Adevărata frică de Dumnezeu – frica de a fi nevrednici de frumusețea aceasta nespusă
Vă rog să nu vă închipuiți ce poate fi frumusețea aceasta; ci să cereți lui Dumnezeu să v-o arate și să v-o dezvăluie, să o trăiți în sufletele voastre, în inimile voastre, în oasele voastre, în cărnurile voastre, că este reală, și dacă nu e reală, nici nu avem nevoie de ea.
Dacă vine harul acesta la începutul vieții, se pierde – fiindcă omul nu știe să trăiască fără păcat, și nu știe să nu-l piardă. Dar dacă continuă educația sfântă a omului, revine harul. Dar totuși sufletul îl simte de așa o gingășie, încât te apucă o groază cum să nu-l pierzi. Și frica aceea care merge până la groază, aceea este frica lui Dumnezeu. Aceea este, dacă vreți, frica de Dumnezeu, frica să nu-L pierzi pe Dumnezeu, Cel ce te-a făcut. Este deja „în sămânță” dragostea lui Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu, dragoste care, în nedesăvârșirea noastră, în starea noastră de păcat, se manifestă ca o frică, frică de a fi nevrednici de frumusețea aceasta nespusă.
Și vă spun și lucrul acesta: vă rog să nu vă închipuiți ce poate fi frumusețea aceasta; ci să cereți lui Dumnezeu să v-o arate și să v-o dezvăluie, să o trăiți în sufletele voastre, în inimile voastre, în oasele voastre, în cărnurile voastre, că este reală, și dacă nu e reală, nici nu avem nevoie de ea. Vă spun asta ca preot al Bisericii Ortodoxe, ca monah de mai bine de treizeci de ani. Dumnezeu este adevăr, și adevărul se trăiește; este cu putință, literal, să fie trăit până „în oasele tale”.
(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 98)
Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro