Zicea stareţul ucenicilor săi: 

‒ Foarte străin lucru este călugărilor ieromonahi ca să-şi hotărască singuri loc cinstit pentru îngropare. Şi mai ales celor îngreuiaţi cu duhovnicia. Să-şi hotărască numai prohodul şi parastasele cele obişnuite, care scot din iad pe pătimaşul suflet. Acestea chiar şi de la tot creştinul să nu rămână (nefăcute).

Întrebat fiind cuviosul unde să-i îngroape ucenicii trupul după moarte, el le-a răspuns: 

‒ Cât despre viermănosul meu trup, căutare păgubitoare de smerenie nu-i trebuieşte. Ci mai ales să vă milostiviţi a-l scoate încă şi din ostrov afară, spre mâncarea fiarelor, că doar se va micşora şi mulţimea păcatelor mele. Iar dacă nu voiţi a vă pleca poruncii ticăloşiei mele, apoi măcar să-l puneţi după uşa pridvorului, unde se face şi litie la cei răposaţi ca, văzându-mă fraţii cei intrând şi ieşind, toţi să se umilească, zicând: „Odihneşte, Doamne, cu drepţii pe adormitul robul Tău”, făcând până la 40 de zile şi câte 12 închinăciuni.

Apoi le-a adăugat şi aceste cuvinte: 

‒ Fiilor, de cugetaţi să vă rămână de la mine după moarte ceva aur sau argint, apoi vă rog să nu vă pângăriţi cumva mintea cu asemenea gânduri; nici să voiţi a ispiti mult taina lucrului. Ci să vă sfiiţi şi de faţa neadormitului străjer care mă întăreşte a vă încredinţa, prin adevăr, scriind pe toate câte le izvorăşte inima mea.

Spunea stareţul Gheorghe: 

‒ Fiii mei, să nu poftiţi a schimba harul cuvioşiei voastre pe unele lucruri pământeşti şi stricăcioase, după cuvântul psalmistului ce zice: Bogăţia de ar curge, să nu vă lipiţi inima de ea (Psalmul 61, 10).

Zicea iarăşi ucenicilor săi: 

‒ Fraţilor, întru numele Tatălui, pildă m-am făcut între voi prin rodul dragostei, iubindu-vă pe toţi deopotrivă. Întru numele Fiului m-am supus de bunăvoie sub picioarele tuturor, ca să pot vâna prin răbdare şi sufletele voastre. Întru numele Duhului Sfânt, n-am lăsat pe simţiri a zbura peste hotarele firii, întrucât şi de voi mi s-a făcut milă, încălzindu-vă pe lângă bucuria inimii şi îndreptându-vă către limanul mântuirii.

Apoi iarăşi le-a zis: 

‒ Cu voi grăiesc, o, fiii mei cei săraci cu duhul, că şi pe pământ vă trebuiesc avuţii nevremelnice, ca să dobândiţi cu preţul acestora nebiruite arme, vrând a vă lupta, ca nişte buni ostaşi, cu întrarmaţii (diavoli) cei nevăzuţi ai iadului şi a pătimi până la sânge pentru Iisus Hristos Cel Răstignit.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 324)