Rugându-se oarecând Cuviosul cãtre Dumnezeu, s-a fãcut glas cãtre dânsul zicându-i: „Macarie, încã n-ai ajuns la mãsura celor douã femei care viețuiesc împreunã în cetatea cea de aproape”. Deci auzind aceasta, bãtrânul și-a luat toiagul sãu și a mers în cetatea aceea și, aflând casa lor, a bãtut în ușã și îndatã una dintre dânsele a ieșit cu mare bucurie și l-a primit. Apoi, chemându-le bãtrânul pe amândouã, a zis cãtre dânsele așa: „Pentru voi atâta ostenealã am îndurat venind din pustia cea depãrtatã ca sã înțeleg lucrurile voastre pe care vã rog sã mi le spuneți, netãinuindu-le”. Și au rãspuns femeile cãtre bãtrân: „Crede-ne, Sfinte Pãrinte, cã nici în noaptea trecutã de patul bãrbaților noștri n-am fost libere, deci ce fel de lucruri cauți de la noi?”. Iar bãtrânul stãruia, rugându-le sã-i arate rânduiala vieții lor. Iar ele, silite fiind, au zis: „Noi nici un fel de rudenie între noi nu aveam și s-a întâmplat cã s-au însoțit cu noi doi frați și cu dânșii cincisprezece ani petrecând în aceeași casã, nici un cuvânt rãu sau spurcat n-am zis una cãtre alta, nici nu ne-am sfãdit cândva, ci în pace pânã acum viețuim. Și ne sfãtuiam cu un gând ca, lãsând pe soții cei trupești, sã mergem în ceata sfintelor fecioare, a celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sã-i înduplecãm pe bãrbații noștri sã ne lase, mãcar cã cu foarte multe lacrimi și rugãminți i-am rugat. Drept aceea, necâștigându-ne dorirea, am pus așezãmânt între Dumnezeu și între noi ca nici un fel de cuvânt nesocotit sã nu zicem pânã la moartea noastrã”. Acestea auzindu-le, Sfântul Macarie a zis: „Cu adevãrat, nici fecioare, nici mãritate, nici monah, nici mirean, ci hotãrârea cea bunã o cautã Dumnezeu, primind-o ca pe însãși fapta și fiecãruia dupã alegerea cea de bunã voie îi dã pe Duhul Sfânt, Cel ce îndrepteazã viața tuturor celor ce vor sã se mântuiascã”.

(Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Pãrinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rãdãuților, Suceava, 2003, p. 139)