Întrebat, dintr-o curiozitate, nu dintr-o necesitate, călugăria este, am spus, o nebunie pentru Hristos. Nu mai am nevoie de nimic, vreau cu orice chip să fac ceva pentru Dumnezeu; şi, dacă se poate, cel mai mult posibil pentru un om: mersul la mănăstire. O fac, dar este o necesitate. Vezi, eşti nebun pentru Hristos! Nu v-am spus: nebunul se duce la balamuc, că nu te mai împaci cu el în lume; dacă este nebun patologic! La fel şi cu călugărul: nu se mai împacă cu lumea. Nu mai poate să vadă. Vede altfel. Respectă pe toată lumea; respectă femeia în toată frumuseţea şi aspectele ei, pentru că joacă un rol nemaipomenit de mare, şi atunci nu o mai vede. O vede altfel, nu o mai vede ca pe o necesitate proprie, ci ca pe o soră, ca pe un înger.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 83)