În Kiev, în Podol (sectorul de nord al oraşului), locuia o văduvă în vârstă, cu fiul şi fiica. Bătrâna îl iubea mult pe Sfântul Nicolae şi, în toate cazurile în care întâmpina greutăţi, avea obiceiul să meargă la biserica lui. Se ruga dinaintea icoanei Sfântului Ierarh și primea întotdeauna alinare şi domolire a necazurilor.

Fiul ei, student, a devenit ofiţer. Guvernele oraşului se schimbau des: albi, roşii, un hatman, un organ de conducere, un polonez, nemţi etc... În 1920, toţi foştii ofiţeri au fost arestaţi pe loc. Fiul bătrânei se afla printre aceștia. Sora lui a alergat de la un minister al vremii la altul, încercând să-l elibereze, dar nu a obținut nimic. Însă bătrâna a mers la Biserica Sfântului Nicolae. S-a rugat mult dinaintea icoanei lui, după care s-a întors acasă, alinată. Știa că Sfântul o va ajuta. S-a aşezat ca să bea puţin ceai, în timp ce fiica ei a lăsat braţele în jos, deznădăjduită. Ce nenorocire! Fratele său a dispărut!

Dar acesta s-a întors acasă în zorii zilei următoare. Înfometat, bătut, murdar, obosit. După spusele lui, un grup important de ofiţeri a fost trimis sub escortă, la Pecersk – pe dealul orașului, lângă Peşterile Lavrei din Kiev. Acolo era un mare hipodrom, iar dincolo de acest loc erau un tufiş şi tranşee care au fost săpate pe vremea lui Petru I, ca apărare împotriva suedezilor. În acest tufiş aveau loc execuţiile. Au ajuns la hipodrom când, deodată, un bătrânel a ieşit din colţ. S-a apropiat de comandantul convoiului şi l-a întrebat: „Unde îi duceţi?”. Comandantul a răspuns brutal: „La Q.G. Dukonin!” (ceea ce însemna, în jargonul epocii, „Să fie împuşcaţi”). „Du-te, bătrâne!” Bătrânul a plecat, însă l-a luat pe tânăr de mână şi a zis: „Lăsaţi-l să plece. Îl cunosc”.

Nici comandantul, nici gărzile escortei nu au răspuns niciun cuvânt – mai mult, nu l-au împiedicat să facă ceea ce făcea. Bătrânelul l-a condus pe tânăr departe, zicându-i: „Întoarce-te la mama ta!”, după care a dispărut.

Femeia s-a bucurat foarte mult de cele auzite şi a plecat deîndată să-i mulţumească Sfântului Nicolae. Fiul nu-şi dorea decât să se culce şi să doarmă mult, însă mama lui a insistat s-o însoțească la biserică. Probabil că el mai fusese acolo de mai multe ori, însă niciodată prea atent. Bătrânica l-a condus spre o icoană imensă a Sfântului Nicolae. Fiul a devenit palid ca ceara şi a început să tremure. Nu putea decât să murmure: „Dragă mamă, dar chiar acest bătrân m-a condus spre libertate!...”.