Tristețea duce la o stare atât de nesuferită și chinuitoare, încât omul preferă să leșine sau să moară. Păzește-te de duhul tristeții, căci de la el încep toate relele.

„Există două feluri de tristețe, zice Sfântul Varsanufie. Prima este firească și provine din slăbiciune, iar cealaltă provine de la demoni. Dacă vrei s-o deosebești pe cea diavolească, o vei vedea venind în ceasul când trebuie să te odihnești. Și în general, când vrei să faci vreo lucrare, tristețea te face s-o lași înainte de a o începe bine. Tu însă nevoiește-te prin rugăciune și vezi-ți de lucrarea ta cu răbdare. Atunci, vrăjmașul văzând că te rogi îndeosebi pentru asta, se depărtează, căci nu vrea să-ți dea pricină de rugăciune”.

Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuținării sufletești. Împuținarea sufletească îi provoacă tristețe intensă, iar tristețea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei. Urmează duhul patimii, care naște o mulțime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproșuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul și altele asemenea. Dacă vrei să afli cauza, îți voi răspunde că este trândăvia ta, pentru că nu te interesezi să cauți un leac pentru vindecare. Leacul care îți va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – smerita cugetare. Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăți.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, pp. 349-350)