Părintele Ioanichie Bălan, de la Mănăstirea Sihăstria, numește desenele animate „ne-animate și ucigătoare” și le consideră distrugătoare de copii. (...)

Abundența terifiantului tocește în cele din urmă sensibilitatea copilului și ca urmare acesta va dori, cu timpul, să guste senzații din ce în ce mai tari. Acesta este tocmai modul în care acționează în om patima. Patima are permanent nevoie de hrană proaspătă, deci de tot mai multe păcate. Astfel, pe viitorul adolescent nu-l vor mai impresiona crimele, cadavrele, violurile sau alte acțiuni sadice, ci chiar se va bucura de ele cu voluptate. Totul începe din stadiul desenelor animate și se dezvoltă ajungând la stări febrile, defecte de vorbire, ticuri nervoase și, în ultimă instanță, la nevroze persistente, căci copilul, spre deosebire de adult, încă nu distinge precis fictivul de realitate. Tot în defavoarea educației copilului este și faptul că puterea lui de discernământ este mică și nu poate selecta și înțelege emisiunile transmise, distrugându-se astfel moral.

(Florin T. Roman, Idolii vremurilor noastre, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 33)