O încununare plină de sens a volumelor din Colecția Interior intimo meo coordonată de Miruna Tătaru-Cazaban în care în anul ce a trecut – și care, deodată, prin astfel de cărți rămâne cu noi – ne-au împlinit parcă dorințele „copilăriei” teologice. Plecat dintre noi în 2009, Olivier Clement (n. 1921) a fost pentru teologii români un bulgăre de foc și o izbucnire de scriitură care ne-a încântat. Fie că ne-a vorbit de Creștinismul Bizantin ori de Biserica Ortodoxă, fie că ne-a adresat Întrebări despre om ori ne-am aflat descoperind cu ajutorul lui Celălalt Soare ne-am situat prin el, mai mereu, în Hristos pământul celor vii (Eseuri teologice)  ori în Ochiul de foc. Poate că îmbătrânind ne-a dăruit, sincer și fără ifose academice, volumele Trupul morții și al Slavei ori simplificata matematică a credinței strânsă în Repere spirituale pentru omul de azi. Fin scriitor de limbă franceză – a tradus uimitor textele liturgice ale Ortodoxiei franceze și a oferit sinteze pe seama lor, Cântecul lacrimilor- comentariul la Canonul Sfântului Andrei Criteanul fiind unul din monumentele cizelate de el – cunoscător al specificului ortodoxiei românești Olivier Clement înseamnă pentru lectorul teologiei ortodoxe un nume asemănător cu al Părintelui Ion Bria ori Vladimir Lossky, un apropiat al Părintelui Dumitru Stăniloae dar și un teolog iradiant.

Sibienii au avut șansa, datorită traducerilor propuse în Revista Teologică ale Părintelui Ioan I. Ică și a distinsului său fiu, să descopere și alte texte mai reduse ca întindere dar fundamentale în aliajul culturii mistico-ascetice a misiunii ortodoxe. Scrie eseurile în forma cea mai seducătoare, provocând mereu la cunoaștere istorică. Nici volumul acesta, apărut în 1959, nu e alta decât o astfel de provocare. Distingem în plinul ei interogator provocarea teologiei lui Olivier Clement – un convertit la Ortodoxie – legată de transfigurarea lumii în Hristos prin Înviere, învierea sensurilor cosmice ale lumii, refondarea în Hristos a veșniciei. Veți descoperi lecturi din Sfinții Irineu de Lungdunum (Lyon) – pe care-l iubea enorm – Maxim Mărturisitorul ori Isaac Sirul dar și din – în 1959! – Sfântul Siluan Athonitul.

Fără a uita să ne racordeze la Berdiaev ori Lossky. Scrie cu patosul omului liber și cred că o face și conștient că undeva, nu la capătul lumii ci al Europei civilizate dar atinsă de uitări, mulți dintre creștini trăiau uciderea și martirajul provocate de cei care se credeau „stăpânii timpului”. Pentru cei care în timp am fost preocupați de chestiunile legate de timpul liturgic, ca timp al Bisericii, cartea în limba franceză a umblat prin mâinile noastre ca o anafură de preț. Aici începe O. Clement să cristalizeze temele gândirii sale despre timp ciclic ori prezența lui Dumnezeu în timp, despre iconomia Sfântului Duh și timpul îndumnezeit – mai ales minunatele conținuturi legate de chenoza Sfântului Duh ori despre dinamica dezvoltării dogmatice a Tradiției. El, Andronikoff ori Alexander Schmemann (născut și el în 1921),  sunt, în fond, polii de reconstrucție a unei teologii ce părea să se dilueze în scolasticisme inerente mediului.

Vreme îndelungată, Ortodoxia a avut chip uman în Occident prin el, acest minunat prieten al veșniciei. Închei nota de prezentare, pentru ca în zi de Crăciun să vă fie de bucurie. Continui însă lectura. Este un canon de lumină la vreme de Sărbătoare. La 100 de ani, încă, de la nașterea omului acestuia care ne-a dăruit reflecția asupra Timpului ca așteptare. Și Împlinire în dobândirea Duhului Sfânt.

Sursa: tribuna.ro