Părintele Melchisedec Velnic – profil biografic
Arhimandritul Melchisedec Velnic este exarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor și stareţ al Mănăstirii Putna.
Arhimandritul Melchisedec Velnic s-a născut în anul 1961, în comuna Cepleniţa din judeţul Iaşi, primind la botez numele de Mihai.
A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în perioada 1979-1984, şi ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, între anii 1985-1989.
După terminarea studiilor a îmbrăţişat viaţa monahală, parcurgând diferitele etape ale nevoinţelor şi rânduielilor călugăreşti, după cum urmează:
- 1 iulie 1989 – a fost închinoviat la Mănăstirea Putna;
- 7 septembrie 1989 – a fost tuns în monahism la Mănăstirea Putna de către Arhimandritul Iachint Unciuleac, cu numele Melchisedec;
- 10 septembrie 1989 – a fost hirotonit ierodiacon de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist;
- 15 august 1990 – a fost hirotonit ieromonah de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei;
- 7 decembrie 1992 – a fost hirotesit protosinghel de către Preasfinţitul Gherasim Putneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din acea vreme;
- 7 decembrie 1992 – în urma alegerii de către soborul mănăstirii, a fost numit stareţ al Mănăstirii Putna de către Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor;
- 7 martie 1993 – a fost hirotesit arhimandrit tot de către IPS Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor.
- Începând cu data de 1 mai 1997 devine exarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Sfântul Daniil Sihastrul ‒ drumul spre sfințenie
Viața Părintelui Alexander Schmemann
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro