Dumnezeu nu se mânie atât pe cel care a păcătuit cât pe cel care după ce a săvârşit păcatul nu se sârguieşte a se pocăi şi nu voieşte să se îndrepte. Oare este vreun pic de minte la cel ce îşi împodobeşte cu mare grijă trupul, iar sufletul îl lasă să se tăvălească în tina patimilor necurate şi strică templul lui Dumnezeu, fără a se gândi la zisa: „De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (I Cor. 3, 17)? Vrednic de lacrimi este cel ce din mădularele lui Hristos face mormânt plin de necurăţie.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, Galaţi, 2010, p. 44)