Aghiasma Cuviosului Pavel Xiropotamitul
După tradiție, în timpul zidirii mănăstirii, Cuviosul Pavel își procura apa de băut de la izvorașul din peșteră.
În exteriorul zidurilor Mănăstirii Sfântul Pavel, în dreptul turnului de apărare, pe drumul spre Schitul Lacu, se află o mică biserică. În lateralul bisericii, dintr-o mică cavitate stâncoasă, izvorăște aghiasma Cuviosului Pavel Xiropotamitul, ctitorul mănăstirii. După tradiție, în timpul zidirii așezământului monahal, Cuviosul Pavel își procura apa de băut de la izvorașul din peșteră.
Începând cu anul 2006, în acest loc s-a zidit un adăpost pentru izvor și s-a restaurat bisericuța Cuviosului Pavel.
An de an, la sărbătoarea Izvorului Minunilor, în Vinerea Luminată, la Mănăstirea Sfântul Pavel se face procesiune până la Aghiasma Sfântului Pavel, unde se săvârșește slujba mică de sfințire a apei. La această litanie sunt aduse raclele cu sfintele moaște, un fragment mare din cinstitul lemn al Sfintei Cruci și Darurile Magilor, aflate în tezaurul mănăstirii. Toate aceste odoare răspândesc o mireasmă atât de puternică, încât se umple văzduhul de parfumul lor nepământesc.
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro