Trag două concluzii:

Întâi, adevăratele temeiuri ale concepției creștine: absurdul și paradoxul. Apoi, divinitatea lucrează amănunțit și cu pricepere, și când răsplătește și când pedepsește. Se înșeală amarnic toți cei ce cred — și nu-s totdeauna nerozi — că-l pot duce pe Dumnezeu, că-L pot șmecheri. Nicidecum. Dă sau bate cu nespus de migălit rafinament. De unde rezultă că Dumnezeu nu e numai bun, drept, atotputernic etc., e și foarte deștept.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 26)