Introducere

Marcată de mai multe evenimente, duminica de astăzi are în centru o Evanghelie aparte. Una în care dragostea lui Dumnezeu se exprimă din nou prin intermediul unei minuni. După ce Sfântul Matei trece în revistă episodul martirizării Înaintemergătorului, el arată că Mântuitorul s-a retras o vreme în pustietate. Probabil era marcat de acest eveniment și și-a dorit să mediteze la semnificațiile lui în singurătate. Și totuși, când ești o personalitate, e greu să scapi de mulțimea de oameni care te urmărește. Așa se face că auzind de locul în care S-a retras, oamenii L-au urmat, pedeștri.

Întâlnirea cu Dânsul a fost acompaniată, precum era de așteptat, de o serie de vindecări. Domnul le-a tămăduit bolnavii și s-a milostivit spre neputințele lor. Momentul se va prelungi însă, iar înserarea va aduce cu ea o necesitate altminteri predictibilă: despărțirea.

Cinci pâini și doi pești

Apostolii vor fi cei care-I vor vorbi Învățătorului despre aceasta. Înserarea îi va derermina să se îngrijoreze. Ca atare, vor veni la El și-i vor cere să dea drumul mulțimilor, spre a-și cumpăra de mâncare. A-i lăsa să mai adăsteze ar putea aduce cu sine imposibilitatea de a mai găsi vreun loc de unde să poată fi achiziționate cele necesare astâmpărării foamei. Or acest lucru ar fi însemnat condamnarea lor la un fapt pentru care nu erau pregătiți. Le-ar fi afectat moralul și le-ar fi scăzut entuziasmul. De aceea, vin în fața Domnului, cerând slobozirea celor ce stăteau gură-cască ascultându-l.

Planurile lor nu vor corespunde însă cu cele ale Domnului. „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”, le va spune Acesta, băgându-i în sperieți de-a dreptul. De unde să facă rost doisprezece bărbați de mâncare pentru o mulțime apreciată ca fiind compusă din peste cinci mii de oameni? În speranța că vor reuși să-L determine să-Și schimbe părerea, Îi vor răspunde justificativ: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”.

Domul va lua însă răspunsul lor ca pe o provocare: „Aduceţi-Mi-le aici”, le va spune. Apoi va binecuvânta toate cele ce-I erau puse înainte și va sătura mulțimea. Ba mai mult, vor rămâne și douăsprezece coșuri de firimituri de pe urma ospățului.

Aspecte conclusive

Într-o lume a relativismului, îndoielii și a foamei, minunea aceasta capătă parcă accente noi astăzi. Iar actualitatea ei devine ceva ce nu s-a perimat în timp. Domnul Cel impredictibil este singurul care ne poate spulbera orice îndoială. Și ne poate oferi hrana atât de necesară. El ține însă ca pe lângă sațiul trupului, să ajungem și la cel al sufletului. Să ne împărtășim din cuvântul Său. E conștient că acest lucru ne hrănește și ne fortifică. Odată ce și noi devenim convinși de acest fapt, cele trupești nu mai sunt o problemă. Asemenea celor cinci mii de bărbați, femeilor și copiilor care Îl ascultau în pustie, și noi suntem chemați să primim și de unele și de altele. Să spulberăm așadar pâcla urii de pe sufletele noastre. Și să așternem în locul ei lumina bucuriei cea izvorâtă din întâlnirea cu El. Aceasta ne fortifică, ne hrănește și ne înveșnicește. Căci Domnul nu ne vrea flămânzi. Dimpotrivă, precum a promis femeii samarinence, ne oferă apa cea vie și hrana care ne va permite să nu mai flămânzim niciodată. Îndrăzniți!