„Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui mamona”. Cugetul împărţit şi inima împărţită îl fac pe om netrebnic, căci „omul cu cugetul împărţit nu e statornic în toate căile sale”. El fie că nu face nimic, fie că zideşte cu o mână şi dărâmă cu alta. Izvorul vieţii cu adevărat plăcute lui Dumnezeu e hotărârea puternică de a plăcea în toate lui Dumnezeu. Această hotărâre face toate gândurile, dorinţele şi simţirile omului să năzuiască spre un singur ţel şi, adunându-i astfel lăuntrul împrăştiat, îl face puternic spre făptuire şi neîmprăştiat în toate lucrările sale. Faptele unui astfel de om sunt reuşite şi rodnice tocmai pentru că sunt pline de viaţă adevărată. De unde vine moleşeala, amorţeala, sterpiciunea faptelor? Din lipsa de viaţă lăuntrică, iar lipsa de viaţă lăuntrică vine din dezbinarea lăuntrică. Omul nu-şi alege un singur ţel, nu face din el legea vieţii sale, iar lucrurile merg cum se nimereşte. De aceea, vinele din faptele lui trag într-o parte, celelalte în alta, iar zidirea vieţii duhovniceşti nu se mai făptuieşte. Alege-ţi ţelul şi închină-ţi viaţa lui. Adevăratul ţel ni-l arată firea omului după chipul lui Dumnezeu: ea este părtăşia vie cu Dumnezeu. Către acest ţel de căpetenie îndreaptă-ţi celelalte ţeluri: cărturăreşti, lumeşti, cetăţeneşti, negustoreşti, de serviciu, de stat. Dacă fiecare ar face acest lucru în societate, în aceasta ar domni o singură rânduială şi toţi ar împlini cerinţele aceluiaşi duh.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 247-248)