Vinul - binecuvântare sau blestem?

Arhiepiscopia Iaşilor

Vinul - binecuvântare sau blestem?

Miercuri, 25 martie 2015, de la ora 19:00, la restaurantul La Conac din Iaşi, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a organizat un eveniment special pentru a marca lansarea volumului „Vinul. Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei“, editat de lect. dr. diac. Cătălin Vatamanu.

2014 a fost declarat de Patriarhia Română An omagial al Sfintei Euharistii, iar ca o încununare a manifestărilor realizate pe tot parcursul anului trecut, la Editura DOXOLOGIA a apărut o carte inedită, intitulată „Vinul. Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei“. Aceasta este rezultatul unui amplu proiect din cadrul programului de cercetare BIBLIA al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi.

La evenimentul organizat de Editura Doxologia, pentru a marca apariţia pe piaţă a cărţii „Vinul. Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei“, au fost prezenţi: pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, dr. Ioan Holban, istoric şi critic literar, asist. dr. Cintia Colibaba, de la Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi, şi diac. lect. dr. Cătălin Vatamanu, coordonatorul programului BIBLIA.

În debutul evenimentului, directorul Editurii Doxologia, Cătălin Jeckel, a introdus publicul prezent în „atmosfera“ cărţii „Vinul. Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei“ (primul volum din colecţia „Biblia în actualitate“), prin oferirea unor scurte definiţii ale vinului: semn al comuniunii, licoare vindecătoare sau a seducţiei, băutură euharistică ş.a.  

În continuare, diac. lect. dr. Cătălin Vatamanu, editorul volumului, a prezentat pe scurt misiunea programului de cercetare BIBLIA, care vine cu o infomaţie absolut necesară şi de o mare actualitate. De asemenea, a ţinut să precizeze că ziua de Buna Vestire a fost aleasă pentru acest eveniment sub semnul proniei divine, având în vedere că în Acatistul Bunei Vestiri, citit în această zi în Bisericile Ortodoxe, Maica Domnului este numită „strugurele mântuirii noastre“. 

Apoi, pr. prof. dr. Ion Vicovan şi-a exprimat speranţa ca acest proiect să continue, menţionând că „lucrarea este una armonioasă; se vorbeşte despre vinul în Antichitate, vinul la poporul evreu, vinul în Vechiul şi Noul Testament (…); vinul din perspectivă oenologică sau din perspectiva Sfinţilor Părinţi“. Totodată, părintele decan a prezentat cele mai importante momente din Sfânta Scriptură în care este prezent vinul: după potop, la nunta din Cana Galileei şi în numeroase pilde.

A luat cuvântul în continuare dr. Ioan Holban, care a invitat publicul să „deguste“ această carte, „o carte excepţională, o carte de echipă (…); o carte unică în această abordare a vinului“. Acesta a pus accentul pe uşurinţa cu care se citeşte acest volum, pe modul în care autorii au îmbinat partea istorică cu cea amuzantă (a întâmplărilor şi tradiţiilor de prelucrare şi consumare a vinului din Antichitate), precum şi pe ideea de vin ca binecuvântare sau blestem. Asist. dr. Cintia Colibaba a subliniat caracterul interdisciplinar al volumului „Vinul. Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei“, menţionând că ideea care transpare într-un mod fascinant din carte este cea a comparaţiei dintre viţa-de-vie - vin şi om - lumea în care trăieşte.

În finalul evenimentului, publicul s-a bucurat de un recital de muzică clasică, în interpretarea Cvartetului de coarde Mezzo.

Citește despre: