Este începutul lui octombrie și, cu toate că temperaturile par să prelungească sezonul estival, calendaristic ne aflăm în plină toamnă. Fine neguri dimineața pe piscuri de brădet sau pe colnic, amiezi încă însorite, amurguri sfârșind în culoarea rumenului, seri ce răcoresc văzduhul ne vestesc că toamna își continuă domnia. Lumina s-a schimbat în strălucire, nori învălmășiți scuturând ploi molcume își fac apariția tot mai des pe cerul odinioară înfierbântat, scorojindu-i albastrul sidefat spre a-l îmbrăca în plumburiul bacovian. Dealuri zgribulite și golașe, câmpuri părând altădată un covor verde acum stau zdrențuite, ostenite după o vară toridă cu prea puțină apă, așteptând binecuvântarea ploilor în timp ce frunzele veștede oftează adânc, sub călcâiele timpului ce se deapănă neînduplecat.

Luna lui Brumărel debutează cu o frumoasă sărbătoare închinată Fecioarei Maria – Acoperământul Maicii Domnului – menită parcă să roureze curgerea anotimpului culorilor cu a Născătoarei de Dumnezeu necontenită ocrotire. Față de sărbătoarea de la început de octombrie evlavia poporului dreptcredincios s-a intensificat de-a lungul timpului, încât astăzi apare trecută în calendar cu roșu, ajungând astfel o sărbătoare cu ținere. Din punct de vedere istoric, celebrarea ne amintește de o minune petrecută în biserica Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Vlaherne al capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol, chiar pe 1 octombrie, anul 911, în timpul domniei bazileului Leon al VI-lea. Potrivit tradiției, Sfânta Fecioară Maria s-a arătat în slavă cerească Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicului său, Epifanie. Cei doi cuvioși au avut această vedenie după o priveghere de toată noaptea săvârșită în biserica din Vlaherne, ctitoria Împărătesei Pulheria și a soțului ei, Marcian. După finalizarea dezbaterilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, cei doi împărați au ridicat în cinstea Maicii Domnului mărețul locaș numit Panaghia, iar la sfințire au primit de la Patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului un odor de mare preț ce a aparținut Născătoarei de Dumnezeu: cinstitul ei Acoperământ sau omoforion. Vălul, numit și maforion, era o țesătură lungă, acoperind capul şi trupul femeilor până la genunchi; în Orient, veșmântul respectiv aparţinea fecioarelor consacrate, fiind purtat, desigur, şi de Maica Domnului în timpul viețuirii sale pământești.

Biserica şi neprețuitul acoperământ al Maicii Domnului au jucat un rol important în istoria câtorva secole a capitalei Bizanțului. Potrivit tradiției, Maica Domnului, prin cinstitul ei omofor, a apărat Constantinopolul de o sumedenie de primejdii majore, printre care năvălirile mai multor popoare ce râvneau să ia în stăpânire Noua Romă, după cum fusese supranumită capitala Imperiului Roman de Răsărit.

Având o deosebită evlavie față de Acoperământul Maicii Domnului, mult norod venea în biserica Născătoarei din Vlaherne ca să-i mulțumească pentru necontenitele-i binefaceri. Așa s-a întâmplat și în acea memorabilă noapte de 1 octombrie 911, când biserica era plină de credincioși veniți să-i înalţe cântări de laudă Maicii Domnului. După îndelungi rugăciuni, Sfântul Andrei și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu că a intrat în biserică și, îngenunchind, s-a rugat stăruitor pentru lume, încât lacrimile îi șiroiau pe luminata-i față. Sfârșindu-şi ruga, s-a ridicat, apoi a desfăcut strălucitorul său Acoperământ şi, desfăşurându-l cu o impunătoare măreție, l-a ținut întins cu mâinile sale neprihănite, acoperind cu el întreg poporul aflat la priveghere.

Grecii au păstrat vie amintirea minunatei arătări a Născătoarei de Dumnezeu din biserica Vlaherne cu precădere în mediul monahal, mai ales în Sfântul Munte Athos. Însă, începând cu 1952, sărbătorirea Acoperământului Maicii Domnului s-a mutat pe 28 octombrie, ca să comemoreze astfel respingerea atacului italian asupra Greciei, din 1940, din cadrul luptelor ultimei conflagrații mondiale, reușită atribuită Născătoarei de Dumnezeu.

În tradiția slavă, sărbătoarea s-a ținut cu foarte multă evlavie încă din secolul al XII-lea. Slujba zilei a compus-o, surprinzător, nu un călugăr, ci un mirean, prințul Andrei Bogoliubov (cel iubitor de Dumnezeu), care a și ctitorit un măreț locaş de cult în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, cunoscut sub numele de Catedrala Acoperământului (de pe râul Nerl, din localitatea Bogoliubovo, Rusia), inclus actualmente în patrimoniul mondial UNESCO. Deoarece a apărat Ortodoxia cu prețul vieții sale, Biserica Rusă l-a trecut pe Andrei Bogoliubov în rândul sfinților, pomenindu-l în fiecare an pe 4 iulie.

În spațiul românesc, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, numită popular Pocrov (de la termenul slav „pocrov”, însemnând „acoperământ”), a pătruns pe filieră rusească, înrădăcinându-se în conștiința Bisericii străbune. Vechimea ei ne-o confirmă și numele primei zile din octombrie a calendarului popular: „procoavă”. În numeroase biserici de pe cuprinsul pământului românesc, în orașe, în cătune îndepărtate ori în așezămintele cenobitice, poporul cel iubitor de sfințenie se adună spre a proslăvi ziua închinată Maicii Preacurate și, mai ales, spre a-i mulțumi că nu contenește a se ruga pentru noi, ocrotindu-ne pe toți cu mila și iubirea sa. Condacele și icoasele Acatistului Acoperământului Maicii Domnului sunt rourate de slava smereniei Maicii Domnului, rezonând intens în inimile noastre, făcând ca dragostea şi preacinstirea față de Împărăteasa Cerurilor să se contopească în chip tainic, spiritual, ajutându-ne să ne legăm viața şi mântuirea de Maica Preacurată, care ne veghează tuturor drumul către Împărăția Cerurilor.

Să prăznuim, așadar, ziua, aducând Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cântări de laudă, mulțumindu-i pentru prea marea ei milostenie arătată neamului creștinesc şi cu tot dinadinsul s-o rugăm ca, acum şi întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi cu Sfântul său Acoperământ.