ADHD : Specialiştii avertizează asupra diagnosticării sau tratamentelor eronate
Un studiu apărut în revista medicală British Medical Journal (BMJ), citat miercuri de AFP, arată că experţii avertizează cu privire la pericolul unei definiţii mai extinse a hiperactivităţii şi a tulburărilor de deficit de atenţie la copii şi care riscă să conducă la o diagnosticare şi tratament eronate şi potenţial periculoase.
Avertizarea survine pe fondul faptului că numărul pacienţilor trataţi pentru această patologie a crescut semnificativ în ultimii ani în majoritatea ţărilor occidentale. Potrivit autorilor articolului, numărul s-a dublat la copii, s-a cvadruplat la adolescenţii din Marea Britanie între 2003 şi 2008 şi a crescut cu 73% în Australia între 2000 şi 2011.
În Olanda, între anii 2003 şi 2007, numărul persoanelor cu această afecţiune s-a dublat şi a crescut constant în SUA, între 1996 şi 2008, în principal la adolescenţii cu vârsta între 13 şi 18 ani. Principalul tratament este pe bază de metilfenidat (Ritalin, Concerta, Quasym și altele), un medicament apropiat de amfetamine şi ale cărui "beneficii pe termen lung rămân slab cunoscute", potrivit autorilor studiului.
Printre efectele adverse ale acestor medicamente este și acela că poate avea un efect toxic asupra ficatului şi poate stimula tendinţele sinucigaşe şi anorexia, chiar pe termen scurt.
Deși puţini pacienţi suferă de deficit de atenţie cu hiperctivitate (ADHD) "severă" - mai puţin de 14% în SUA -, majoritatea suferind de ADHD "lejer sau moderat", a cărui definire a evoluat în ultimii ani pentru a include din ce în ce mai multe cazuri.
În Franţa, de exemplu, folosirea medicamentului Ritalin rămâne încă limitată, potrivit agenţiei pentru medicamente ANSM, chiar dacă numărul pacienţilor a crescut cu 71% între 2005 şi 2011, ajungând la 42.000, în timp ce numărul copiilor care ar putea fi afectaţi este estimat la 190.000 - 480.000.
În SUA, un adolescent din cinci, precum şi 11% dintre toţi copiii de vârstă şcolară suferă de ADHD, potrivit unor statistici federale date publicităţii în aprilie de publicaţia The New York Times. În anul 2010, 87% dintre copiii diagnosticaţi au fost trataţi cu psihostimulente ca Ritalin sau Adderall.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro