Voia duhovnicului meu este şi voia mea?

Cuvinte duhovnicești

Voia duhovnicului meu este şi voia mea?

    • Voia duhovnicului meu este şi voia mea?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

E nevoie, aşadar, să ne călăuzim de bunăvoie pe noi înşine, încât să umblăm corect către tăierea voii proprii. Pentru că dacă nu umblăm cu această înţelepciune, care ţine şi de Stareţ şi de ucenic, ascultarea nu ne mântuie, de vreme ce acest fel de ascultare conduce la mânie şi la pierderea cunoştiinţei luptei.

Căci voia noastră, netăiată de noi de bunăvoie, obişnuieşte să se mânie pe cei care încearcă să o taie fără să vrem.

Prin urmare, sunt dator să aflu modalitatea potrivită prin care pot să primesc voia Stareţului(duhovnicului). Când, de mult ori, îmi spuneţi: “Părinte, ce îmi spuneţi, aia voi face!”, eu vă întreb: “Tu, copilul meu, ce gândeşti?” Eşti atunci obligat să-mi spui gândul tău. Eu, desigur că îl ştiu, dar dacă nu mi-l spui tu, toţi îngerii şi toţi sfinţii pot să aibă înainte-ştiinţa, şi cunoştiinţa, şi recunoaşterea şi discernământ, şi tot nu iese nimic. Este nevoie ca tu să îl conştientizezi. Problema deci nu este ce poruncă îţi voi da eu, ci care este legătura ta cu mine. De aceea, eu nu-ţi voi spune nimic. Aştept ca tu să-mi spui, ca să-ţi scoţi din tine o bucată din fiere, din voia ta proprie. Fiindcă chiar şi numai faptul că te descoperi este deja ceva. Din măruntaiele tale iese o bucată a sinelui tău şi atunci o vom discuta. Şi când vedem – aici este arta – că încă nu e momentul să ajungem acolo unde trebuie, vom da înapoi, fie cu totul, fie pe jumătate, sau mai puţin, înaintând pas cu pas. Deoarece fie urmărim deplina tihnă şi libertate, fie urmărim distrugerea sufletului pe care vrem să-l călăuzim, a sufletului tău, pe care vrei să-l predai Stareţului tău.

Prin urmare, există multe moduri în care poate cineva să înainteze. Noi suntem datori să găsim modul cel mai potrivit. Tu poate că ai nevoie de una după cap, fiindcă de ăsta îmi eşti. Altul poate să înainteze cu dulceaţă, altul cu mâncare, altul cu post, altul cu logica, altul cu păţania. Ultimul trebuie să dea cu capul, să-l laşi să păcătuiască, să treacă anii, să se neliniştească şi să spună: “Îmbătrânesc şi tot nu mi-am băgat minţile în cap. Ce-am reuşit până acum? Unde îmi sunt roadele? Când am făcut ceea ce am vrut cu adevărat? Unde îmi este libertatea? Unde virtutea? Unde nebunia mea? Unde sunt roadele Duhului Sfânt? Încă mă mânii, încă judec. Pot să am Duh Sfânt când judec? Dacă Dumnezeu socoteşte judecata demonică  şi spune: «Te voi judeca după judecata ta»(Mt. 7, 2), cum e cu putinţă să am Duh Sfânt, să-L am pe Hristos lucrând în mine? ”

Prin urmare, după roadele noastre ne dăm seama de nereuşita vieţii noastre, şi zicem: “Mai bine mai târziu, decât niciodată”. Mai bine să se întoarcă cineva la 50 de ani şi să nu moară în stricăciune, decât să-l punem să ţină obligat legea lui Dumnezeu.

E nevoie, aşadar, să ne călăuzim de bunăvoie pe noi înşine, încât să umblăm corect către tăierea voii proprii. Pentru că dacă nu umblăm cu această înţelepciune, care ţine şi de Stareţ şi de ucenic, ascultarea nu ne mântuie, de vreme ce acest fel de ascultare conduce la mânie şi la pierderea cunoştiinţei luptei.

(Arhimandrit Emilianos Simonepetritul, Sfântul Isihie, cuvânt despre trezvie, p.206-208)