Să vedem cum vorbesc psihologii despre o familie cu probleme. Caracteristicile şi formularea vor varia uşor, dar esenţa rămâne aceeaşi. Mai jos listez zece semne ale familiilor disfuncționale din cartea lui John Bradshaw (Bradshaw on the Family: a Way of Self Discovery).

1. Negarea problemelor şi menţinerea iluziilor.

2. Lipsa unor relaţii calde şi sincere.

3. Reguli şi roluri „îngheţate”.

4. Conflicte frecvente.

5. Unitatea obligatorie a sentimentelor (dacă mama este supărată, atunci toată lumea este supărată) şi a punctelor de vedere (a fi diferit înseamnă a fi rău).

6. Încălcarea graniţelor personale (de exemplu, mama nu consideră că e un fapt ruşinos să acceseze în secret telefonul soţului sau dulapul fiicei sale; graniţele personale dintr-o familie sunt ziduri impenetrabile: părinţii nu ştiu cum trăiesc copiii lor, nimeni nu împărtăşeşte bucuriile şi tristeţea cu ceilalţi).

7. Crearea aparenţei de bunăstare, secretul familiei trebuie susţinut de toată lumea.

8. Gândire alb-negru („Am trăit ca în carusel, de la iad la cer şi înapoi”), judecăţi polare: fie „da”, fie „nu”, niciun fel de „poate”.

9. Sistemul familial este închis (nu există prieteni apropiaţi ai familiei, nimeni nu este invitat acasă).

10. Semnificaţia specială a voinţei şi controlului: puterea în familie aparţine unei singure persoane, opiniile celorlalţi membri ai acesteia nu înseamnă aproape nimic.

Educaţia într-o familie cu probleme este supusă anumitor reguli. Iată câteva dintre ele:

- Adulţii sunt proprietarii copilului.

- Numai adulţii determină ce este bine şi ce este greşit.

- Se subînţelege faptul că copilul este responsabil pentru supărarea părintelui.

- Părinţii păstrează distanţa emoţională faţă de copiii lor.

- Voinţa copilului, care este considerată încăpăţânare, trebuie încălcată cât mai curând posibil.

Psihologul Claudia Black a definit regulile unei familii disfuncţionale ca fiind trei de „nu” – nu spune, nu simţi, nu avea încredere.

Chiar dacă omul a crescut în astfel de condiţii, îşi poate schimba viaţa. Îmbunătăţirea relaţiilor dintre rude şi trecerea treptată la regulile unei familii sănătoase este sarcina psihoterapiei, atât a celei individuale, cât şi a celei de grup. Ea ne ajută să avansăm în cel mai important lucru: în creşterea duhovnicească a persoanei, în aprofundarea relaţiei sale cu Dumnezeu prin Tainele Bisericii, deoarece ne eliberează de limitări, de atitudini false faţă de noi înşine şi faţă de cei dragi.

(Valentina Moskalenko, Eu am propriul scenariu: cum să-ți faci familia fericită, Editura Egumenița, Galați, 2021, pp. 43-45)

Îți mai recomandăm și: 10 semne ale unei familii sănătoase și armonioase