Intrăm în marea biserică zidită de ctitorul fondator în anul 1197. Aici se păstrează o icoană miraculoasă a Maicii Domnului cu trei mâini, numită Trihirusa. Înaintea ei cântăm axionul, iar de aici suntem conduşi la mormintele Cuvioşilor Simeon şi Sava, ctitorii mănăstirii. Din mormântul Sfântului Simeon a crescut o viţă mare de vie care face struguri, ajutând celor bolnavi. Ne închinăm şi cântăm troparul cuviosului. Biserica este o măreaţă catedrală împărătească cu o frescă tot aşa de frumoasă. Zece stâlpi de marmură susţin bolţile, iar deasupra se înalţă opt turle. Ne închinăm şi la sfintele moaşte ce se păstrează în 12 cutii de argint. Cel mai important este capul Sfântului Eftimie cel Mare.

Biblioteca este destul de mare şi are 935 manu­scrise (codice) pe hârtie şi 47 pe pergament. Dintre ele, 181 sunt în greacă şi 801 în slavonă. Păstrează şi 12 suluri pe pergament şi 20.000 de cărţi tipărite în limbile greacă, slavonă, sârbă şi numeroase în limba română, tipărite la noi, începând cu primele cărţi ale Ieromonahului Macarie (1508-1512) până la cele din secolul XIX.

Tezaurul conţine numeroase obiecte de cult şi veş­minte de aur şi argint, donate acestei mari lavre sârbeşti. Mai adăposteşte în tezaur 440 de documente vechi, dintre care 31 sunt româneşti.

Suntem conduşi la colecţia de icoane vechi, la tezaur şi la sala de manuscrise şi documente. Părinţii Gavriil şi Hrisostom ne invită cu multă bunăvoinţă şi ne prezintă mai multe documente româneşti de la Radu cel Mare, Neagoe şi Matei Basarab. Atât biblioteca şi te­zaurul, cât şi documentele, se păstrează în rafturi şi seifuri metalice speciale, într-o clădire modernă, recent construită, cu asemenea destinaţie. Este tezaurul cel mai frumos expus şi bine conservat din tot Muntele Athos!

Mănăstirea Hilandar este idioritmică – cu viaţă de sine – de mai mulţi ani, însă bine întreţinută şi res­taurată. Aici este considerată drept stareţă Maica Domnului. În secolele XIII-XIV, Mănăstirea Hilandar era cea mai puternică vatră de spiritualitate ortodoxă şi de cultură ce întreţinea şi apăra Ortodoxia în Serbia ocupată de otomani şi forţată la mahomedanism.

Ne închinăm din nou, mulţumim cu căldură bune­lor gazde şi plecăm peste munte spre Zografu.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 444-445)