Un frate, venind la un mare bătrân, l-a rugat să-i spună cuvânt de zidire şi să-i arate calea spre mântuire. Bătrânul i-a grăit: „Cel ce vrea să se mântuiască şi totodată să facă voia sa, este asemenea celui ce voieşte să zboare la înălţime fără aripi, ba pe deasupra şi cu trupul greoi. Dar îţi voi spune frate, că în vremurile de acum, oamenii s-au făcut împietriţi; năravurile şi deprinderile lor, fiecare le socoate virtute, şi dacă-i spune cineva să şi le îndrepte, prin asta nu îl îndreaptă, ci mai vârtos îl împietreşte.

Părinţii vechi, fiind bună-mireasmă a lui Hristos prin marile lor virtuţi, îi bineînmiresmau şi pe cei ce veneau la ei: iar noi, cei împuţiţi de păcat, cu viaţa noastră făţarnică, oare cum îi putem tămădui pe cei ce vin la noi? Şi iată pricina pentru care nu ne ascultă şi nu se îndreaptă. Domnul nostru, după nemărginită mila Sa, să ne miluiască pe noi toţi, frate!”

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 81)