Deplina dragoste este aceea ce nu deosebește pe om zicând: „Pe acela îl știu, iar pe celălalt nu-l știu”. Sau: „Acesta mă laudă, iar acela mă blestemă”. Ci, spre firea ta de om privind de-a pururea, pe toți oamenii întocmai să-i iubești, pe prieteni, adică, și pe vrăjmași, pe cei buni și pe cei răi, ca să fii desăvârșit înaintea lui Dumnezeu. Și de la vrăjmași să rabzi răutățile cele aduse asupra ta și nicidecum să nu gândești că de la ei îți este făcut răul, ci de la diavolul, pentru păcatele noastre.

Drept aceea și Domnul nostru Iisus Hristos, arătându-și dragostea Sa față de noi, a pătimit pentru toți oamenii și tuturor la fel le-a dăruit nădejdea învierii, întru care nădejde vrednic se face fiecare, ori de cinste ori de osândă. Că robii lui Hristos îi iubesc pe toți, curat, măcar că ei nu sunt iubiți de toți. Iar prietenii lumii acesteia, nu iubesc din inimă pe nimeni. Iar oamenii duhovnicești păzesc până la sfârșit dragostea cea de Dumnezeu alcătuită. Deci, să vă sârguiți a iubi pe tot omul din sufletele voastre, că aceasta este porunca Domnului. Iar dacă nu puteți să o păziți, măcar pe nimeni să nu urâți ca să primiți harul de la Hristos Dumnezeu, Căruia este slava în vecii vecilor. Amin!

(Sfântul Mucenic Maxim în Proloagele vol. I, Editura Bunavestire, Bacău, p. 188)