Până la intrarea Numelui lui Iisus în inimă sunt sinagogă, nu biserică. Funcționez ca un spațiu al fățărniciei, plin de vorbărie religioasă. Sufletul e frânt, gârbov, cu privirea și preocupările în cele pământești. Iar această postură spirituală a sufletului meu trece drept smerenie. Doar auzirea sintagmei „Împărăția Cerurilor” îmi dă rău de înălțime, căci sunt nevrednic de cele cerești. Și nevrednicia asta mă face să respir ușurat. Dar ușurat tocmai de lucrarea adevăratei pocăințe care e trecerea de la cele pământești la cele cerești, de pe orizontala Crucii pe verticala ei. Posibilă doar cu puterea lui Dumnezeu, nu cu puterile mele...

Până la intrarea Numelui lui Iisus în inimă, domnește sinele. El e „mai-marele sinagogii”, patronul localului de vorbărie religioasă. El e administratorul, antreprenorul și psihologul, contabilul afacerii cu fățărnicie. Citiți pericopa evanghelică și-l veți auzi vorbind despre religia sinagogii ca despre activitatea unui supermarket de miracole. E atât de avansat în materie de manipulare, încât își permite să afirme cu o nerușinare intrată în ADN: „Păi ce, nu știți voi că toată săptămâna avem la ofertă o mare varietate de vindecări și exorcisme? Și tocmai azi veniți după acestea, când noi, după o săptămână de minuni, oferim doar relaxare cușer...?”.

Până la intrarea Numelui lui Iisus în inimă, sinele domnește peste religia mea, secondat de duhul neputinței și de cel al amăgirii. Cei doi consilieri din iad ai sinelui lucrează împreună: unul gârbovește sufletul și celălalt îi șopește veninos conștiinței lui că această gârbovire este evlavie autentică; ori meritată și terapeutică epitimie.

Până la intrarea Numelui lui Iisus în inimă, am o religie bună pentru boi și asini. În această stare morală mă aduc cele două duhuri rele ce slujesc în sinagoga care, inevitabil, sunt. Înălțimea religiei mele nu o depășește pe cea a grajdiului, căci tot ce îmi doresc și cer de la Dumnezeu este fân pe săturate și un staul cât mai confortabil. Adică, un stăpân pământesc cât mai omenos și o viață de vită, de povară cât mai bună și lungă...

Până la intrarea în inimă a Numelui lui Iisus, rămân un creștin neputincios și fățarnic, din care pricină am disperată nevoie de ajutorul psihologiei, antreprenoriatului și al științelor. De psihologie, ca sufletul să se împace bucuros cu postura lui frântă (până la cea mai bună variantă de suflet gârbov a mea), de antreprenoriat pentru ca religia pentru boi și asini să fie o intreprindere de succes și de științe, ca să-mi elibereze certificat de calitate pentru religia pe care o consum.

Până la intrarea Numelui lui Iisus în inimă, parafrazând binecunoscutul psalm, „tot creștinismul din mine, mincinos”.
 
Până la intrarea Numelui lui Iisus în inimă, nu pot spori și nu mă pot desăvârși decât în disimularea religioasă a neputinței și a fățărniciei.

Dar, Iisus vrea să mă scape de toate acestea, intrând în inima mea. Și când El, prin Numele Lui, intră în inima mea, eu intru în Cer... Și așa aș trăi, și trăind aș da răspunsul lui Dumnezeu la condiția umană pe care o plânge Sfântul Grigorie Teologul: „Doamne, voia și cugetul a tot omul sunt pe de-a-ntregul viclene, scârbavnice, lumești. Cum, așadar, ar putea țărâna și lutul, mai grele decât plumbul, să zboare și să se ridice la înălțimea cerului, ca să învețe acolo ceva bun?”.

Iisus vrea să intre în sinagoga inimii mele și s-o facă biserică prin îndreptarea sufletului. Aceasta este Vestea cea Bună. Singura de pe pământul religiei noastre...