În cazul în care omul n-a cedat încă, demonul slavei deșarte care voise să-l conducă spre cele mai iraționale exagerări recurge la un ultim șiretlic și își schimbă din nou tactica. Îi șoptește celui statornic: Ai ajuns la țintă, nu mai e nevoie să ții post!

„Demonului care încearcă să mă convingă prin lingu­șeală și-mi spune cu jurăminte: «De acum înainte să nu te mai lipsești de nicio mâncare și băutură, fiindcă din pricina postului prea întins a ajuns trupul tău atât de slab și uscat»:

«Un dușman plângăreț făgăduiește totul cu buzele, dar în inimă meșterește vicleșug»” (Pilde 26, 24).

Nimănui care a încercat vreodată să se elibereze de vreo patimă mai mare sau mai mică ori de vreun prost obicei nu îi sunt necunoscute astfel de gânduri. Nimic nu e mai iluzoriu decât o „victorie”, o știu și vrăjmașii nevăzuți. De aceea înscenează ei înșiși astfel de „victorii”, retrăgându-se aparent, pentru a năvăli apoi cu forțe unite. Nu vorbea Însuși Mântuitorul despre omul din care ieșise un demon și în care, profitând de neatenția sa, au intrat ulterior șapte demoni, mult mai răi (Matei 12, 43-45)?

(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui – știința și învățătura Părinților pustiei despre mâncat și postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, p. 54)