Într-o noapte, când era lună plină, Sfântul Eftimie, după ce-și terminase imnele sale de la miezul nopții închinate lui Dumnezeu, a făcut o vizită misionară la bisericile din zonă. Dintr-odată, vede undeva într-un sat cum doi oameni furau grâu din magaziile subterane. Unul scotea din subteran grâul, în timp ce altul lua sus sacii și îi ducea într-un colț, unde nu-i putea vedea nimeni.

Îndată ce hoțul de afară și-a dat seama de prezența sfântului, a luat-o la fugă, lăsându-l pe tovarășul său în groapă. Atunci, dumnezeiescul Eftimie, pentru că a considerat că va face un mare rău dacă priva pe săracii care au nevoie de grâu, într-o epocă în care pâinea era așa de rară ca și aurul, s-a hotărât să ocupe locul aceluia care fugise.

A continuat astfel celălalt să scoată grâu, fără să știe nimic, în timp ce sfântul îl lua și-l transporta. Când respectivul om scosese destul grâu și vruse să iasă afară, sfântul, acolo în întuneric, se apleacă și îi spune:

‒ Ce, vei fugi și vei lăsa acele brânzeturi?, arătându-i în același timp cu degetul locul unde era ținută brânza.

‒ Dar de unde știi tu de acestea?

‒ Am auzit cu puțin timp în urmă pe episcop spunând aceasta, a răspuns sfântul.

Atunci bărbatul a găsit ascunzătoarea și a luat câtă brânză a vrut și i-a dat-o sus, sfântului. Mai apoi, prinzându-se de mâna întinsă de către Sfântul Eftimie, a urcat. Și doar ce a înțeles cine era de fapt cel care îi spusese toate acele lucruri, s-a topit de rușine și de frică. Rămas paralizat de frică, a căzut la picoarele sfântului. Însă acela l-a mângâiat cu bunătate, l-a ridicat de la pământ, l-a îmbrățișat și i-a zis:

‒ Nu te neliniști, copilul meu, crezând că ai făcut ceva groaznic. Pentru că aceste lucruri sunt ale tale și ale lui Dumnezeu. Și dacă vrei să iei ceva, din cele ale tale ai să iei și nu din cele care aparțin altcuiva. Și din nou, dacă vrei, vino să iei tot ce ai nevoie!

Însă acel hoț de grâu s-a pocăit și a devenit un model pentru alți creștini.