Trăim ca nişte drogaţi. "Praful" pe care-l consumăm se numeşte informaţie. Îl punem în linguriţa minţii, îl amestecăm cu saliva gândirii şi încălzim totul la flacăra credinţei că noi vedem, înţelegem, ştim. Apoi, îl injectăm până la ultimul strop în vena vieţii noastre. Este orbirea noastră din naştere, orbirea de sub Pomul Binelui şi Răului, lumina pe care Adam a luat-o din ochii şarpelui.

            Ni s-a dat mai întâi Legea prin Moise ca să vedem că nu vedem. Căci dacă suntem văzători, de ce cădem mereu? Legea e o sumă de indicatoare care avertizează existenţa unor gropi. Şi totuşi, în ciuda categoricelor avertismente, cădem continuu în ele! Legea face evidentă orbirea noastră. Suntem aşa cum ne descrie Isaia, plin de răni din creştet până în tălpi şi totuşi susţinem ţanţoşi, inflexibili până la crimă, că vedem şi că mergem drept! Plini de noroiul de pe fundul tuturor gropilor sufleteşti în care am căzut, în ciuda avertizărilor fără echivoc ale legii, inima urlă în noi că vede!

            Suntem orbi care susţinem cu tărie că-l vedem pe celălalt. Deşi apropierea noastră îl umple de răni ca încercarea unui orb de a-l mângâia cu bastonul în mână. Cu cât pretenţia noastră este mai fermă, cu atât rănile şi stricăciunile pe care le facem sunt mai mari.

            Fariseii susţineau că văd cine este Iisus. Şi L-au răstignit! Şi lumina minţii lor, care L-a ucis pe Iisus, a devenit baza educaţiei moderne. Toate şcolile ne pun bastonul lor alb în mână şi ne învaţă să-l folosim pe spinarea Adevărului. Vai de cel care, arătându-ne rănile şi murdăria, ne contestă vederea!

            Suntem suflete oarbe, minţi oarbe şi inimi oarbe. Trăim vieţi oarbe, imaginare. Adaptăm, indiferent de preţul moral şi fizic, lucrurile la orbirea noastră. Ţinem la ea mai mult decât la realitate. Toate drepturile omului se pot reduce azi la unul singur: dreptul de a fi orb, de a-mi trăi orbirea ca viaţă. Căci orbirea aceasta e zidul care ne apără egoismul, care nu lasă iubirea să iasă din noi, care o ţine toată numai pentru noi.

            Cine este Iisus ca să cred în El? întreabă omul contemporan. Şi pentru că nu se apropie de El suficient ca să-i atingă ochii inimii, Îl defineşte inevitabil după orbirea lui. Avem un exemplu elocvent în Apostolul acestei duminici. Iată cum erau descrişi propovăduitorii Evangheliei în Filipi: aceşti oameni tulbură cetatea noastră şi vestesc obiceiuri pe care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă suntem cetăţeni romani (Fapte 16, 20-21). A fi cetăţean roman era o formă de orbire, aşa cum a fi cetăţean iudeu era alta, iar combinaţia celor două a născut acestă nouă marcă de orb care este cetăţeanul european de azi.

            Dacă Iisus ar veni la orbii de azi, ar fi îndelung chestionat după "legea" Uniunii Europene aşa cum a fost acum două mii de ani după cea iudaică. În primul rând ce părere are despre homosexuali şi lesbiene. Democraţia este de acord, principial, cu orice despre Iisus: numai să nu se atingă de ochii ei! Sistemele politice nu sunt decât vise ale orbilor. Iisus nu contestă nimic altceva decât orbirea noastră fiinţială. Dar e de ajuns pentru a fi cea mai mare revoluţie. Căci odată cu ea se vindecă întreaga lume. De toate visele.

            Orbii au idei despre ceilalţi şi luptă fără milă să desfiinţeze, să elimine, tot ceea ce nu le corespunde; creştinii îi văd pe oameni aşa cum sunt. Şi de aceea ochii lor sunt plini de lacrimi...

            Vedem cu adevărat, când Îl vedem pe Dumnezeu. Şi-L vedem pe Dumnezeu când Sângele Lui ne spală faţa sufletului, curgând din palmele care ne ia ţărâna de pe ochi. Dar pentru asta trebuie să ne apropiem de Cruce cu dorinţa de a vedea. Fără Iisus, suntem copii a căror viaţă e un sinistru joc de-a baba oarba: ne tragem unii pe alţii, râzând, tot mai în adâncul orbirii. Pentru că vedem numai când iubim, doar când ochii ni-s plini de lumina iubirii. Pe ea a văzut-o orbul din naştere pe faţa lui Iisus şi de aceea a crezut că vede cu adevărat. Şi văzându-o în ochii Lui, în faptele şi cuvintele Lui, a crezut în El. Toate duminicile sunt duminici ale orbilor; căci în ele, văzându-L pe Iisus, ne odihnim de toată orbirea sufletelor noastre.