Ziua Mondială a Psoriazisului - 29 octombrie

Stil de viaţă

Ziua Mondială a Psoriazisului - 29 octombrie

Începând din 2004, Ziua Mondială a Psoriazisului (World Psoriasis Day) se marchează anual. Este o zi dedicată persoanelor care sunt afectate de psoriazis şi/sau de artrită psoriazică.

Marcarea acestei zile a fost iniţiată de un consorţiu mondial de asociaţii de pacienţi din întreaga lume, constituit în Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Psoriazis (IFPA).

Astfel, se vrea a se atrage atenţia asupra implicaţiilor pe care le presupune această maladie, severitatea ei şi îmbunătăţirea înţelegerii acestei boli de către forurile sanitare autorizate şi autorităţi, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

În 2013, tema aleasă pentru Ziua Mondială a Psoriazisului este: "Accesul la tratament al tuturor persoanelor afectate". Obiectivul campaniilor desfăşurate este de a le face pe persoanele afectare de psoriazis să se adreseze medicului dermatolog, încă de la primele semne de boală, pentru a evita complicaţiile ulterioare. În prezent, există posibilitatea aplicării unui tratament personalizat. În plus, sprijinul moral al celor apropiaţi este vital pentru bolnavii de psoriazis.

În această zi se desfăşoară campanii, manifestări şi evenimente menite să aducă în atenţia publicului larg problematica comună a tuturor persoanelor afectate de această boală.

Conform Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Psoriazis, la nivel mondial, peste 125 milioane de persoane suferă de psoriazis/artrită psoriazică. Psoriazisul afectează între 1,5 - 3% din populaţia Americii de Nord şi a Europei, cu incidenţă mai crescută în Danemarca şi alte ţări ale Europei de Nord. Incidenţa minimă este în Asia Centrală şi de Est, unde cifrele sunt sub 0,4%. Există un vârf al incidenţei acestei boli în ultima perioadă a adolescenţei sau în jurul vârstei de 20 de ani, iar un alt vârf, la pacienţii care au împlinit 50 de ani.

Statisticile Societăţii Române de Dermatologie legate de această afecţiune arată că în ţara noastră 400.000 de români suferă de această boală. Oficial, peste 2% din populaţia României suferă de această maladie a pielii, însă dermatologii atrag atenţia că numărul real de bolnavi este mult mai mare. În plus, se constată şi o scădere a vârstei îmbolnăvirilor, până către 15 ani. România se situează şi la acest capitol pe unul din primele locuri în Europa.

Psoriazisul reprezintă o afecţiune cronică severă, inflamatorie şi proliferativă şi determinată genetic. Este o boală sistemică, însemnând că are multiple manifestări şi comorbidităţi, din păcate nu se opreşte doar la nivelul pielii, ea putând afecta în diverse feluri şi alte organe.

Fiind o afecţiune cu debut la orice vârstă şi incidenţă egală pe sexe, psoriazisul presupune existenţa unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp şi zonele de extensie (coate, genunchi). Deşi cei mai mulţi pacienţi prezintă forme uşoare care pot fi tratate topic, 15 - 25% din cazuri sunt moderate şi severe determinând un marcat disconfort fizic, un stres psiho-social sever şi în final un impact negativ asupra calităţii vieţii pacientului. Psoriazisul nu e o boală mortală, dar marginalizarea pacientului o poate transforma.

Cauzele care pot produce psoriazis nu sunt pe deplin elucidate, dar se cunosc o serie de factori declanşatori implicaţi precum: stresul (stările conflictuale, depresia), traumatismele, factori ambientali, infecţiile, anumite medicamente.

Prof. dr. George-So­rin Ţiplică, șeful Clinicii Der­ma­tologie 2, din cadrul Spitalului Cli­nic "Colentina", spune că stresul, stările conflictuale şi de­­presia pot determina apariţia psoriazisului. "Arsurile solare, consumul exagerat de substanţe excitante, ca de exemplu cafeaua, alcoolul şi tutunul, sunt factori care predispun la apariţia acestei afecţiuni", adaugă medicul dermatolog.

Publicată în revista Nature Genetics, o cercetare realizată de un grup de geneticieni de la Universitatea din Nottingham relevă că persoanele care nu dispun de genele LCE3B şi LCE3C sunt mai susceptibile de a fi afectate de psoriazis. Atunci când cele două gene lipsesc, pielea este lipsită de protecția împotriva secvențelor de deterioarare și de inflamație, care conduc la dezvoltarea acestei boli cronice de piele.

John Armour, profesor de Genetică Umană a declarat că "măsurarea cu exactitate a genelor din punct de vedere tehnic este o provocare necesară pentru a descoperi și a demonstra ce stă la baza apariției psoriazisului". Același cercetător a mai efectuat un studiu care a arătat că riscul de psoriazis este influențat de variația numărului de gene beta-defensin, gene care declanșează procesul de inflamație al pielii ca răspuns la infecție.

*****

Psoriazisul este o boală dermatologică cronică care determină o creștere rapidă exagerată a celulelor pielii, având ca rezultat apariția unor plăci tegumentare îngroșate (hipercheratozice), albicioase. Aceste leziuni pot varia ca dimensiuni și au o localizare preponderent la nivelul genunchilor, coatelor, scalpului, mâinilor, picioarelor și regiunii sacrale (partea inferioară a spatelui). Psoriazisul este mai frecvent în rândul adulților, dar poate apărea și în rândul copiilor și adolescenților.

În mod normal, celulele tegumentului cresc și se maturează gradat, pe parcursul unui ciclu de 28 de zile, urmând ca apoi să fie înlocuite de alte celule tinere. Celulele îmbătrânite din straturile superficiale ale pieleii sunt înlocuite treptat cu alte celule noi din straturile profunde. Celulele straturilor superficiale mor și se desprind treptat odată cu desfășurarea activităților zilnice (baie, purtarea hainelor). În psoriazis, celulele nu se maturează suficient, însă migrează rapid spre straturile superficiale ale pielii (în 3-6 zile) și formează, la acest nivel, leziuni caracteristice bolii (plăcile hipercheratozice).

Această boală este amintită și descrisă deja în antichitate de medicul grec Hippokrates (ca. 460–370 î.Hr.). Termenul de psoriazis este folosit pentru prima oară de Galenus care descrie boala care apare în regiunea ochilor și testicolelor. Azi se presupune că era vorba de fapt de o eczemă. Un timp îndelungat psoriazisul n-a fost diferențiat de alte boli de piele ca râie (Scabies) acarioze sau s-a confundat în unele cazuri cu lepra.

Simptomele caracteristice psoriazisului sunt prezența plăcilor cutanate hipercheratozice, leziuni cutanate reliefate lucioase și roșii cu localizare predominant la nivelul coatelor și genunchilor. Există mai multe tipuri de psoriazis, astfel că simptomele variază ca și severitate și complicații de la un caz la altul.
 
Simptomele cel mai frecvent întâlnite în psoriazis sunt urmatoarele:
- zone tegumentare roșii, reliefate (placi cutanate) care prezintă cruste lucioase la suprafață. Plăcile cutanate pot avea diferite localizări, dar cel mai frecvent sunt regăsite la nivelul coatelor, genunchilor, scalpului, mainilor, picioarelor și regiunii sacrale inferioare. Aproximativ 90% dintre persoanele cu psoriazis au leziuni cutanate de acest fel
- zone mici, sângerânde, rezultate din descuamarea leziunilor cutanate (poarta numele de semnul Auspitz)
- cruste subțiri sau îngroșate cu localizare la nivelul scalpului
- prurit (mâncărime), în special în fazele acutizate a bolii, cu predilecție la nivelul leziunilor cu localizare în pliurile cutanate (sub sâni, în axile, fese)
- modificări ale unghiilor sunt regasite la aproximativ 50% dintre pacienții cu psoriazis. Dintre acestea amintim:
  • pete mici unghiale și periunghiale (fără evidențierea unei infecții micotice-onicomicoza)
  • îngălbenirea unghiilor de la picioare și rareori a unghiilor de la mână
  • desprinderea unghiei din patul unghial (de la rădăcină)
  • rar, depozite fine subunghiale de țesut cutanat (bride).

Alte simptome, mai rar regăsite la persoanele cu psoriazis, sunt:
- plăci cutanate cu localizare în oglindă (bilateral, de exemplu la ambele coate sau ambii genunchi)
- leziuni cutanate asemănătoare picăturilor de apă. Acest tip de leziune apare cel mai frecvent în psoriazisul secundar infecțiilor streptococice faringiene și poartă denumirea de psoriazis gutos. Acest tip de psoriazis este întâlnit în proporție de 10 % din totalul cazurilor de psoriazis
- artralgii (dureri articulare), artrite cu redoare articulară (umflarea articulațiilor cu reducerea mobilității acestora) și edeme periarticulare. Acest tip de psoriazis poartă numele de artrită psoriazică și este întâlnită la aproximativ 5-10% din totalul persoanelor cu psoriazis.

Fenomenul Koebner poate apărea la unele persoane cu psoriazis care au suferit o arsură, expunere exagerată la soare, tăietură, la nivelul unei regiuni cutanate neatinse de psoriazis. Acest fenomen constă în apariția leziunilor psoriazice caracteristice, la aproximativ câteva zile până la 2 săptămâni de la faza acută. Deoarece acest fenomen este destul de frecvent întâlnit în practica medicală, persoanele cu psoriazis sunt sfătuite să evite pe cât posibil leziunile tegumentare, precum și expunerea excesivă la soare.