Alcătuire a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț despre rugăciunea minții

Cuvinte duhovnicești

Alcătuire a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț despre rugăciunea minții

„Cel ce sunt praf și pulbere, plecând genunchii minții mele în inimă înaintea dumnezeieștii măreții a slavei Tale de nepătruns, Te rog, preadulcele meu Iisus, Unule născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, strălucirea slavei și chipul în ipostas al Tatălui, Care ai luminat pe cel orb născut, luminează-mi întunecata mea minte și cugetul.”

Fiindcă a ajuns la auzul meu, care sunt cel mai de pe urmă, precum că unii din cinul monahal îndrăznesc să hulească dumnezeiasca, pururea pomenita și de Dumnezeu lucrătoarea Rugăciune a lui Iisus, care se săvârșește sfințit cu mintea în inimă, întemeiați fiind pe nisipul părerilor de sine, fară nicio mărturie, într-o asemenea boală de limbă a lor, la care, mă încumet a zice, vrăjmașul îi înarmează, de parcă cu unealta sa – limbile lor – ar putea prihăni această prea neprihănită și dumnezeiască lucrare, și, prin orbirea minții lor, ar putea întuneca acest soare al minții.

De aceea, i-am căinat pe ei pentru o asemenea cugetare rea, pentru că rătăcesc din pântece și vorbesc minciuni, și temându-mă ca nu cumva unii dintre cei neîntăriți în socotință, auzind aceste cuvinte născocite ale lor, să cadă asemenea acelora în groapa defăimărilor și să păcătuiască de moarte înaintea lui Dumnezeu, hulind învățătura multor purtători de Dumnezeu Părinți ai noștri, care mărturisesc și povățuiesc pentru această dumnezeiască rugăciune. Iar pe lângă acestea, nu mai răbdam mai mult să aud vorbe de ocară asupra acestei prea neprihănite lucrări. Dar încă și convins fiind de rugămințile râvnitorilor acestei de suflet mântuitoare lucrări, spre împotrivire mincinoasei mai sus zisei cugetări a celor cu mintea deșartă și spre întărirea de Dumnezeu alesei turme, adunată în numele lui Hristos în mănăstirea noastră de frați, m-am gândit (deși întrece neputincioasa mea minte și putere), chemând întru ajutor pe prea dulcele meu Iisus, fără de Care nimeni nu poate săvârși nimic, să scriu din învățăturile Sfinților Părinți o anumită alcătuire mică despre dumnezeiasca rugăciune a minții, spre o mai întărită, neclintită și neîndoită înștiințare despre aceasta.

Astfel, cel ce sunt praf și pulbere, plecând genunchii minții mele în inimă înaintea dumnezeieștii măreții a slavei Tale de nepătruns, Te rog, preadulcele meu Iisus, Unule născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, strălucirea slavei și chipul în ipostas al Tatălui, Care ai luminat pe cel orb născut, luminează-mi întunecata mea minte și cugetul, și de la Tine dă har ticălosului meu suflet, ca să fie această osteneală a mea întm slava preasfântului Tău nume și întru folosul celor ce doresc prin lucrarea sfintei rugăciuni a minții să se alipească cu mintea de Tine, Dumnezeul nostru, și pe Tine, mărgăritar neprețuit, în inimile și sufletele lor să Te poarte; și întru îndreptarea celor ce din cea mai de pe urmă neștiință a lor s-au încumetat să hulească această dumnezeiască lucrare.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Volumul 2, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 164-165)