut doamna A., la ieşirea din mănăstire, în drum spre izvorul Sfântului Sila, am întrebat-o eu dacă a cerut ceva important, iar dânsa, pe scurt, mi-a relatat suferinţa în care se găsea prietena ei din Roman, pentru care se ruga, având cancer în metastază la oase şi pe care o îngrijise după încă o operaţie la Cluj, iar în acele zile o adusese acasă fără ca medicii să-i mai dea multe luni de trăit, căci slăbise mult, având cam 47 de kilograme, iar metastaza deja se răspândise către organele vitale.

După aproape o lună de la pelerinajul nostru, fiind în Suceava, am trecut pe la doamna A. să o văd, fiind întâmpinat cu următoarele cuvinte: «Părinte, vă rog să luaţi loc ca să vă povestesc ce minune a făcut Sfântul nostru Sila!». Prietena ei începuse de câteva săptămâni să ia în greutate, mânca cu mai multă poftă şi avea mai multă voioşie în comportament. În acele zile, efectuase controlul după operaţie la Cluj, iar analiza markerului tumoral, care avea după operaţie valoarea 3000 (valorile normale fiind între 1-8), indica de această dată valoarea 3! Acest lucru l-a făcut pe medicul oncolog, după confruntarea analizelor, să exclame: «Dar metastaza unde e? Nu mai înţeleg nimic!». Şi pentru ca lucrurile să fie mai clare, pacienta a primit, fără nici o altă intervenţie birocratică, aprobarea unui tratament foarte scump, însă compensat de către Ministerul Sănătăţii, iar acum se simte bine, cu bucuria că aşa l-a cunoscut pe Sfântul Sila, la «intervenţia» prietenei sale dragi”[1].

[1] Preot iconom stavrofor Ioan Ungureanu, Profesor învățământ primar Violeta Ungureanu, Schit Orășeni – File de Pateric dintr-o poveste de istorie, carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreafințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Ed. Performantica, Iași, 2014, pp. 29-30.

Ultimele din categorie