În anul 1953 noi trăiam în Paris. Fiica mea, Olga, încă nu împlinise cinci ani. La începutul lui octombrie a suferit o operaţie de apendicită. S-a recuperat şi totul părea să fie bine când, deodată, i-a apărut o febră. Medicul, un om foarte cumsecade şi un minunat/bun doctor, venea la ea acasa aproape zilnic. I se făceau tot felul de teste pentru a se afla ce se întâmplă cu Olga. Temperatura a rămas ridicată toată luna decembrie; în cele din urmă medicul a insistat să fie lăsată să meargă la spital, unde va fi îngrijită permanent.

Toţi apropiaţii şi cunoştinţele noastre erau îngrijoraţi şi rugau cu noi. Către seară, a venit un prieten care ne-a sugerat să mergem să ne rugăm la Vlădica Ioan. „El se va ruga şi totul se va rezolva.” În acea vreme, Vlădica locuia în afara Parisului, la corpul cadeţilor din Versailles.

Pe drum, prietena mea, Maria Iliodorovna, ne-a povestit despre puterea de rugăciune a Vlădicăi, despre cum ajută oamenii şi că trebuie să ascult ceea ce spune la sfârşitul slujbei de mijlocire.

Când am ajuns noi, slujba era în desfăşuare. M-am dus lângă sfeşnic şi am cerut ca Vlădica să-mi facă şi mie o rugăciune după Liturghie pentru cererea mea. La sfârşitul slujbei, omul care vindea lumânări s-a apropiat de mine şi mi-a spus că Vlădica trebuia să împărtăşească pe nişte copii bolnavi de la infirmieria corpului [cadeţilor] şi că rugăciunea va fi rostită de către un preot. Mi s-a înmuiat inima; am hotărât să-l aşteptăm pe Vlădica.

Am aşteptat în tăcere. Voiam să mă rog, dar gândurile mele zburau mai mult către fiica mea; putea muri în orice moment. Nu după mult timp veni şi Vlădica, căruia i-am spus despre boala Olgăi. Vlădica a făcut o rugăciune (moleben) şi, la sfârşit, când a stat cu Crucea pentru ca noi să o sărutăm, şi-a pus mâna pe umărul meu, s-a uitat la mine şi a zâmbit. „Mamă, totul va fi bine; fiica ta se va însănătoşi, totul se va rezolva.” După ce ne-a binecuvântat, ne-a dat nişte prescură. „Du-te cu Dumnezeu!” Îmi simţeam inima incredibil de uşoară, crezând cu tărie că totul va fi bine.

În acea noapte, Olga a avut halucinaţii. I-am pus comprese pe frunte şi m-am rugat. Către dimineaţă temperatura ei a scăzut. Când am început să mă pregătesc să plec la spital, ea a început să se plângă că o dor mâinile şi picioarele; apăruseră nişte pete rotunde care dureau atunci când erau atinse. L-am sunat pe doctor şi i-am spus despre pete. El spuse că acum înţelege ce se întâmplă cu Olga şi că nu mai este necesar să o duc la spital. Medicul veni cât putu de repede; după ce a diagnosticat-o, a spus că are turbeculoză subcutanată, care putea fi tratată acasă. Tot ce avea nevoie era odihnă, mâncare bună şi îngijire. Şapte luni mai târziu, fiica mea s-a recuperat/însănătoşit complet. Eu cred că ea s-a vindecat prin curatele şi sfintele rugăciuni ale Vlădicăi Ioan. Slavă lui Dumnezeu, totul a ieşit bine, întocmai cum spuse Vlădica.