Copiii în fața ecranelor – între limită și exces

Copiii care se uită mult la televizor (sau la orice alt ecran, n.r.) stabilesc mai greu contacte personale, fac des grimase şi evită să se uite în ochii interlocutorului, au o putere de concentrare mai mică, răspund superficial, stereotip, nu manifestă interes faţă de obiecte și lectură. După o perioadă de câteva ore, devin buimaci, agresivi, capricioși și provocatori, chiar dacă programele urmărite au fost adecvate vârstei! Când conţinutul lor promovează agresivitatea și violenţa, efectul nociv crește exponenţial.

Televizorul (și orice alt dispozitiv electronic: telefon, tabletă, calculator etc., n.r.) dăunează pe termen lung dezvoltării sistemului nervos al copilului şi organelor sale de simţ. Privitul la televizor (sau la orice alt ecran, n.r.) ore în şir este singura, repet, singura circumstanţă în care ţinem muşchii oculari complet nemişcaţi. Pentru un copil, dar şi pentru un adult, poziţia nemişcată a muşchilor oculari tinde să se transfere asupra întregii musculaturi: copilul stă rigid, într-un repaus de mişcare nefiresc de lung. Tocmai acest repaus forţat al mişcării în faţa ecranului îi face pe copii să devină, după o perioadă de câteva ore, buimaci, agresivi, capricioși și provocatori, chiar dacă programele urmărite au fost adecvate vârstei! Când conţinutul lor promovează agresivitatea și violenţa, efectul nociv crește exponenţial. Nemișcându-se, copilul nu-şi consumă rezervele de energie uriașe de care dispune și devine „un pachet de nervi”, fals hiperactiv, fals suspect de ADHD. Ce fac părinţii? Aleargă cu el de la un doctor la altul și îl îndoapă cu sedative să se liniștească.

Copiii care se uită mult la televizor (sau la orice alt ecran, n.r.)​ stabilesc mai greu contacte personale, fac des și cu plăcere grimase şi evită să se uite în ochii interlocutorului, au o putere de concentrare mai mică, răspund superficial, stereotip, nu manifestă interes faţă de obiecte și lectură şi chiar puţinele cărţi pe care le perferă sunt comics-uri şi cărţi ilustrate. Adesea, imaginile pe care copiii le văd la televizor se întipăresc în mintea lor în mod caricatural și ei se distanţează de lumea reală. La televizor, copilul „trăieşte” într-o lume bidimensională, abstractă, mai înainte de a o fi cunoscut şi asimilat pe cea reală! (...)

Desigur, nici fără televizor poate nu se poate, și atunci ce e de făcut?

• Nu uita că tu eşti stăpânul telecomenzii şi nu el. Stabileşte când, cum şi ce are voie să privească. Ajută-te de un ghid tv şi de un marker.

• Redu numărul de televizoare din casă şi, mai ales, nu-i lăsa un televizor la el în cameră.

• Nu staţi la masă privind la televizor în acelaşi timp.

• Nu lăsa televizorul pe post de „zgomot de fond”. ÎI porneşti când vrei să vezi ceva, îl opreşti după aceea.

• Urmăreşte cu micuţul tău programele lui preferate, comentaţi-le împreună. Verifici astfel şi ce înţelege, şi ce îl interesează şi, eventual, poţi interveni. În plus, îl ajuţi să perceapă activ ceea ce, până atunci, a perceput pasiv, adică să gândească şi să prelucreze informaţiile primite, nu să le „înghită nemestecate”.

• Propune-i soluţii alternative: jocuri (cât mai multe, pe care să le jucaţi în familie), plimbări, vizite, sporturi, hobby-uri etc.

• Radioul este o alternativă mult mai sănătoasă decât televizorul. Copilul poate asculta un program de cântece, poveşti, ghicitori etc. şi, în acelaşi timp, să se joace cu lego sau cuburi.

(Irina Petrea, Şi tu poţi fi SUPER NANNY. Cum să-ţi creşti bine copilul, Editura Trei, București, 2007, pp. 220-223)

De la același autor

Ultimele din categorie