Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit la sudul Dunării, în secolul al XIII-lea, în vremea dinastiei românești a Asăneștilor sau cel mai târziu pe timpul Cruciadei a patra (1204-1261). Peste câteva sute de ani, pe timpul stăpânirii turcești în Peninsula Balcanică, moaștele sale neputrezite au fost descoperite în albia râului Lom și duse în satul Basarabov, din sudul Dunării, în dreptul orașului Giurgiu.

Auzind despre această descoperire, domnul creștin al Țării Românești a trimis meșteri și bani și a ridicat acolo o biserică, în care au fost așezate moaștele Sfântului. În vremea răz-boiului ruso-turc din 1769-1774, generalul rus Petru Saltâcov a trecut Dunărea, călcând Rusciucul și o serie de sate, între care și Basarabov.

Găsind moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, generalul evlavios le-a ridicat și le-a adus la București, aflat sub ocupație rusească, și cu învoirea mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787) le-a așezat în Catedrala Mitropoliei, în 13 iulie 1774, cu gândul de a le duce în Rusia. La rugămintea mitropolitului și a boierului Hagi Dimitrie, biv vel sluger, de a nu înstrăina sfintele moaște, generalul rus s-a înduplecat și le-a lăsat închinătorilor bucureșteni, luând cu sine în Rusia numai o mână a Sfântului Cuvios Dimitrie.

Mitropolitul Grigorie al II-lea a hotărât ca prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie să se facă în fiecare an în ziua de 27 octombrie, numindu-l și „cel Nou”, pentru a nu fi confundat cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar la 26 octombrie, ale cărui moaște se păstrează în catedrala din Tesalonic (Grecia).

Tot mitropolitul Grigorie al II-lea a tipărit cu cheltuiala proprie, în 1779, slujba Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, alcătuită din îndemnul său de mitropolitul Filaret al Mirelor, viitorul mitropolit al Ungrovlahiei Filaret al II-lea (1792-1793). În 1786, mitropolitul Grigorie al II-lea a făcut pentru moaștele Sfântului o raclă de lemn, îmbrăcată pe alocurea cu tablă de argint.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat ocrotitorul spiritual al Catedralei și al orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), cum ne spune Melchisedec Ștefanescu, episcopul Romanului, într-un studiu consacrat vieții acestui mitropolit, care n-a făcut decât să confirme marea evlavie a bucureștenilor pentru acest Cuvios Părinte împământenit la noi.

De atunci și până astăzi popularitatea Sfântului Cuvios Dimitrie n-a scăzut cu nimic. Și astăzi, ca și acum două sute de ani, nu numai bucureștenii urcă zilnic și în număr mare Dealul Patriarhiei ca să se închine cu evlavie la sfintele sale moaște, dar și mulți credincioși din toată țara.

(Informații preluate din Colina Bucuriei, vol. I Catedrala Patriarhală, Ed. Cuvântul Vieții, București, 2008)