Un farmacist din oraşul Victoria se duce la Părintele Teofil – îi prieten şi cu mine farmacistul – şi-mi zice: „Părinte Ghelasie, no, dacă mă tot duc în fiecare duminică şi mă spovedesc, la un moment dat nu mai aveam ce să mai zic. Mă tot gândeam: Ce să mai zic? Ce să mai mărturisesc? Şi mă întreabă Părintele Teofil: No, ce ai pe sufletul tău? Eu îi zic: Părinte, n-am nimic! Dar Părintele Teofil îmi zice: Ai fi vreun sfânt?” Şi zicea omul acela: „Părinte, când mi-o zis că ai fi vreun sfânt, toate păcatele mi-or venit în minte imediat!” Vedeţi? Îmi atrăgea atenţia şi farmacistul acesta: „Vezi, Părinte, să nu cumva să ne treacă prin minte că, vai, ce înaintaţi suntem noi! Sau: vai, ce aproape de Dumnezeu suntem! Nu! Nu! Suntem plini de patimi şi de păcate şi aşa te primeşte Dumnezeu, exact cum eşti!” Şi să ai să spui tot timpul ceva, nu-i aşa? Să vii să spui înaintea duhovnicului că eşti păcătos şi exact păcatul, şi exact patima, şi exact gândul. Nu numai: Am greşit şi eu... Păi spune exact ce ai greşit! Păi l-am supărat pe ăla... Păi spune exact cu ce l-ai supărat! Sau cu ce L-ai supărat pe Dumnezeu. Că exact de păcatul acela te dezleagă. De asta creştinii noştri, în ziua de astăzi, sunt tulburaţi. Creştini tulburaţi... N-au trăirea aceea care trebuie, n-au nici mărturisirea aceea corectă. Trebuie să aibă mărturisirea aceea corectă!

(Pr. Ghelasie Țepeș, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 67-68)